


Cu entuziasm și recunoștință anunțăm desfășurarea Școlii de Vară „ForLife”, un proiect educativ și recreativ dedicat dezvoltării personale, educaționale și sociale a tinerilor din comunitatea noastră.
Mulțumim doamnei profesor coordonator Ziman Lăcrimioara, doamnei profesor Mărculescu Claudia, doamnei director Marișescu Ramona, sponsorilor, partenerilor, dar și personalului didactic implicat, pentru sprijinul constant și viziunea acestora, care au făcut posibilă desfășurarea evenimentului.
Respect și apreciere pentru generozitate:
Cristina și Remus Almăjan, Lăcrimioara Ziman, Camelia Cojocaru, Doru și Elena Andronic, Nicoleta și Alin Guran, Victoria Căzăcuțu, Rujița Stancovici, Daniela Bleotu, Atila și Anca Szekely.
Donațiile voastre au contribuit la transformarea activității într-o experiență de neuitat.
Apreciem profund implicarea tuturor voluntarilor: Olariu Maria, Dobrescu Aliseia, Ianici Alexandra (Timișoara), Lavric Andreea, Almăjan Andrei, Soroceanu Sergiu, Năstase Alexandru, Mortu Ovidio și Țuțuian Cezar, adevărați piloni ai acestei inițiative, care și-au dăruit timpul, energia și entuziasmul.
Împreună, construim viitorul!
În perioada 6-7 vor fi prezenți și elevi din Oravița și Reșița.
Participanții sunt:
Moldova Nouă: Lupu Elisabeta, Enoiu Natașa, Popov Serafim Nicolas, Simion Monica Simona, Varvaroi Adnana, Velcotă Rahela, Toma Albert Leonard, Beres Cătălin Sebastian, Drîmba Sebastian, Toma Magda Antonia, Popovici Gabriel Emanuel, Lința Danu Rares Gabriel, Cîrpean Alin Alexandru, Păunescu Flavia Ioana, Pop Eva, Dogaru Marko, Toma Leonard Albert, Adelina Olariu, Milutin Maria Izabela, Vig Miriam, Guran Antonia, Ghiba Rebeca, Ionuț Găman, Goicovici Ivana Teodora, Timischi Medeea Teodora, Guran Selma
București: Murariu Nicholas
Moinești: Vinsch Diana Sabrina
Oravița: Pârvu Lucia, Ursu Nicole coordonați și însoțiți de d-na prof. Camelia Pîrvu
Reșița: Bădescu Daniel, Bejenariu Daria, Boloca Mădălina, Creangă Karina, Ilia Roxana, Mincan Daria, Silaghi Bogdan, Stan Bianca, Vladu Andreea, Szekely Anca, Szekely Atila coordonați și însoțiți de d-nul prof. Ovidiu Bădescu, căruia îi suntem recunoscători pentru sprijin și îndrumare
Timișoara: Simu Sebastian
🌞 Prima zi de Școală de VARĂ – plină de energie, creativitate și descoperiri!
Am început dimineața cu mult entuziasm la deschiderea oficială, urmată de un atelier de autocunoaștere – „Cine sunt eu în echipă?”, unde am spart gheața și am descoperit ce rol avem în grup.
🎭 Apoi, juniorii au pășit „în culisele” teatrului, în atelierul „Povestea din spatele cortinei”, unde au explorat expresivitatea și lucrul în echipă prin jocuri de rol, alături de d-na Claudia Mărculescu și membrii Clubului de Teatru LTCD junior. Cât despre noi, seniorii, ne-am provocat gândirea critică în atelierul de „Debate 4 Life – Vorbe cu impact”, unde am învățat cum să ne susținem ideile cu argumente puternice, sub îndrumarea d-nei Ramonei Soroceanu
📸 După o pauză bine-meritată, ne-am întors cu forțe proaspete pentru atelierul „Un oraș, o clipă, o poveste”, unde participanții au surprins orașul în cadre foto-video cu emoție și creativitate, coordonați de echipa For Life.
A fost o zi intensă, plină de zâmbete, conexiuni și începuturi promițătoare. Abia așteptăm să vedem ce ne rezervă următoarele zile! 💥
📔 Jurnal de Școală de Vară – Ziua 2
#VerdeLaAcțiune #LideriCurajoși #ExplorareȘiInspirație
🌿 Juniorii au pășit azi cu entuziasm în inima naturii, ghidați de rangerul Narcis Bengescu, în cadrul atelierului Verde la acțiune!
Cu rucsacul în spate și curiozitatea în suflet, au explorat cascadele Modăvița și Burăul Mare, descoperind secretele pădurii, importanța protejării mediului și puterea liniștii pe care doar natura ți-o poate oferi.
💡 Între un zâmbet și o picătură de apă rece de munte, au învățat că fiecare pas pe potecă e și un pas spre responsabilitate.
