,,Când facem bine, de fapt, ,,ne facem bine”.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Mă numesc Barbu Daniela, sunt, în primul rând, mamă a două fete, Ema de 9 ani o fetiță foarte serioasă, sufletistă și mereu atentă la cei din jurul ei și Raisa care ne-a întregit familia și ne aduce de 6 ani zâmbetul pe buze în fiecare zi deoarece e tot timpul pusă pe glume. Apoi soție de 11 ani, sunt norocoasă să am un soț care îmi oferă tot sprijinul și suportul de care am nevoie.
Sunt profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nucet (Cazaci), din localitatea Cazaci, județul Dâmbovița de 15 ani.
Am absolvit Colegiul Național Constantin Catacuzino din Târgoviște, profilul învățători-educatoare, aici am simțit dragostea pentru această meserie, că aceasta îmi este menirea și că îmi doresc să fiu dascălul care să le ofere copiilor dragoste și bunătate. După terminarea liceului, m-am titularizat, însă am continuat să studiez la Facultatea de Științe Economice din Târgoviște, apoi masterul în specializarea Managementul Organizației.
Sunt o persoană veselă, empatică, iubitoare, creativă, prietenoasă și punctuală. Faptul că sunt profesor și că sunt tot timpul prin preajma copiilor îmi dă șansa de a împărtăși în permanență ceea ce știu, de a empatiza, dar și de a mă dezvolta, îmbunătății, învăța continuu. Când sunt printre copii simt bucurie, entuziasm, energie, vitalitate. Relația cu elevii mei se bazează pe respect, încredere, o bună comunicare, feed-back constructiv și sincer din ambele părți. Cea mai mare bucurie și împlinire este ca primesc din parte lor ceea ce le ofer, totul este reciproc. Lucrăm tot timpul la îmbunătățirea relației noastre și suntem tot timpul atenți unii la ceilalți.
Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?
Am avut o copilărie foarte frumoasă așa cum mi-aș fi dorit să aibă parte și fiicele și elevii mei. De câte ori am ocazia le împărtășesc din amintirile din acea perioadă și îi învăț jocuri pe care le tot practicam. Observ că sunt încântați de fiecare dată. Copilăria mi-am petrecut-o la țară, în satul în care predau astăzi. Principala mea activitate era jocul. Îmi vin în minte zilele de vacanță în care gașca noastră se mărea deoarece erau mulți copii care își petreceau vacanța de vară la bunici. Întreaga zi o petreceam împreună. Am construit și o căsuță și ne autogospodăream, mergeam la scăldat, la pescuit, în serile din week-end fierbeam porumb la poartă și cântam în jurul focului. Am avut cele mai frumoase ierni și sărbători cu zăpadă din belșug ce ne permitea să ne bucurăm de toate jocurile iernii, construiam oameni de zăpada uriași ce se transformau ulterior în derdeluș. Tradițiile și obiceiurile erau respectate cu sfințenie, ne aduceam atâta bucurie. Îmi amintesc că am scris și o cărticică jurnal ,, Pe aripile copilăriei,, în care povesteam pățaniile noastre. Era frumos, era fără griji, era totul trăit intens și autentic.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Nu am cum să-i uit vreodată.. Am ajuns să predau în școala unde am studiat. Emoțiile și responsabilitatea erau enorme, aveam numai 19 ani când m-am titularizat, ajunsesem să predau alături de foștii mei profesori care mi-au fost și modele parte din ei.
Au fost acei ani în care mi-a crescut încrederea în mine și în forțele proprii, anii în care mi-am alungat gândul că nu sunt suficient de bună, pregătită să fiu profesor, în care am primit validare ca ceea ce fac este bine și mai ales benefic pentru elevii mei. Am fost mereu deschisă la nou, iar jobul a fost pus pe primul plan. Au fost anii în care creșteam alături de elevii mei, păream sora lor mai mare și aveam o relație foarte frumoasă bazată pe iubire, înțelegere, respect, încredere. Am învățat de la ei să le ascult ideile, întotdeauna le-am ascultat propuneile și am ținut cont de ele. Regulile grupului veneau din partea lor, ne consultam tot timpul fiinca mi se pare important să fim atenți la cum vor sau cum le place să se desfăsoare activitățile. Cred ca aceasta este cheia succesului școloar. Lucrurile au evoluat frumos, noi am evoluat frumos, eu îi învățam pe ei și ei mă învățau pe mine. A fost important ca ne–am lăsat conduși unii de ceilalți.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
În primii ani de școală studiam într-o clădire veche, cu acoperișul avariat ce sătea să se prăbușească, sala de clasă nu reușea să se încălzească de la soba, iar copiii mei stăteau cu mănuși și gecile pe ei. Trebuia să-mi organizez activitatea astfel încât prima oră să evit scrisul, deoarece mânuțele lor erau înghețate. Îmi amintesc că îi aduceam cât mai aproape de soba și că le încălzeam laptele pe care îl primeau la școală pe un reșou, le făceam cacao cu lapte. Mititeii nu se vaitau și veneau cu drag la școala și învățau foarte bine.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Un prim moment în care eu m-am simțit împlinită a fost acela când am reușit să aduc printr-un proiect calculatoare pentru școala mea. Atunci nu aveam calculatoare în sălile de clasă, elevii nu aveau acces la tehnologie, iar unii aveau părinții plecați în alte țări și cu ajutorul calculatorului reușeau să și vadă.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Școala contribuie la formarea, educarea viitorilor adulți și cel mai important la pregătirea lor pentru viață.
Rolul școlii este este de a-l ajuta pe elev să-și găsească drumul, calea, de a-și găsi motivația, aici își modelează comportamentul, învață să accepte diversitatea, să fie empatici, toleranți.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Sensibilitatea
Principalele dumneavoastră defecte sunt?
Suspiciunea și emotivitatea m-au îngrădit o bună perioadă de timp din viața mea .
Ce nu vă place să faceți deloc?
Nu- mi place să lucrez la documente, lucruri inutile ce mi se cer care îmi consumă din energie și din timpul atât de prețios. Detest să lucrez sub presiune și fără toate coordonatele necesare realizării lucrului respectiv.
Dacă nu ai fi profesor ce ai alege să fii?
Mi-am dorit dintotdeauna să schimb vieți, să ajut oamenii să-și descopere potențialul, talentul. Acord o mare importanță creșterii și dezvoltării personale atât de necesară cunoașterii de sine. Psihologia este o latură care mă pasionează.
Ce vă motivează să continuați?
Atunci când intru la clasă tot ceea ce este urât, neplăcut las la ușă e ca și cum intru într-o altă lume, în care dragostea elevilor, zâmbetele lor mă ajută să depășesc orice problemă.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor?
Cred că în primul rând elevii au nevoie să fie văzuți, ascultați, iubiți, înțeleși, acceptați, ajutați. Ei așteaptă de la noi să-i ajutăm să-și descopere abilitățile, competențele, să-și pună în valoare calitățile proprii, să-i ghidăm. Sunt nevoile lor pe care unii poate nici nu le primesc acasă, iar asta ne determină cu atât mai mult să le fim alături.
Ei au nevoie să fie educați să fie oameni modești, onești, responsabili, atenți la posibileleconsecințe, curajoși astfel încât să acționeze conform propiilor convingeri.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
,,Când pui suflet în ceea ce faci, nu are cum să nu-ți iasă. ”
