Stan Claudia

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie?

Am avut o copilărie fericită! Mi-e dor de ea! Mi-e dor de jocurile copilăriei, de mirosul ei, de duminicile în care mergeam cu mama la biserică, de bunicii care astăzi nu mai sunt…Nu pot spune că am avut multe jucării, dar nici nu aveam nevoie, eu mă jucam toată ziua de-a învățătoarea. Aveam improvizată sala de clasă în spatele casei, acolo era un panou pe care scriam cu cretă. Creta o furam de la școală, dar să nu mai spuneți nimănui asta, e un secret! 😊 Aveam un caiet studențesc pe post de catalog și din vocabulare mi-am făcut carnete de note. Îmi plăcea la nebunie să trec note în catalog și carnete, să mă semnez, cred că elevii mei primeau câte 3 note în fiecare oră 😊 Îmi amintesc că am transformat fotografiile de la nunta părinților mei în lucrări de control și le-am corectat cu pix roșu. Vă puteți imagina rezultatul😊În ziua aceea am luat bătaie de la mama 😊Iarna, îmi mutam sala de clasă în camera mea, am renunțat la cretă și am înlocuit-o cu hârtie albă pe care o rulam pentru a se întări. Am zgâriat tot dulapul, ce-i drept îmi plăcea să scriu la tablă 😊Bineînțeles că am suportat consecințele, dar îmi amintesc cu drag de acele vremuri. A fost frumos!

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteț ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Nu știu dacă aș fi putut deveni omul de azi fără ajutorul părinților mei. Îmi amintesc că prin clasa I am ajuns acasă de la școală și i-am spus mamei că eu vreau să devin învățătoare. Ei bine, din acel moment și până la terminarea studiilor au fost alături de mine, m-au încurajat, m-au sprijinit și m-au susținut pe toate planurile. Au fost oamenii care au crezut cel mai mult în mine. Niciodată, nici măcar o dată, nu au încercat să îmi spună să aleg alt liceu în detrimentul celui pedagogic, deși știu că financiar nu le era tocmai ușor, eu am doi frați mai mici care bineînțeles că aveau și ei atunci nevoie de suport financiar. Când am debutat în învățământ, mama mă ajuta la crearea materialelor didactice, pe vremea aceea nu aveam xerox,imprimantă, calculator, totul era scris de mână, și în privința asta primeam ajutor din partea ei, mama are cel mai frumos scris pe care  l-am putut vedea vreodată. Tata, în schimb, îmi selecta cântecele patriotice pentru serbarea de 1 Decembrie 😊 Da, sunt ceea ce sunt și datorită părinților mei!

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Această profesie e visul meu din copilărie. Nu m-aș vedea făcând altceva, nu mi-aș găsi locul în altă parte decât în sala de clasă. Iubesc copiii, iubesc această meserie, o fac cu drag, îmi place ceea ce fac și îmi dau toată silința ca în fiecare zi să fiu cea mai bună versiune a mea. A fi învățătoare e una dintre cele mai nobile meserii, ce poate fi mai frumos decât să oferi, să ții în palme suflețelul unui copil și să-l șlefuiești cum știi tu mai bine? Împlinirea noastră e imensă, nu se poate cumpăra sau cântări, ce bucurie mai mare poți avea decât să-i vezi înflorind sub ochii tăi, să știi că sămânța pe care tu ai sădit-o a crescut și dă roade?

