Eugenia Ologu

Copilăria și familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Copilăria mi-am petrecut-o în satul Șovarna, județul Mehedinți, într-o frumoasă  zonă de deal, foarte aproape de sufletul naturii și de viața simplă și liniștită de la țară.

Părinții mei m-au încurajat să învăț și să îmi urmez chemarea. Tatăl meu a citit mult, are o cultură generală foarte vastă. Mereu am admirat la el cât de multe știe și cât este de apreciat de toată lumea. El ne-a transmis entuziasmul pentru cunoaștere și învățare,  iubirea de natură, lectură, artă, istorie. Mama mea este genul de om capabil să înțeleagă și să aprecieze pe oricine. Ea ne-a susținut permanent, ne-a fost în fiecare moment al vieții înger păzător și mie și fraților mei. Bunătatea și iubirea ei sunt nemărginite.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Mi-am dat seama destul de devreme că mi-ar plăcea să lucrez în învățământ, privindu-mi profesorii din gimnaziu. Am absorbit fiecare sfat și fiecare model al lor atât de profund încât au devenit parte din mine încă de pe atunci. Îmi amintesc că îi ajutam pe colegii și frații mei la înțelegerea și realizarea temelor.

Apoi, după ce am ales liceul pedagogic, am venit într-o zi în vizită la școala din satul meu unde făcusem  primele opt clase, iar domnul meu profesor de matematică, Dorel Buzducea, un om pe care l-am adorat toți anii de școală, pur și simplu m-a pus pe loc să predau eu lecția la care era atunci. Țin minte că era atât de sigur și de încrezător că o să o fac bine, încât mi-a ieșit grozav.  Atât de mult a contat pentru mine acel moment, încât am simțit că acesta îmi este destinul.

Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

În fiecare episod al vieții mele am avut modele de la care am învățat foarte multe. De la doamna mea dirigintă de la Școala cu clasele I-VIII, Șovarna, doamna Elena Mănescu, am învățat că un dascăl adevărat îi oferă sufletului fragil din fața lui aripi și o oglindă în care să își vadă viitorul. Dumneaei ne-a plantat semințele iubirii de neam, de limbă, de trecut, de oameni, de tradiții, de rădăcini, de copilărie, sâmburii valorilor morale. Soțul doamnei, domnul Dan Mănescu, ne era profesor de  istorie și geografie. De la dumnealui am învățat prima data structura unei lecții. Un veritabil domn Trandafir  care ne dezvăluia tot trecutul și toată geografia prin mișcările mâinilor. De la domnul profesor de matematică, Dorel Buzducea, am învățat că orice materie poate fi iubită și înțeleasă datorită omului de la catedră. Dumnealui ne-a arătat respect, răbdare și încredere. Am prins aripi de la toți acești dascăli care pur și simplu mi-au arătat că destinul unui copil se scrie cu primii oameni care cred în el. Acela a fost momentul în care am știut că vreau să fiu ca dumnealor.

Apoi, la Liceul Pedagogic Ștefan Odobleja din Dr. Tr. Severin, cel mai mult am admirat-o pe doamna profesor de pedagogie, Laura Mogonea, actual Butaru. Felul în care ne făcea să înțelegem fiecare lecție clar și aplicat mi se părea impresionant. Doamna Rodica Lupițu, de asemenea, m-a susținut la olimpiadele naționale de pedagogie și psihologia învățării, unde am fost și premiată cu mențiune în clasa a XI-a la Suceava și în clasa a XII-a la Râmnicu Vâlcea.

Mai târziu, după ce am devenit învățătoare, în fiecare școală prin care am fost am avut unul sau mai mulți mentori, oameni deosebiți care mi-au explicat cu răbdare și cum să fac bine și ce am greșit, m-au primit la orele dumnealor și m-au îndrumat cu grijă. La Școala Gimnazială Dumbrăvița, în primul meu an, m-au sprijinit doamna Elena Brătulescu și Inga Biliuță, la Școala cu clasele I-IV Teremia Mică, doamnele Corina Popa și Adina Iovanovici, la Liceul Teoretic William Shakespeare, doamnele Florica Munteanu și Adriana Drai, iar la Liceul de Artă Ion Vidu, unde predau de 14 ani, mentorii mei au fost doamna Rodica Lăutaș, domnul Costi Guțu, doamnele Jivca Gherga, Liana Mănescu și Lenuța Furdui. La toți am admirat în primul rând felul în care își făceau dumnealor meseria cu devotament și organizare, felul în care gestionau în același timp atât de multe variabile și cel mai mult, modul în care relaționau cu toți copiii atât în ore cât și în pauze.

Ce din tot ce faceți cu elevii dumneavoastră credeți că îi face pe ei să vină cu drag la școală, iar pe părinți să vă aprecieze?

