Să spargem câteva tipare vechi

Să spargem câteva tipare vechi

Lumea a trecut de la ”Copilul trebuie să-și știe locul”, la incapacitatea de a avea în casă minimul de comunicare civilizată.
Educația cu ajutorul căreia obții rezultate nu are nevoie de control, forțare, coerciție sau pedeapsă.
Pai și atunci, te întrebi, ce pui în loc?
O relație adevărată, respect, autonomie și dragostea necondiționată.
Dorința de a deține controlul sau, dimpotrivă, ne mai având nici un control, trecând peste ceea ce are nevoie adolescentul tău cu adevărat,
nu te va ajuta să crești un copil capabil, încrezător, empatic, rezilient, cu posibilitate de a rezolva probleme și de a-i respecta pe cei din jur.
Întâlnesc foarte mulți părinți care nu știu cum și când să spună Nu.
Mulți dintre dumneavoastră credeți că dragoste necondiționată nu înseamnă să spui Nu.
Mulți dintre dumneavoastră credeți că trebuie să vă ascultați adolescentul, fără să fie nevoie ca el s-asculte (doar părerea lui contează).
Mulți dintre dumneavoastră credeți că, tolerând moduri inadecvate de comportament, înseamnă a ține cont cu adevărat de ceea ce are nevoie adolescentul.
Dacă răspundeți fără discernere la cereri și pretenții, credeți uneori că e un modul de a vă îngriji de nevoile sale.
Copiii dumneavoastră au drepturi nenumărate, alegeri, fără nici o responsabilitate.
Le protejați libertatea și așa-zisa autonomie, în condițiile în care doar îndepliniți dorințe apărute peste noapte.
ÎNSĂ, tocmai pentru că II IUBIȚI și II PREȚUIȚI, învățați-l să vină la “masa cooperării”!!
Cooperarea nu o realizați cu teama de confruntare, cu teama de ceea ce s-ar putea dezlănțui.
Confruntarea nu începe satisfăcând necondiționat dorințe, ci cu decizia de a lua totul de la capăt, cu RESPECT RECIPROC.
Fără impunerea și respectarea acestei decizii, doar încurajați perpetuarea unui model defectuos de relaționare, care nu îi este de folos adolescentului, nici acum, nici în viitor.
Așa cum v-ați dat deja seama, iubesc și pledez pentru împuternicirea copiilor noștri, pentru împlinirea nevoilor lor emoționale.
Însă lipsa de gestionare a comportamentelor nedorite nu împlinește nici pe departe vreo nevoie a copilului dumneavoastră, ci dimpotrivă.
Dacă modul disfuncțional de relaționare durează de ceva timp, fiți pregătiți de lupte, dramatism și crize.
Cum am castigat eu luptele de putere? Ne-luptând.
Cu CALM, mi-am exprimat dorința de schimbare.
Și așteptam ca al meu copil să se liniștească.
Între timp, nu am mai dat curs nici unei pretenții (doar urgențe și lucruri de strictă necesitate), decât în momentul în care am putut sta normal vorbă.
Am stat și am așteptat cât era nevoie.
Cât să realizeze copilul meu că vorbesc serios.
Că nu mă răzgândesc și ca voi fi consecventă de acum încolo.
Că am cea mai buna intenție să îi satisfac nevoile cele mai importante ( nu puține). Fără ca el sa treacă peste “nu pot’,” nu acum’ și “te rog, ascultă”.
Așa a început și drumul nostru de la lupte, pretenții, dramă, reproșuri la mult-râvnita relație de cooperare.
Tu, ai curaj să spui “punct și de la capăt”?