,,Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși.”
(John Dewey)
Stăm de vorbă cu Ionele Daniela-Elena, de la Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” din Agnita, județul Sibiu, profesor de Discipline tehnice și TIC.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Despre mine pot să spun că sunt o persoană deschisă, mereu dornică să învăț, să fiu la curent tot ceea ce înseamnă nou și util. Suportul familiei contează foarte mult, ei sunt pentru mine „motorul” vieții mele. Familia îmi oferă necondiționat dragoste și sprijin în tot ceea ce eu desfășor atât în viața profesională cât și în viața personală.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Mereu spun elevilor mei ,,ca să primești, trebuie să dăruiești”! Activitatea mea profesională cât și ceea personală funcționează după această deviză. Este foarte important pentru mine să pot dărui din ceea ce am celor din jur, de cele mai multe ori necondiționat.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Povestea este simplă, prima oară am vrut să devin învățătoare deoarece tatăl meu în tinerețe a fost învățător, iar la școală am avut parte de o doamnă învățătoare care mi-a rămas la inimă (nu mai este printre noi). Am studiat vioară 8 ani de zile pentru că în anii 80 ca să intri la un liceu pedagogic trebuia să cunoști un instrument. Nu a fost să fie, am picat admiterea la liceul pedagogic cu notă mare, prima sub linie, am fost repartizată la un liceu din Sibiu, clasă de matematică fizică, însă tatăl meu avea o vorbă: „Dacă vrei să înveți, poți să înveți și într-un sat uitat de lume”. Așa că am revenit la Agnita, orașul meu natal, la Liceul Industrial, într-o clasă de mecanică. Așa că, prima mea calificare a fost prelucrător prin așchiere. După terminarea liceului am vrut să mă fac profesoară de matematică, dar am picat admiterea. Al doilea eșec. M-am înscris la o postliceală de proiectant îmbrăcăminte la Iași, primul an nu mi-a plăcut deloc. În al doilea an am descoperit proiectarea care avea legătură cu geometria în spațiu, a fost momentul in care a început să-mi placă. Când am terminat postliceala am fost foarte conștientă că nu știam nimic practic. Știam doar să fac tipare pe caiete, dar nu să confecționez un produs. Așa că am învățat singură, am desfăcut și refăcut hainele, am măsurat și am comparat. Așa am ajuns să predau instruirea practică în domeniul textile-pielărie.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
În 1992 când am intrat în învățământ aveam 21 de ani, prima mea generație de elevi la care eram și dirigintă, aveau 17 ani. A fost o mare provocare pentru mine să fiu profesor și diriginte unor elevi care erau mai mici la vârstă decât mine cu 4 ani. Dar, m-am descurcat pentru că într-un fel la pregătirea mea pentru această meserie de dascăl a contribuit foarte mult tatăl meu.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Atunci când am intrat în învățământ mi-am propus să fiu în primul rând omul pe care se pot baza elevii, să fiu omul care să le fie aproape în orice împrejurare, într-un cuvânt, să le fiu prieten de nădejde. Știam că dacă le sunt prieten, dar binențeles cu anumite limite, voi putea obține rezultate cu ei. Niciodată nu am vrut să fiu profesorul care nu poate fi abordat, întotdeauna am urmărit să le înțeleg problemele și nevoile, dar în același timp să-i fac să își asume responsabilitate în tot ceea ce vor întreprinde.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Prima dată m-am simțit împlinită atunci când mi-am întemeiat o familie și au venit pe lume cele două fete ale mele, Andreea și Maria.
A doua oară a fost atunci când am reușit să-mi continui studiile (inclusiv master și un program de conversie profesională), după cum vă spuneam mai sus, îmi place să evoluez.
Un alt moment a fost atunci când mi s-a aprobat primul proiect Erasmus+ și obținerea Acreditării pentru colegiul nostru până în 2027.
Al patrulea moment a fost în 2021 când am fost anunțată că mă aflu între cei 12 profesori aleși pentru premiul MERITO. A fost momentul în care am realizat că munca mea este răsplătită și recunoscută la nivel național.
Sunt foarte multe momente în care m-am simțit împlinită, mult de povestit, dar la momentul acesta împlinirea mea înseamnă Programul Erasmus+, program prin care elevii colegiului nostru au oportunitatea de a se dezvolta profesional într-un cadru european.
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Simt și știu că asta e menirea mea, profesia pe care am ales-o mă reprezintă, este meseria care îmi aduce atâtea satisfacții. Faptul că timpul meu îl împart cu altii (elevi) un înseamnă că îmi pierd timpul, știu că o fac cu folos și poate la rândul lor se vor dedícate altor oameni care un au suport moral, financiar.
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Tatăl meu este principalul model în viață, omul care m-a învățat ce înseamnă munca, respectul, perseverența, curajul și empatia. În școală m-au marcat trei profesori, fostul director al liceului și profesor de matematică Mateiu Aurel, diriginta mea din gimnaziu, profesoară de matematică, Rusu și fosta dirigintă din liceu, profesoară de limba română, Tudoran Eleonora. Acești profesori și-au pus amprenta asupra vieții mele profesionale, oameni de o calitate ieșită din comun, oameni dedicați elevilor și nu numai. Datorită acestor patru oameni sunt ceea ce sunt astăzi.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Altruismul mă caracterizează, însă ea este însoțită și de pasiune,empatie, înțelegere, prietenie, disciplină și perseverență.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Sunt pasionată de handmade, tot ce ține de lucrul manual, dată fiind și specializarea mea, inginer confecții textile. Îmi place să călătoresc, să ascult muzică, să vizionez filme, să citesc.
Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
La prima vedere sunt omul foarte puternic, da, sunt puternică, însă atunci când vorbim de partea emoțională, aici e problema mea, sunt foarte emotivă. Sunt perfecționistă, îmi place să fac lucrurile bine. Mai ales atunci când sunt implicată într-un concurs cu elevii, îmi doresc pentru ei să fie primii.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Totul, începând de la mentalitate și terminând cu modul de a face școală. Aș pune accent foarte mult pe învățarea experiențială, pentru că astfel elevii nostri vor fi pregătiți mult mai bine pentru viață. Faptul că avem oportunitatea de a merge cu elevii în stagii în Europa, am descoperit un altfel de învățământ, o flexibilitate a cursurilor în școală și mai ales a respectului reciproc care exista în acest sistem.