Esența vieții este iubirea, pentru că din iubire se nasc vieți, visuri, misiuni și pasiuni. Iar Dumnezeu, din marea Lui grijă față de noi, oamenii, ne-a lăsat moștenire cea mai frumoasă formă de iubire, natura!
Andreea Rădulescu, ambasador al naturii și mesager al acesteia, spune că a fost binecuvântată cu o misiune atât de frumoasă, aceea de a-i inspira pe oameni să se iubească, să strălucească, să aibă încredere în ei…să se simtă parte din Universul viu pe care îl onorează cu fiecare pas făcut prin iarba proaspătă de vară, prin fiecare inspirație a aerul parfumat de primăvară, prin fiecare privire îndreptată spre cerul înstelat.
de Cătălina Ilie

Misiunea ei poartă un nume: CredNatura – poveste autentică, 100% românească! Cea mai simplă și curată formă de recunoștință față de darurile pământului.
”CredNatura s-a născut după 20 de ani de învățare, testare și aprofundare în domeniul farmaceutic. A fost un pas natural către împlinirea misiunii pe care o am. Este modul prin care îmi exprim iubirea față de oameni și de mediul în care trăim, sub forma produselor cosmetice naturale, create cu bucurie, responsabil, în serii limitate și care au la bază extracte naturale din plante, uleiuri esențiale şi unturi fine.” Andreea Rădulescu, creator CredNatura.

Concept de viață sănătoasă, frumusețe și reîntoarcere la Natura de Acasă, conceptul CredNatura poartă în el visuri, dorințe și reușite! Ale Andreei și ale tuturor celor care cred în darurile pământului



De la uleiurile de aromoterapie, la cele care îți răsfață tenul și până la cele de masaj – care îți relaxează trupul, mintea și sufletul, produsele create de Andreea sunt o experiență pe care plantele te invită să o trăiești.
”De fiecare dată când am ocazia îi invit pe oameni să se răsfețe, să se bucure de tot ce le oferă natura, să își descopere frumusețea și să nu uite că un vis împlinit le poate face viața mai frumoasă!” Andreea.



Visul ei a fost să ducă produsele românești și pe meleaguri îndepărtate, bucurând și răsfățând iubitori ai produselor de calitate, naturale și realizate artizanal. După multe provocări, ea a ajuns în zona rece a Tirolului Austriac și în călduroasa și fascinanta Grecie, ca într-o călătorie magică, în care natura i-a ghidat pașii!

Natura îți oferă cele mai bune răspunsuri, noi trebuie doar să ascultăm, să luăm ce simțim că ne face bine, și să ne bucurăm de darurile ei. Andreea este o veșnic îndrăgostită de libertate, de vântul care zboară prin plete, de aerul curat, de razele care îi dezmiardă fruntea și de mângâierea fină a valurilor mării. Din toate acestea își ia inspirația de a-și îndeplini misiunea și de a le oferi și celorlalți din bucuria ei.
”Crede și tu în tine! CredNatura” Andreea Rădulescu
București
Tel: 0729176784