Roxana Dincă

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Sunt o persoană energică, responsabilă și implicată. Ceea ce mă caracterizează sunt cretivitatea și simțul practic. Aceste atuuri m-au ajutat să transform în frumos lucruri cu mai puțină valoare, să rezolv în mod amuzant situații conflictuale, să eficientizez  timpul alocat anumitor activități, iar uneori, să finalizez ”curse” cu startul pierdut. Astfel, am avut deseori satisfacția lucrului bine făcut.

Îmi iubesc meseria, îmi iubesc familia și prietenii. Apreciez oamenii de calitate și sunt recunoscătoare pentru aprecierile primite.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

”Absolut din întâmplare” sau ”Nimic nu este întâmplător” , după 15 ani de carieră didactică încă nu cunosc răspunsul. Ceea ce știu sigur, însă, este faptul că nimic nu aș putea să fac mai bine. Încerc să povestesc pe scurt. Am terminat A.S.E. București și am lucrat ca economist 10 ani. În tot acest timp, visam o data pe an că nu am terminat facultatea, ca mai am o restanță și ca nu îmi pot da licența. Încă mai cred că Cineva de Sus îmi spunea că nu am terminat și că alta este misiunea mea.

După ce am născut băiatul, m-am întors după câteva luni la serviciu și am regretat mai târziu. Am încercat să ”compensez”, petrecându-mi mai mult timp cu el, jucându-mă cu el și cu alți copii, fie în parc, în oraș,  fie în satul de reședință, în curtea bisericii. Inventam jocuri, cântam, nu mai stiu ce faceam, dar strângeam în juru-ne din ce în ce mai mulți copii. Într-o zi, o doamnă s-a oprit și m-a întrebat: ”De ce nu te faci tu educatoare?” Atât mi-a trebuit! A doua zi am fost la colegiu să mă interesez, a cincea zi eram înscrisă. Și uite-așa, când eram în concediu de îngrijire copil cu fetița am invățat pentru titularizare, am luat a patra și am ocupat postul pentru care mi-am exprimat prima opțiune. Acum, anii de facultate și cei în care am experimentat profesia de economist sunt șterși cu buretele. Sunt fericită în profesia pe care o practic și nu am niciun regret.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Anii de debut…. frumos, dar deloc ușor. Primul an am fost încadrată la grupa mică, program săptămânal. Îmi era tare milă de unii copii. Aduceam de acasa tot ce aveam și era nevoie – o cremă, un sirop, o hainuță de schimb.

Din punct de vedere profesional, am trait mult timp cu un complex de inferioritate pentru faptul ca nu am avut la baza studiilor liceul pedagogic, așa cum aveau majoritatea colegelor. Am citit mult, metodici vechi, cărți de specialitate, am asistat la activitățile unor colege cu experiență pentru a învăța, m-am consultat zilnic cu colega de grupă care mi-a împărtășit din experiența ei, mi-am proiectat zilnic activitățile și am vazut un mentor în fiecare dintre colegele cu experiență care mă ajutau în devenirea mea.

În cel de al doilea an a fost mai ușor.

S-a schimbat curriculum pentru educația timpurie. Din fericire eu a trebuit să clădesc de la temelie și nu am fost nevoită să demolez și să reconstruiesc. Nu am fost nevoită șă ma adaptez schimbării. Am preluat noul și l-am internalizat.

În rest, în anii de debut, multe emoții: primul consiliu profesoral, prima ședință cu părinții, prima serbare, prima lecție deschisă, primul cerc pedagogic.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Nu stiu să apreciez care a fost cea mai mare, dar printre    provocările carierei didactice au fost: preșcolarii din comunități de etnie rromă, preșcolarii cu CES și părinții care știu mai bine decât cadrul didactic cum se practică educația timpurie instituționalizată.

În ceea ce privește copiii, mi-am propus o serie de obiective pe care le – am îndeplinit, oricât de mare a fost efortul. Am valorizat fiecare dintre  preșcolarii vizați. Am apreciat fiecare efort depus de ei, oricât de mic a fost. Nu știam atunci că vedeam ”măreția din fiecare copil”. Am reușit să  fiu un model pentru ceilalți copii din grupă, am cultivat toleranță, non-discriminarea, încrederea reciprocă. Toți copiii la care m-am referit au fost integrați cu succes în colectivul grupei. Dovedind că îmi pasă, am câștigat respectul și aprecierea din partea familiilor acestora.

Cât privește părinții atotștiutori, pe lângă diplomație în dialogurile individuale, am planificat și pregătit ședințe de consiliere colective încadrul cărora au primit de fiecare dată câte o lecție.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Personal, mă simt împlinită de fiecare dată când mă bucur pentru realizările copiilor, când îl simt pe fiecare dintre ei, implinit.

Profesional mă simt împlinită în fiecare zi în care feedback-ul celor mici este la superlativ, indiferent că am realizat obiectivele propuse inițial sau nu. Uneori demersul didactic este reorientat în funcție de provocările celor mici și activitățile devin mai interesante decât atunci când au fost proiectate.

Există un moment din cariera mea, de o intensitate emoțională foarte puternică, pe care o simt ori de câte ori povestesc: la sfârșitul unui ciclu de învățământ preșcolar, în ultima zi a anului școlar, înainte de ”marea despărțire”, i-am rugat pe cei mici să își amintească și să spună care a fost cea mai frumoasă amintire a lor de la grădiniță. S-au amintit serbări, concursuri, excursii, spectacole, activități, dar pe departe cel mai emoționant moment a fost când unul dintre preșcolari, A.G., a spus, frământând între mâini mascota grupei ca să își diminueze propriile emoții: ”Cea mai frumoasă amintire a mea de la grădiniță ….esti tu, Roxana!”

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Există multe lucruri care ar trebui schimbate. O primă schimbare ar fi standardizarea unui necesar de materiale didactice pentru desfășurarea optimă a oricărei activități didactice și dotarea fiecărei grupe sau clase de elevi cu aceste materiale astfel încât să nu mai fie nevoie de susținerea din partea părinților copiilor sau de buzunarul cadrului didactic.

O altă schimbare ar fi introducerea unui regulament mai strict în ceea ce privește participare la ore atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice (asta o spun mai mult în calitate de părinte, la noi la grădiniță nu prea este cazul). Aș introduce un alt sistem de evaluare a cadrelor didactice la final de an școlar, bazat pe performanțe, dar acestea să reflecte nivelul de implicare al cadrului didactic, măiestria cadrului didactic de a atrage elevii către disciplina predată, fie prin activități curriculare altfel, fie prin extracurriculare.

De asemenea aș standardiza și condițiile minime ambientale. Nu aș vrea să dau amănunte, dar sunt unități de învățământ în mediul urban nedemne de statutul de unitate ce aparține sistemului de învățământ   dintr-o țară europeană din secolul XXI.

Într-o lume în care informaț ia este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Foarte important. Internetul reprezintă resursa, dar școala este calea spre internalizare a informației. Expunerea la un volum mare de  informații  nu ajută prea mult copiii dacă aceștia nu știu să facă o selecție  în funcție de nevoi, să probeze veridicitatea tuturor informațiilor disponibile și nici cum să le pună in practică. Școala este, din punctul meu de vedere, ghidul de care are nevoie fiecare copil pe calea devenirii sale.