”Nimeni nu este prea sărac ca să aibă ceva de oferit”
Stăm de vorbă cu Alesia Caimac, elevă la Colegiul National Traian Lalescu din Reșița, județul Caraș-Severin.
Ce pasiuni aveți? Ce faceți pentru îndeplinirea lor?
De când mă știu am fost constant preocupată în ceea ce privește cunoașterea de sine, și având susținerea părinților mei, am încercat pe rând mai multe activități extrașcolare încă de la o vârstă fragedă. Astfel, am avut ocazia de a practica diverse sporturi precum: balet, dans sportiv, gimnastică ritmică, înot, handbal și chiar patinaj. Încercând să îmi descopăr adevăratele pasiuni, mi-am dat seama cu ușurință că sportul nu este făcut pentru mine (sau poate că eu nu sunt făcută pentru el…) și a rămas să mă concentrez pe partea artistică, pe teatru și muzică, unde simțeam că îmi este locul.
De la vârsta de 7 ani, fac cursuri de canto, iar de la 9 ani, cursuri de teatru. Încă de pe atunci, am început să joc în diferite musicaluri și piese de teatru, la Teatrul de Vest din Reșița, deoarece am descoperit destul de devreme faptul că pe scenă mă simt eu cu adevărat.
Încerc în fiecare zi să fac ceva pentru a mă dezvolta și pentru a ajunge să îmi îndeplinesc visurile iar pe lângă muzică și teatru, mă pasionează lectura și scrierea, lucruri care mă dezvoltă și mă ajută să cresc din toate punctele de vedere.
Cum se simte vârsta ta de acum?
Având 17 ani, sunt încă o adolescentă ce se străduiește să se cunoască pe sine și lumea din jurul său.
Uneori, să fii adolescent este într-adevăr foarte dificil, deoarece suntem într-o continuă “luptă” cu noi înșine, dar și cu oamenii din jurul nostru. Această bătălie se naște numai din dorința de a ne descoperi și de a ne spune punctul de vedere, de a fi ascultați și înțeleși.
Din punctul meu de vedere, vârsta la care mă aflu este plină de sentimente duse la extrem, atât pozitive, cât și negative. Este o vârstă frumoasă, dar foarte dificilă, însă eu încerc să mă bucur de fiecare clipă și să învăț constant din greșelile mele.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, în care v-ați simțit într-adevăr împlinit/ă?
Momentele în care mă simt cu adevărat împlinită sunt cele de la finalul spectacolelor în care joc, atunci când o sală întreagă se ridică în picioare și aplaudă inconștient fiecare secundă în care actorii și echipa de producție au muncit, fiind cea mai frumoasă răsplată pentru efortul depus, lucru ce îmi umple sufletul de bucurie de fiecare dată și îmi dă putere să continui. De asemenea, văzându-mi părinții în public, cu lacrimi în ochi, mă face să simt că toată munca s-a meritat 100%.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Mă consider o persoană foarte înțelegătoare și mi-ar plăcea să cred că aceasta este principala mea trăsătură de caracter. Cred cu tărie că niciun om nu trebuie judecat, deoarece nu putem ști ce stă în spatele unui zâmbet, care poate ascunde sentimente și trăiri puternice, de care nu avem habar.
Alte trăsături ce mă caracterizează sunt creativitatea, curiozitatea, ambiția și determinarea.
Care sunt lucrurile în care găsiți bucurie?
Îmi place să cred că bucuria poate fi găsită în orice lucru și în orice clipă, factorul care o determină fiind perspectiva. Oricât de greu ar părea un lucru, mereu încerc să văd partea frumoasă pe care o are, deoarece cred că această parte există în oricine și orice.
În esență, încerc să văd partea pozitivă din fiecare zi, din fiecare reușită, dar și din fiecare obstacol pe care îl întâlnesc în calea mea.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
În timpul meu liber iubesc să citesc, să cânt la pian, să scriu și să compun melodii, dar și să călătoresc și să petrec timp cu familia și prietenii.
Îmi este destul de greu să am timp liber, fiind o persoană ce stă cu greu, deoarece mereu îmi place să fiu ocupată, să învăț sau să creez ceva nou, însă sunt momente în care trebuie să mă gândesc și la mine, dar mai ales la odihna de care am nevoie.
