de Amalia Colțan
Adolescenții sunt în stare de orice pentru a-și vedea un vis devenit realitate, chiar și pe cel mai mic vis dintre ele. Ei produc marile schimbări în bine a lumii în care trăim iar fără visele lor poate și acum trăiam în peșteri. S-ar putea ca unele din visele lor de acum să nu-i ajute la nimic, însă în acel moment era cel mai important lucru din viața lor.
Totuși, mulți dintre ei renunță foarte rapid la aceste vise și e mare păcat.
Pentru a-i ajuta să-și îndeplinească visele, să se trezească optimiști și să își păstreze buna dispoziție întreaga zi, să iubească cu inima deschisă viața, Comunitatea For LIFE, Clubul Rotary Reșița împreună cu Centrul Universitar UBB Reșița organizează o Școală de Vară, iar cea de-a doua activitate care s-a desfășurat a fost PUBLIC SPEAKING ȘI NU NUMAI.


Activitatile de azi au fost placute, si mi a placut faptul ca m am simtit confortabil
ma bucur ca am resuit sa mi spun parerea sincera si ca a fost un loc sigur de a mi exprima opinia asupra a ceea ce gandeam in acel moment
Această activitate mi s-a părut una de care aveam nevoie. Am învățat că cel mai important lucru e să avem încredere in noi. Mă bucur că am luat parte la această activitate!
Eu cred ca activitatea de azi a fost una care ne-a ajutat sa avem mai multa incredere in noi. Mi-a placut foarte mult dar cred ca ar fi putut sa fie făcut ceva la începutul activității pentru a destinde puțin atmosfera.
Mi a placut intrebarea cand am cea mai multa incredere in mine pentru ca ma facut sa ma gandesc la ceea ce imi place cel mai mult
O experienta minunata care m a ajutat sa am mai multa incredere in mine.