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, aveam 19 ani, practic un copil în fața copiilor. Am debutat la clasa a II-a, într-o școală în care activau foști profesori de-ai mei. Era o presiune extraordinară asupra mea deoarece învățătoarea Claudia trebuia să se ridice cel puțin la standardele elevei Claudia. Am făcut parte dintr-un colectiv de oameni minunați de la care am avut mereu de învățat. Îmi amintesc că zilnic făceam planuri de lecție, domnul director le semna înainte de a intra la ore, aveam săptămânal una sau două asistențe din partea acestuia. Vă dați seama că atunci, proaspăt intrată în sistem, îmi era foarte greu, dar după ani am ajuns să-i mulțumesc pentru că toate acele acțiuni au contribuit la formarea mea ca dascăl.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Pentru mine fiecare zi e o provocare, mă provoc să scot maximum din ceea ce poate oferi fiecare elev la un moment dat. Clasa pregătitoare a fost o provocare, deși participasem la un program de formare, recunosc că mi-a fost teamă la început, dar s-a dovedit a fi un an magic. Tot în această categorie aș introduce și școala online, intram pe un tărâm plin de imprevizibil, aveam în clasă elevi care nu aveau acces la internet, dar până la urmă ne-am descurcat și totul a ieșit bine. Că tot vorbim despre provocări, inspecția specială de la gradul I m-a stors de puteri😊 Din partea ISJ Sibiu era delegat același metodist pe care l-am avut și la a doua inspecție curentă, ei bine, în capul meu se auzeau doar aceste cuvinte: “Tu, trebuie să fii extraordinară! Trebuie să te autodepășești și să îi arăți că ai crescut profesional de la ultima inspecție! Omul acesta trebuie să plece încântat din clasa ta!”

Ne puteți povesti un moment sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Profesional, fiecare an vine cu împlinirile lui. Mă simt împlinită când îmi văd copiii uniți, fericiți, când intru în sala de clasă și găsesc tabla scrisă cu mesaje din partea lor, când am bilețele, scrisori, inimioare pe catedră, când aud „mi-a fost dor de tine” sau „te iubesc”, când peste ani de zile primesc mesaje de la foști elevi, când văd că n-am muncit în zadar, că totul a fost cu folos, că am adus o schimbare în viața lor, că am contribuit la formarea lor…acestea sunt împlinirile mele, să-i știu bine și sănătoși.

Personal, îmi privesc fata și simt împlinire în fiecare clipă. Am un copil extraordinar din toate punctele de vedere,sunt foarte mândră de mine, de faptul că nu am eșuat ca părinte.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Sunt prea mică pentru a schimba ceva la un nivel atât de înalt, dar am puterea să schimb ceva în sala mea de clasă, acolo împreună cu copiii mei, în intimitatea noastră. Se spune că pentru a schimba lumea trebuie prima dată să te schimbi pe tine… Dacă îmi văd copiii relaxați în timpul activităților, lucrând cu zâmbetul pe buze, venind cu drag la școală, nerăbdători să ne vedem înseamnă că sunt pe drumul cel bun, înseamnă că schimbarea a început deja.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care mai este rolul școlii?

Am citit zilele trecute pe pagina de Facebook a doamnei inspector câteva cuvinte ale președintelui Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop : „Un învățător face mai mult decât 10 laptopuri.” și acum revenind la rolul școlii, e simplu: Școala te formează ca Om, este principalul factor de educare și formare a personalității copilului. E adevărat că internetul e o sursă inepuizabilă de informație, dar școala nu e doar un generator de informații bine selectate, școala înseamnă și emoție, empatie, socializare, umanitate, etc., în școală totul prinde viață.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Cred că principala mea trăsătură de caracter este sinceritatea. Sunt un om sincer, am fost crescută și încurajată să spun ceea ce cred, gândesc, observ, chiar dacă uneori sinceritatea mea deranjează.

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Timpul liber îl petrec în mare parte cu fetița mea. Îmi place foarte mult să călătoresc, să vizitez locuri cu însemnătate istorică, îmi plac drumețiile pe munte, ador diminețile de vacanță când îmi beau cafeaua liniștită, doar eu cu gândurile mele, e momentul acela de liniște când îmi planific toate activitățile, îmi place să citesc în natură, să urmăresc filme de epocă…of, nu am timp liber pentru a face tot ce îmi place 😊

Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Eu sunt precum o carte deschisă, doar cine nu-și doreste nu mă cunoaște… 😊 Îmi place să brodez ii, mă relaxează și îmi dă o stare de bine. Iubesc literatura, poezia, uneori mai scriu poezii, dar doar așa, pentru sufletul meu. Sunt o fire foarte sensibilă, deși nu s-ar spune, mă emoționează tot ce se petrece în jurul meu, de la cea mai mică floare până la ultimul gest, plâng deseori când citesc o carte sau văd un film și plâng la fiecare serbare destinată mamei.