”Dacă te-ai întoarce în timp și ai repara fiecare greșeală pe care ai făcut-o, te-ai șterge pe tine.”
Stăm de vorbă cu Teodora Gaftoi, studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB din Cluj-Napoca, Cluj.
Într-o lume într-o permanentă schimbare, care credeți că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, consider că una dintre cele mai importante abilități pe care tinerii ar trebui să și le dezvolte este curiozitatea. Observ că, treptat, această abilitate tinde să se piardă. Devenim tot mai retrași, în parte din cauza influenței tehnologiei, dar și pentru că, pe măsură ce creștem, realizăm mai multe lucruri despre lumea din jurul nostru. Uneori, această conștientizare ne face să ne închidem în noi și să evităm explorarea sau descoperirea de lucruri noi.
Cred că este esențial să ne cultivăm curiozitatea, să rămânem deschiși la nou și să căutăm mereu moduri prin care să aducem mai multă culoare și sens vieții noastre. Curiozitatea nu doar că ne îmbogățește perspectivele, dar ne și ajută să ne adaptăm mai ușor schimbărilor și să creăm o lume mai inovatoare.
Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ați trăit?
Este greu să aleg un singur moment, dar primul care îmi vine în minte este o experiență de când aveam 16 ani și am participat la primul meu proiect Erasmus în Italia. La finalul proiectului, am avut o zi liberă pentru a vizita Milano. Era trecut de ora 23:00, ne aflam pe scările din fața Domului, întinsă alături de prietenii și colegii mei de atunci, cu care am împărtășit această experiență. Mă uitam la cer și în acel moment am simțit cât de norocoasă sunt.
Nu mă gândeam vreodată că voi ajunge să călătoresc în alte țări, deși îmi doream foarte mult să descopăr lumea. Experiența aceea m-a făcut să realizez că vreau să trăiesc o viață plină de aventuri și să învăț continuu, să rămân deschisă spre descoperire. Vreau să rămân un „elev al vieții”, să simt acea incântare și împlinire pe care am trăit-o în acea seară de vară.
Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat?
În 2020, după ce carantina s-a terminat, am început să mă confrunt cu atacuri constante de anxietate. Perioada respectivă a fost dificilă pentru mulți, însă pentru mine aceste episoade au avut un impact profund asupra tuturor aspectelor vieții mele. De la o persoană care adora să fie înconjurată de prieteni și familie, am ajuns să nu pot deschide o ușă pentru a ieși afară. Sentimentul acesta de lipsă de control era copleșitor, iar lupta interioară cu propriul meu creier devenea din ce în ce mai grea. Planurile mele erau adesea anulate pentru că pur și simplu nu puteam să respir, să mă mișc, simțindu-mă prinsă într-o luptă constantă cu propria persoană.
În acea perioadă, mă simțeam constant în alertă, fără a putea să îmi controlez frica sau stările de anxietate. Fiecare moment de bine era urmat de îndoieli și teama că aceste episoade se vor întoarce, ceea ce mă făcea să simt că mă dezamăgesc atât pe mine, cât și pe cei dragi.
Procesul de a învăța să mă confrunt cu anxietatea a fost unul lung și plin de încercări. Am început să descopăr tehnici prin care să mă controlez – exerciții de respirație, mindfulness și diferite mecanisme care m-au ajutat să îmi reglez stările emoționale. Am realizat că aceste episoade aveau rolul lor, uneori protejându-mă de situații pe care creierul meu le percepea ca fiind periculoase.
Cu toate acestea, diferența între acea adolescentă copleșită și cine sunt acum este imensă. Astăzi, am învățat să îmi controlez anxietatea într-un mod sănătos și să îmi ascult instinctul, dar fără a permite fricii să mă copleșească. Am devenit o persoană mai puternică, mai conștientă de resursele interne pe care le am pentru a face față provocărilor mentale.
Acest proces de creștere și învățare mi-a arătat că, deși anxietatea poate apărea în anumite momente, sunt capabilă să o gestionez și să îmi creez un echilibru între sănătatea emoțională și realitatea vieții cotidiene.
Care ar fi 3 lucruri pe care le-ai învățat până la vârsta de 21 de ani, la care nu te-ai fi așteptat?
Chiar și atunci când te simți rătăcit, vei găsi întotdeauna calea. Viața funcționează ca un GPS: dacă destinația îți este scrisă, vei ajunge acolo, indiferent de drumul ales.
Să fii un om bun înseamnă să fii bun și cu tine însuți.
Nu te teme să o iei de la capăt. De data aceasta nu pornești de la zero, ci dintr-un punct în care ai acumulat experiență.
Cum se simte vârsta ta de acum?
Vârsta pe care o am acum se simte ca un amalgam de emoții și gânduri. Mă văd ca un mozaic al tuturor persoanelor care au avut un impact asupra mea, care m-au învățat lecții importante și m-au ghidat spre decizii mai bune. Simt o presiune să aleg bine, dar și o doză de entuziasm, știind că am în față atât de multe oportunități de a-mi trăi viața pe deplin.
Deși sunt conștientă că mai am multe de învățat, știu și că am la fel de multe de oferit. Cu toate acestea, undeva, în adâncul sufletului, există și o teamă – poate de necunoscut, poate de greșeli – dar în același timp, această teamă mă motivează să merg înainte și să descopăr mai mult despre mine
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Amuzant este că nu e prima dată când aud această întrebare, iar răspunsul meu a rămas același de fiecare dată. Rolul școlii, din punctul meu de vedere, este acela de a ne învăța să diferențiem informația. Faptul că informația este la doar un click distanță nu este neapărat un lucru bun dacă nu știm cum să o discernem și să o interpretăm corect.
