Stăm de vorbă cu Hoară Alina Simona, de la Liceul de Artă din Sibiu, județul Sibiu, profesor învățământ primar
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Înainte de a fi cadru didactic am fost și eu la rândul meu elevă și am avut parte de o învățătoare și profesori care m-au făcut să îmi placă această profesie. Am avut parte de cadre didactice dedicate, care au știut să ne pună ( mie și foștilor mei colegi) în valoare aptitudinile noastre, ne-au oferit activități extrașcolare care ne-au format, ne-au influențat pozitiv procesul de formare ca viitori adulți. Unde pui suflet nu ai cum să greșești. Peste toate acestea s-a suprapus și dorința părinților mei de a face Liceul pedagogic și de a profesa în acest domeniu. Cred că ei au văzut în mine ceea ce văd eu azi la 36 de ani. Predau din pasiune, din dorința de a le arăta elevilor ce frumos este la școală, cât de minunat este să înveți și să descoperi lucruri noi, de a deveni autonom.
Salariul îl împart cu școala căci reinvestesc mereu în formarea mea profesională dar și în materiale didactice, mobilier, tot ce e nevoie pentru a-i vedea pe elevi fericiți la școală.
Timpul meu liber îl dedic cumva tot copiilor prin asociația Științescu Hub, unde le pun la dispoziție acestora alături de colegii mei cursuri de robotică, programare, astronomie, chimie prin experimente, etc. Vara mă găsiți în tabere cu copiii sau alergând pentru cauze sociale ce au legătură cu educația- susțin cum pot educația de calitate și vreau să fiu un exemplu pentru elevii mei. Vreau să vadă cât de bine este să faci bine.
Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?
Sunt multe amintiri frumoase, de la mersul descălțată pe ulițele satului, la taberele în care am participat, concediile cu părinții, partidele de joacă cu sora mea, animăluțele mele de companie, prima zi de școală care s-a finalizat cu vizită la cofetărie unde am degustat o prăjitură București 😊 . Îmi aduc aminte când diriginta în clasa a V-a ne-a lăsat să ne decorăm, noi elevii, clasa și noi am adus plante atârnătoare în culorile toamnei și le-am pus pe pereți. Toți ne admirau clasa. Mi-a rămas în minte imaginea sălii și mirosul plantelor.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
De la ai mei am învățat să muncesc pentru ceea ce îmi doresc, să nu aștept minuni și să dăruiesc mai departe. Părinții mei sunt tare inimoși, au ajutat multă lume pentru că așa au simțit. Când mergeam la țară la bunici, nu știau cum să mai înghesuie oamenii în mașină care așteptau la ocazie. Pe atunci erau mai puține mașini și când vedeai oamenii care așteptau în ploaie/ soare ca cineva să îi ia nu știau ai mei pe cine să ia și cum să ne mai înghesuie ca sarmalele în oală. Ca și copil, târziu mi-am dat seama ce îmi doresc cu adevărat așadar ai mei au trebuit să mă împingă din spate de multe ori și azi le mulțumesc. De la ei am învățat că până la urmă faptele contează, gesturile mărunte și munca, strădania îți aduc satisfacție. De la ei am învățat să iubesc viața așa cum este și cu tot ce vine. Eu sunt mai sentimentală dar am impresia uneori că pe mama nimic nu o doboară și de la ea îmi iau curajul de a ieși un pic din zona de confort și de a îndrăzni să visez la mai mult- orice este posibil.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Foarte frumoși. Am avut noroc de colege cu care și astăzi păstrez legătura. Mi-au dat planificări, îmi spuneau ce să fac și am avut parte și de părinți și bunici ai elevilor care se implicau în activitățile mele. Când mi-am susținut primul meu grad didactic, definitivatul în învățământ, o bunică a venit la orele mele asistate de doamna inspector și m-a ajutat să plantez pomișori cu elevii în curtea școlii.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Mă confrunt uneori cu o rezistență a sistemului educational la schimbare 😊 Parcă refuză să se schimbe, să se actualizeze vremurilor și uneori îmi vine să plec din sistem. Dar apoi mi se face dor de această meserie care te pune și să dai cu mopul și să zugrăvești și să amenajezi o curte sau o sală de clasă, să devii consilier pentru părinții revoltați și ei pe sistemul de învățământ, să te faci actor pentru copii și să îi atragi, să îi prinzi în activitățile de predare-învățare și să fi un bun fundraiser să mobilizezi mediul ONG, firmele locale, comunitatea să te susțină în proiectele tale. Nu am timp să mă plictisesc.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Sunt multe. Elevii au grijă zi de zi să îmi lase un bilețel pe catedră prin care îmi spun că mă iubesc sau că sunt cea mai frumoasă. Un alt moment frumos a fost când am fost selectată să fiu parte din Comunitatea de profesori Merito. Cumva am primit certitudinea în acel moment că ceea ce fac eu este apreciat și de alții.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Vă spun ce am schimbat. Mi-am schimbat mentalitatea despre ceea ce înseamnă un cadru didactic și ce trebuie el să facă. Demult nu mai ai rolul de transmițător de informații sau doar facilitator. Ești un bun fundraiser, atragi sponsorizări și să poți astfel îmbunătăți condițiile din școală, scrii proiecte pentru a face schimb de exepriență cu alți colegi să vezi cum se predă și în alte țări, cum își organizează ei sistemul educational. Mi-am organizat sala de clasă într-un mod atractiv pentru elevi. Am realizat o curte a școlii pe care nu o aveam, am amenajat o alee senzorială, un spațiu de relaxare, am înființat un radio școlar pentru a le oferi o ocupație plăcută elevilor pe durata pauzelor și pentru a adduce starea de bine în școală. Mă ocup să aduc inovația, robotica în școală la ciclul primar în condițiile în care nici astăzi elevii nu au o materie de genul acesta în orar, să le oferim șansa să învețe cum să utilizeze corect tehnologia. Sunt multe de zis dar mă opresc căci iar îmi vine să plec din sistem.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Școală oferă modele de comportament, insuflă bunătate, omenie, dorință de implicare, socializare, învățare de calitate, pune bazele viitorului adult. Școala trebuie doar să selecteze uneltele potrivite pentru fiecare elev și să-l asiste în devenirea sa. Școala integrează, moralizează, dă încredere elevilor că ei pot schimba lumea, insuflă valori, virtuți.
Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?
În 2016 alături de alți colegi profesori am înființat Asociația Științescu Hub. Prin intermediul ei livrăm multe ateliere practice din sfera științelor exacte elevilor de toate vârstele. Mergem prin sate unde robotica nu a poposit și le vorbim de tehnologii neinventate doar doar le stârnim curiozitatea și vor căuta apoi singuri informații.
Alerg aproape an de an la Maratonul Internațional Sibiu ca să strâng bani pentru proiecte educaționale livrate gratuit către copii din toate mediile. Alături de colegii din Comunitatea Merito încerc să dau mai departe ceea ce am învățat în toți acești ani, să le arăt colegilor debutanți cât de minunată este această meserie. Mă implic în susținerea de ateliere de formare, forumuri, webinarii pentru colegii dornici de un schimb de experiență.
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Mă determină fiul meu! Vreau să îi creez o lume mai bună, mai empatică, mai dornică să ajute semenii, mai deschisă la a forma comunități efervescente, vii, care să acționeze, să producă schimbare și nu doar să se plângă de condițiile grele. Le spun mereu elevilor spre final de ciclul primar, când se pregătesc să mă părăsească să rămână autentici și dornici de a face bine în jurul lor.