Rădmăneştean Adela Elena

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Născută fiind într-un orăşel de munte, în Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, am iubit întotdeauna natura, muntele şi frumuseţile create de Dumnezeu. Părintele Calistrat Chifan are o frumoasă rugăciune de dimineaţă “Nu-mi lua, Doamne, umbletul/ Până nu-mi iei sufletul!”, rugăciune la care, cu umilinţă, am adăugat:

“…şi nici sufletul nu-l lua

Cât încă mai pot visa.

Cât iubesc şi dăruiesc

Încă vreau să mai trăiesc.

Eu ştiu, Doamne, că pe mine

M-ai adus cu-n scop pe lume –

Să fiu “carte” şi lumină,

Să dau sufletelor tihnă…”

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Copilăria este cea frumoasă perioadă a vieţii. E ciudat cum întrebarea mă trimite cu gândul la neajunsuri că aşa am trăit majoritatea în comunism, dar dacă vizualizez în minte strada şi cartierul în care am copilărit sau uliţa bunicilor văd chipuri fericite de copii care râd, aleargă, cântă, bat mingea sau se plimbă cu bicicleta… Da, aveam nevoie de atât de puţine lucruri pentru a fi fericiţi. Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de uliţa pe care alergam după fluturi, de copiii din faţa blocului, vecinii care mi-au devenit prieteni pe viaţă, de cătrânţa bunicii, de scrobul cu lapte, de cumpăna din faţa casei… Cele mai frumoase amintiri? Toate, fără excepţie.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

În familie se pun bazele caracterului şi personalităţii copilului. În bagajul meu am luat răbdarea şi bunătatea de la străbunica, iubirea şi credinţa în Dumnezeu le-am primit de la bunica, bunicul era copia fidelă a lui Moromete, lupta pentru dreptate am moştenit-o de la el… De la tata am împrumutat calmul şi devotamentul, iar mama m-a învăţat să nu renunţ, să lupt pentru visul meu… Sunt cea mai frumoasă versiune a fiecăruia dintre ei.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Mama, educatoare de profesie, este cea care m-a îndrumat spre această meserie. Am urmat Şcoala Normală “C.D.Loga” din Caransebeş, secţia învăţători, având şansa de a fi modelată de profesori cu vocaţie, profesori pentru care manualul era doar o simplă carte pe catedră căci toată cunoaşterea se afla în mintea lor şi de acolo ne-o transmiteau nouă, elevilor. Sunt cine sunt acum datorită lor şi le port recunoştinţă mereu. În timpul liceului am descoperit plăcerea de a fi în preajma copiilor, de a-i îndruma, de a le fi sprijin pe drumul cunoaşterii.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Să fii dascăl este cea mai mare provocare pentru că zilnic întâmpini obstacole pe care trebuie să le gestionezi cu calm, răbdare şi profesionalism.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Nu există un moment anume pe care să-l descriu. Împlinirea mea este să văd vieţi schimbate datorită puterii cuvintelor mele.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Grea întrebare… Aş schimba tot. Dacă la nivel de minister se face copy-paste din sistemele educaţionale ale altor ţări, atunci de ce ne mai mirăm când elevii se prezintă la şcoală cu proiecte făcute la indigo? Ar trebui implementat un sistem educaţional care să ne reprezinte ca naţie. Avem atât de mulţi specialişti care pot contribui la renaşterea învăţământului românesc, trebuie doar cooptaţi şi puşi la treabă.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

În prezent rolul şcolii s-a modificat, nu este doar acela de a educa şi de a transmite informaţii şi cunoştinţe noi. Şcoala are acum o sarcină mai amplă, aceea de a interconecta caractere diferite, de a le insufla elevilor dorinţa de a evolua intelectual, de a se autoeduca, de a colabora unii cu alţii. O dezvoltare sănătoasă a copilului, atât fizic, cât şi intelectual, se poate realiza doar prin interacţiuni interumane, prin socializare, prin colaborare activă.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

O trăsătură de caracter care mă defineşte aş spune că este darul de a simţi sufletele… În fiecare om văd binele şi încerc să-l aduc la suprafaţă.

Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiti?

Sacrificiul personal…renunţ uşor la dorinţele mele pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Rectific…am renunţat uşor, în prezent mă apreciez mai mult şi mă pun pe primul loc.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

În 2007 am participat la un concurs de proiecte iniţiat de Fundaţia Dan Voiculescu, “Bucuria de a fi propriul tău stăpân” şi cu premiul câştigat am dat viaţă Asociaţiei Social-Educative “Căsuţa de Vis” prin care am ajutat, până în prezent, aproximativ 200 de familii nevoiaşe şi copii. Multe proiecte ale asociaţiei au rămas neimplementate din lipsă de sponsori, dar continui să ajut atât cât îmi permite propriul buzunar.

De asemenea sunt solistă a ansamblului “Junii Timişului”. Prin cântec vreau să transmit generaţiilor tinere frumuseţea şi simplitatea satului românesc cu tradiţiile şi obiceiurile sale.

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Nu pot să fiu pasivă la nevoile altora. Căt timp mi se cere ajutorul şi ştiu că pot să-l ofer, dau cu drag din timpul meu liber.

Ce nu vă place să faceți deloc?

Nu îmi place umilinţa şi să renunţ la principiile mele de viaţă.

Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Furtuna mă relaxează.

Plâng în prezenţa oamenilor în suferinţă.

Sunt timidă.

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

Vârsta este doar un număr…natural, întreg, real sau rational, alegerea e a ta. Eu am ales să fie un număr infinit de momente unice şi memorabile!