Mai mult decât atât, școala este un prim pas esențial în înțelegerea lumii din afara zonei noastre de confort. Este momentul în care ieșim din mediul familial și începem să ne asumăm responsabilitatea propriei dezvoltări. Este primul pas către independență, în care ne dăm seama că o parte din timp va fi dedicată creșterii și învățării pe cont propriu, pe măsură ce navigăm prin diverse situații și experiențe.
Astfel, școala ne ajută nu doar să acumulăm cunoștințe, ci și să ne dezvoltăm abilități de gândire critică și să învățăm cum să ne adaptăm într-o lume plină de informații variate și adesea confuze.
Sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?
Am început să fac voluntariat la 15 ani, într-o perioadă în care simțeam nevoia de a crește și de a deveni mai puternică. În generală am trecut prin experiențe de bullying, iar la liceu mi-am dorit să nu mai permit altora să profite de mine. Așa că am ales să mă implic activ în tot felul de proiecte, care nu doar că mi-au oferit o direcție, ci și un sens profund al apartenenței.
Am desfășurat activități variate: am făcut voluntariat la un azil de bătrâni, am organizat activități pentru copii, am pus pe picioare strângeri de fonduri și donații, am creat petreceri caritabile, am participat la acțiuni de ecologizare, am coordonat proiecte Erasmus și am organizat târguri – practic, am încercat de toate.
Pentru mine, voluntariatul este mai mult decât un simplu gest altruist. Este modul meu de a da ceva înapoi, de a arăta recunoștința pentru toate lucrurile frumoase pe care le-am primit de la oamenii din jurul meu. Simt că, prin implicare, pot contribui la schimbarea în bine a comunității.
În plus, voluntariatul m-a ajutat să mă descopăr pe mine însămi. Mi-am dat seama ce îmi place cu adevărat să fac, iar în prezent sunt organizator de evenimente – o pasiune pe care am descoperit-o exact în acea perioadă. Sunt profund recunoscătoare pentru toate abilitățile pe care le-am dobândit și le-am dezvoltat datorită voluntariatului. Aceste experiențe mi-au modelat nu doar cariera, ci și caracterul.
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Gândul că și alții au fost acolo pentru mine în momentele dificile mă determină să dăruiesc altora din timpul meu liber. Am trăit experiențe în care am avut nevoie de ajutor, iar în acele momente am simțit cât de important este să ai pe cineva care te susține, fără să fie necesar să ceri ajutor explicit. Aceste momente m-au învățat că, uneori, simpla prezență și disponibilitatea sunt suficiente pentru a face o diferență.
De-a lungul anilor, am acumulat multe experiențe valoroase și lecții de viață, pe care îmi doresc să le împărtășesc cu ceilalți. Știu cum este să simți că nu te poți descurca singur, să treci prin dificultăți și să ai nevoie de o mână întinsă sau de o ureche prietenoasă care să te asculte. Tocmai din acest motiv, am avut întotdeauna dorința de a fi acea persoană care oferă sprijin, chiar dacă nu este necesar să mi se ceară ajutorul direct.
Dăruirea din timpul meu liber vine dintr-un sentiment profund de empatie și dorința de a contribui la binele comunității sau al celor din jur. Este o modalitate prin care pot să întorc într-un fel ceea ce alții au făcut pentru mine – să creez o rețea de sprijin în care oamenii să se simtă auziți, apreciați și încurajați să-și urmeze propriul drum.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Bunicul meu avea o vorbă, pe care de câțiva ani am implementat-o în viața mea și care m-a ajutat de foarte multe ori. ”Încă-i bine” – Indiferent cât de greu îi era, reușea să găsească un aspect pozitiv, oricât de mic, în orice situație. Această lecție mi-a rămas în suflet, iar de câțiva ani am început să o aplic și eu în viața mea. Când mă confrunt cu perioade dificile, îmi repet în gând „încă-i bine” și, cumva, acel moment greu devine mai ușor de gestionat. Este un memento simplu, dar puternic, că și în cele mai complicate clipe există un licăr de bine care merită remarcat.
Pentru ce sunteți recunoscătoare astăzi?
Astăzi, sunt recunoscătoare pentru toate persoanele minunate care fac parte din viața mea. Deși mereu glumesc cu prietenii că nu am avut noroc în dragoste, am fost mereu norocoasă să atrag oameni extraordinari în jurul meu, care m-au ajutat să cresc și să mă dezvolt. Sunt profund recunoscătoare pentru prietenii mei, care, așa cum spune una dintre cele mai apropiate prietene ale mele, sunt ca o „gură de aer rece” în momentele dificile.
De asemenea, sunt recunoscătoare pentru familia mea. Deși avem uneori diferențe de gândire, știm întotdeauna că suntem acolo unul pentru celălalt.
Nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare pentru lucrurile simple care fac viața frumoasă: faptul că mă pot trezi dimineața, că am libertatea de a merge la o plimbare în parc și de a observa oamenii cum își trăiesc viețile.
Sunt recunoscătoare pentru viața mea, cu toate momentele ei, mari sau mici.