🧭 Seniorii, pe de altă parte, au pornit într-o călătorie interioară, ghidați de Mioara Simu(Team Leader Manufacturing Execution Systems iTAC-Operations – Hella), în cadrul atelierului De la Haos la Claritate: Atelier pentru Lideri Curajoși.
Prin exerciții provocatoare, introspecție și dialog autentic, au învățat cum să transforme presiunea în claritate și cum să conducă prin valori și curaj.
🔥 A fost o zi în care natura a fost profesor pentru unii, iar leadershipul autentic – provocare pentru alții.
📸 Emoții, pași, reflecții – toate conturate într-o zi plină de sens.
#ȘcoalaDeVară
#EducațiePrinExperiență
#TineriResponsabili
#NaturaȘiLeadership
📖 Jurnal de Școală de VARĂ – Ziua 3
🎬 Povești care prind viață, tradiții care prind glas
Astăzi am spus povești… dar altfel! În atelierul „Povești în mișcare”, coordonat de d-nul Ovidiu Bădescu, echipele s-au transformat în adevărate echipe de filmare. Am fost provocați să construim un mini-scenariu, să stabilim roluri (actori, cameramani, sunet etc.), să gândim firul narativ – cu introducere, cuprins și un final cu impact – și să filmăm din mai multe unghiuri, cu duble, sunet și montaj ca la carte! 🎥✨
Am învățat, ne-am amuzat, am creat – iar fiecare echipă a spus o poveste unică, plină de imaginație și suflet.
👘 În a doua parte a zilei, am pășit în lumea satului cehesc în cadrul atelierului „Comori ascunse în lada de zestre”. Am descoperit costume tradiționale, case vechi, povești de viață și fragmente din istoria cehilor care s-au așezat în România. A fost o lecție vie despre rădăcini, identitate și civilizație.
Mulțumim pentru căldura cu care am fost primiți reprezentanților comunității cehe din Sfânta Elena: d-na Iana Gheorghe, fam. Hruza, Tâmplăria Pec.
🌅 Iar la finalul zilei, am primit răsplata perfectă: un apus superb deasupra Dunării, care a încheiat ziua în nuanțe de aur, tăcere și recunoștință.
Școala de VARĂ continuă. Și e magică. 💛
📖 Jurnal de Școală de Vară – Ziua 4 🌞
Astăzi am trecut prin emoții intense și povești vii, așa cum numai o vară autentică poate aduce!
🧠 Atelier 1
În atelierul „Cum să nu explodez când explodez?”, coordonat de d-nul Ovidiu Bădescu, am învățat să ne ascultăm emoțiile și să le îmblânzim cu înțelepciune. A fost un spațiu sincer, cu multe revelații și momente de conectare profundă.
Atelier 2
Ne-am bucurat și de atelierul de proiectare 3D, care a stârnit interesul participanților și unde am învățat lucruri noi. Acest atelier a fost coordonat tot de prof. Ovidiu Bădescu.
🕰Atelier 3
După-amiaza ne-a purtat înapoi în timp, prin „Legendele satului”, ne-am simțit acasă la Casa Bunicului, iar pașii ne-au purtat până la Izvorul inimii, într-un atelier de dans coordonat cu mult suflet de Popovici Tomislav & Sveti Nikola. Tradițiile au prins viață prin poveste, dans și emoție pură! 💃🕊
Fiecare zi ne modelează mai mult, ne apropie și ne învață să fim prezenți.
#ȘcoalaDeVară #Ziua4 #AteliereCuSuflet #EducațiePrinTradiție #DansȘiPoveste
📖 Jurnal de Școală de Vară – Ziua 5 🌞✨
Ultima zi a fost o combinație de învățare, creativitate, tehnologie și… o mare doză de emoție.
Am început cu „Fii pregătit – primul ajutor pentru toți”, atelier coordonat de d-na Daniela Căta, unde am descoperit cât de important este să știm să reacționăm corect în situații de urgență.
Apoi, la „Robotică: joacă și inovație” cu d-na Lăcrimioara Ziman, am combinat distracția cu știința și am dat viață ideilor prin tehnologie. 🤖
Creativitatea și prietenia s-au împletit în atelierul „Brățările prieteniei” coordonat de Maria Olariu, iar la „Investește în tine – primii pași spre independență financiară”, d-na Lăcrimioara Ziman și voluntarii For Life ne-au arătat cum putem construi un viitor responsabil și echilibrat. 💡
Am încheiat frumos cu „Povestea noastră de vară” alături de Echipa For Life, rememorând momentele trăite, râzând, emoționându-ne și știind că ne despărțim doar până la următoarea aventură.
💖 Școala de Vară nu este doar despre ateliere și activități, ci despre legături, experiențe și amintiri care ne vor rămâne în inimă.
#ȘcoalaDeVară #Ziua5 #UltimaZi #PrietenieȘiÎnvățare #ForLife #EducațieCuBucurie
