Cristina Centea

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

 Există două direcții importante în viața mea în acest moment: sunt profesor și scriitor de literatură pentru copii. Predau limba engleză la un colegiu din Brașov, am publicat seria de romane SF pentru copii “Alex Blue” la Polirom, un alt roman de aventuri pentru copii la Editura Universitară și mai am unul în curs de apariție la Editura Junimea, plus un roman pentru adolescenți.

Ambele ipostaze (profesor și scriitor) mi se par extrem de importante și, în același timp, complementare. Un copil educat este, după părerea mea, un copil care citește, știe să se exprime, poate livra o opinie critică în legătură cu un text citit.

Cum reușiți să îmbinați cele două activități, cea de profesor și cea de scriitor?

Eu cred că activitatea mea de la catedră m-a ajutat mult, în sensul că îmi este mult mai ușor să intru în mintea unui copil și să intuiesc ceea ce îi place și ar dori să citească.

În literatura dedicată celor mici se merge încă foarte mult pe ideea că aceasta ar trebui să fie didactică, plină de învățăminte, sau “codată”, încărcată de metafore și simboluri accesibile mai degrabă adulților. Însă, în această epocă a televiziunii și a jocurilor video, consider că literatura pentru copii ar trebui să se adapteze, să devină un pic mai comercială în sensul bun, adică să transmită mesajele pozitive într-un mod mai subtil, mai puțin intruziv, și totodată mai atractiv. Și exact aici experiența lucrului cu copiii m-a ajutat să concep niște povești alerte, cu multe aventuri, suspans și umor, care să îi țină în priză.

Ce părere aveți despre clișeul “copiii din ziua de azi nu mai citesc”?

Nu este adevărat. Copiii citesc cu plăcere, a trebuie doar să știm să-i atragem. În ultimii ani, am participat la nenumărate întâlniri cu copii de toate vârstele, în cadrul unor discuții, ateliere de lectură sau de scriere creativă, și peste tot am primit aceleași reacții. Copiii sunt deschiși, aș putea spune chiar entuziasmați, le plac poveștile spuse într-un limbaj familiar lor, cu situații în care se regăsesc, care conțin elemente din viața lor de zi cu zi (tehnologie, școală, relația cu părinții sau cu alți copii). Dacă aș putea, aș merge zilnic prin școli să vorbesc cu elevii, este minunat să vezi cât de deschiși devin, și cât de interesați, atunci când realizează că literatura poate fi o plăcere, nu doar o obligație.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Spre norocul meu, am avut parte de o familie extraordinară, căreia îi datorez tot ceea ce am devenit. Primii ani, cei mai importanți în formarea noastră ca oameni, i-am petrecut într-un cadru armonios, în care nu existau certuri, jigniri, în care se făcea mereu apel la calm și responsabilitate, ni se explica întotdeauna de ce e bine sau nu e bine să facem ceva, drept pentru care am devenit adultul rațional și echilibrat care sunt astăzi.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Aș putea spune că, în mare măsură, alegerea carierei didactice i se datorează bunicii mele, care a fost profesoară la un liceu de prestigiu din Brașov și care, pensionară fiind, vorbea întotdeauna cu atâta bucurie și entuziasm despre foștii ei elevi, încât m-a făcut să îndrăgesc efectiv această meserie.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

 Îmi amintesc cu drag de anii de debut. Cu toate greutățile și stângăciile inerente, au fost frumoși, pentru că au fost ani de formare, de încercări, de explorare. În câteva săptămâni, descoperisem deja mai multe lucruri decât la toate cursurile de pedagogie din facultate.

Cred că majoritatea debutanților intră în sistem plini de entuziasm și intenții frumoase. Adevărata provocare este să îți poți menține aceeași stare de spirit, peste ani, și aici cred că se face diferența între oamenii cu vocație și cei pentru care învățământul e un simplu “job”.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

 Sunt multe de schimbat, dar, în primul rând, cred că ar trebui modificată abordarea. Se încearcă o modernizare a sistemului, dar, din păcate, de multe ori doar s-au preluat niște concepte și idei, în mod superficial, fără a prelua, de fapt, principiul care stă în spatele lor. De exemplu, elevii fac “referate”, care, însă, fie sunt copiate direct de pe internet, fie nu au niciun fel de rigoare științifică. Cu alte cuvinte, sunt absolut inutile, în timp ce în alte sisteme de învățământ temele sunt formulate în așa fel încât elevii să fie nevoiți să compileze din mai multe surse, să urmeze un anumit plan de idei, să își însușească regulile redactării unei lucrări științifice.

Un alt lucru care ar trebui schimbat, în învățământul românesc, ar fi renunțarea la birocrația excesivă. Trebuie să justificăm absolut orice, suntem sufocați de procese verbale, situații, statistici, numere de înregistrare, trebuie să fim contabili, secretari, consilieri, asistenți medicali și multe alte lucruri care ne depășesc atribuțiile și pregătirea. Cred că profesorii ar trebui să se concentreze exclusiv pe predat, toate celelalte aspecte organizatorice și administrative să fie preluate de persoane cu competențe în acele domenii.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

 Suntem martorii unei schimbări de paradigmă, cea mai importantă din istorie. Din antichitate și până acum, actul predării a fost, de bine, de rău, cam același. Dar saltul tehnologic a produs o ruptură. Așa că, pentru a nu-i “pierde” pe copii, pentru a le menține interesul, e nevoie să ne adaptăm.

Cei care jelesc după “vremurile bune” de odinioară, când “se făcea școală”, sunt exact cei care nu pot ține ritmul, nu se pot adapta.

Rolul școlii moderne nu mai este doar de a informa, ci de a învăța copilul cum și unde să caute informația, cum să o folosească, cum să discearnă între informația riguroasă, științifică, și dezinformare. Să dezvolte gândirea critică și abilitățile necesare viitorului adult.

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Faptul că văd potențial într-un copil. Am participat voluntar la zeci de activități legate de lectură cu copiii, unele implicând deplasarea în alte localități, și voi continua să fac asta cu cea mai mare plăcere. Dacă, după fiecare întâlnire, măcar un copil va începe să citească, mă declar fericită. Poate chiar asta m-a determinat să aleg literatura pentru copii – impactul pe care îl poți avea în viețile celor mici, la o vârstă la care încă nu e prea târziu, iar reacțiile primite de la cititorii mei m-au convins ca sunt pe drumul cel bun.