de Amalia Colțan
Adolescenții sunt în stare de orice pentru a-și vedea un vis devenit realitate, chiar și pe cel mai mic vis dintre ele. Ei produc marile schimbări în bine a lumii în care trăim iar fără visele lor poate și acum trăiam în peșteri. S-ar putea ca unele din visele lor de acum să nu-i ajute la nimic, însă în acel moment era cel mai important lucru din viața lor.
Totuși, mulți dintre ei renunță foarte rapid la aceste vise și e mare păcat.
Pentru a-i ajuta să-și îndeplinească visele, să se trezească optimiști și să își păstreze buna dispoziție întreaga zi, să iubească cu inima deschisă viața, Comunitatea For LIFE, Clubul Rotary Reșița împreună cu Centrul Universitar UBB Reșița organizează o Școală de Vară, iar cea de-a doua activitate care s-a desfășurat a fost PUBLIC SPEAKING ȘI NU NUMAI.


Mi-a placut activitatea de azi, in special jocurile pe echipa, insa nu mi-a placut ca una din activități a mai fost făcută si la alt atelier.
mi-a plăcut modul in care voluntarii ne implicau in discutii si lucrurile pe care le-am învățat de la aceasta activitate
Mi a placut atelierul de azi și activitățile mi s au părut foarte interesante, m au ajutat sa comunic cu alte persoane și sa îmi dezvolt ideile despre colaborare și competiție.
Mi-a plăcut foarte mult sa cunosc diferența dintre competiție și colaborare, cât și beneficiile fiecăruia:))
Mi-a placut pentru ca am putut colabora in echipa.
a fost o întâlnire plina de activități superbe.