Ce nu vă place să faceți deloc?
O să fiu cât se poate de sinceră și o să spun că nu mă regăsesc în ceea ce înseamnă științele exacte și exersarea lor. Mi-ar plăcea să am timp să fiu bună la fiecare lucru în această viață și să profesez în orice domeniu, însă din păcate, o singură viață nu îmi este de ajuns, așa că trebuie să mă limitez la ceea ce mă reprezintă și la lucrurile la care sunt bună. Dacă aș fi trăit cel puțin dublu, mi-ar fi făcut plăcere să urmez și medicina, însă, știind că aceasta nu este menirea mea, încerc să mă concentrez pe ceea ce mă face să mă simt cu adevărat împlinită.
Încă din gimnaziu am simțit că locul meu este pe partea umană și asta am și făcut, urmând filologia și concentrându-mă pe partea artistică și creativă pe care o am.
Într-o lume într-o permanentă schimbare, care credeți că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?
Cred că în aceste vremuri, când evoluția atât în ceea ce privește tehnologia, cât și evoluția intelectuală și emoțională a oamenilor pune stăpânire zilnic pe noi, tinerii trebuie să nu uite cât de importantă este cunoaștere. În principiu, consider că a fi curios și a spune “DA” în fața oricărei oportunități trebuie să fie un principiu ce stă la baza adolescenților încă în formare.
Văd în jurul meu din ce în ce mai mulți tineri dezinteresați de școală, dar mai ales lipsiți de dorința de a cunoaște cât mai multe despre noi și despre lumea ce ne înconjoară.
Da, în ziua de azi, internetul ne poate oferi aproape orice răspuns căutăm, însă la finalul zilei viața noastră este despre noi, despre cunoștințele noastre și despre ceea ce știm să facem.
Mă întristează foarte tare să văd cum ne mulțumim cu atât de puțin când vine vorba de învățat și de a dobândi abilități noi, dar indiferent de atitudinile pe care le observ în jurul meu, mă străduiesc să rămân la fel de interesată de ceea ce văd, deoarece știu că aceste clipe nu se vor mai întoarce, așa că încerc pe cât posibil să mă dezvolt și să mă cunosc, lucru pe care cred că ar trebui să îl facă și tinerii din jurul meu.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Există un “citat”, dacă îl pot numi așa, un mesaj pe care îl țin și deasupra biroului meu și care mă motivează adesea. Mesajul spune: “Work until you don’t have to introduce yourself”, ceea ce s-ar traduce: “Muncește până când nu va mai fi nevoie să te prezinți”. Deși nu cred că succesul este cel mai important factor și cred că indiferent de reușitele mele, în continuare voi dori să mă prezint în fața oamenilor, aceasta este o formă prin care reușesc să mă motivez.
De asemenea, în relație cu oamenii din jurul meu, îmi răsună adesea în minte și în suflet citatul: “Nimeni nu este prea sărac pentru a avea ceva de oferit”-Irina Binder. Am descoperit acest citat într-o carte de dezvoltare personală, care m-a ajutat să înțeleg câtă împlinire îți poate aduce un gest făcut pentru cei dragi, chiar dacă vine vorba de gesturi mărunte, simple, precum a lăsa în farfurie ultima bucată dintr-o prăjitură, pentru următorul care va trece pe lângă ea și se va bucura poate mai tare decât mine.
Pentru ce sunteți recunoscătoare astăzi?
Astăzi, la fel ca în fiecare zi, sunt recunoscătoare pentru extraordinara viața pe care o am, pentru familia iubitoare și sănătoasă pe care o am alături, pentru prietenii și oamenii din jurul meu, pentru toate drepturile pe care le am, pentru fiecare om pe care îl întâlnesc și pentru fiecare clipă pe care o trăiesc.
Încerc zi de zi să îmi reamintesc ce norocoasă sunt că m-am trezit sănătoasă, având absolut tot ceea ce îmi pot dori de la viața mea și să încerc să fac bine celor din jur, mulțumindu-i lui Dumnezeu.