Elevii iubesc creativitatea mea, latura mea jucăușă și umorul meu, dar cel mai mult cred că ne apropie faptul că îi ascult, îl susțin pe fiecare în parte și le încurajez fiecare progres. Știu că părinții apreciază în primul rând că cel mic vine cu drag la școală, că învață multe lucruri prin joacă, echilibrul dintre blândețe și fermitate, corectitudinea și faptul că pun accent pe elemente de inteligență emoțională, precum gestionarea emoțiilor, comunicarea asertivă, coeziunea grupului, un climat educațional bazat pe respect și susținere reciprocă și că îi valorizez pe fiecare în parte.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Cea mai mare provocare a fost relația cu părinții elevilor. La început eram foarte îngrijorată să nu spun ceva greșit, să nu mă judece, să nu îi supăr. Pe parcurs am învățat, mai ales de la colega mea Alina Micșa căreia îi voi fi mereu recunoscătoare, cum să le arăt că suntem o echipă și că am nevoie de ajutorul lor să lucrăm împreună în formarea  armonioasă a copilului, dar și să pun limite cu respect și să păstrez o relație suficient de distantă încât să respecte limitele mele și suficient de apropiată încât să știe că le sunt partener de încredere. O altă mare provocare a fost managementul clasei. Am căutat mereu tot felul de strategii de a păstra ordinea, disciplina, liniștea și respectul între copii.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Fiecare moment în care copilul zice cu chipul luminat „Am înțeles, doamna!”, fiecare dimineață în care îmi spun „Sunt fericit că azi avem ore cu dvs.”, fiecare mesaj de la părinți în care îmi scriu cât de mult mă iubește cel mic, fiecare bilețel de mulțumire, fiecare clipă în care se simte mândru că a reușit ce ieri nu putea sunt mici momente de împlinire care compensează toate celelalte neajunsuri care ne apasă zilnic. Însă cel mai împlinitor moment a fost și va fi acela când foste eleve mi-au mărturisit că datorită mie au ales să devină și ele învățătoare.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

În primul rând, aș lucra la o formare inițială și continuă eficientă a dascălilor astfel încât să fie pregătiți cu adevărat pentru munca la clasă: psihologia copilului, gramatica limbii române, didactica, metodica predării fiecărei discipline, comunicarea cu elevii și cu părinții, tehnici de management al clasei etc. Aș insista pe munca în echipă și în colectiv. Uneori simt că, deși cancelariile sunt pline mereu, noi suntem mult prea solitari și distanți. Aș oferi salarii și bonusuri atractive profesorilor, astfel încât să își urmeze cu adevărat vocația. Aș investi într-o bază materială foarte serioasă: să ai tot ce trebuie la îndemână, de la markere și foi până la platforme educaționale gratuite și bine făcute pe care să le accesezi oricând de pe device-urile din clasă. Aș seta un cadru legal clar și bine definit astfel încât toți cei implicați – și profesorii și părinții și toți ceilalți – să își facă treaba păstrând elevul în centrul educației, dar și rolul și imaginea școlii și ale profesorului să fie protejate și respectate. Aș aerisi programele și aș pune pe masă discipline sau conținuturi din sfera practică și de interes pentru nevoile reale ale elevilor.

Ce anume din toată formarea profesională de până acum credeți că v-a ajutat foarte mult?

În primul rând încă sunt fascinată de cât de diferită este lumea copiilor de cea a adulților. De aceea nu aș renunța niciodată la această meserie. Ei trăiesc într-o lume curată, limpede, sunt mereu ancorați în prezent și deschiși spre învățare. Nu au prejudecăți, nu judecă. În lumea copiilor mici totul este pur, este poveste, curiozitate, fascinație. Noi, adulții, am pierdut toate astea.

Pe lângă toți oamenii frumoși de la care am învățat lucruri practice, foarte mult m-a ajutat formarea mea ca psiholog și toate studiile de cercetare pe care le-am făcut. Am terminat Facultatea de Psihologie la Universitatea de Vest, cu licența pe tema Percepția adolescenților asupra suportului profesorilor și părinților în alegerea carierei, coordonat de către lect. univ. dr. Ramona Paloș. Am urmat apoi Masteratul de Psihologie Clinică și Consiliere Psihologică tot la U.V.T., unde am susținut dizertația cu titlul Influența mediului educațional și cultural asupra dezvoltării psihologice a adolescenților, coordonat de către conf. univ. dr. Vasile Perciun, un studiu comparativ în care am demonstrat cum îi ajută pe elevii de la școala noastră (vocațională) studierea muzicii și a artelor. Cea mai importantă cercetare a mea a fost lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, coordonată de către conf. univ. dr. Marian Ilie cu titlul Program educațional de dezvoltare a inteligenței emoționale în vederea eficientizării mediului educațional și a dezvoltării psihosociale a elevilor. Printr-un design cvasi-experimental de tipul pretest-posttest, am  studiat domeniul inteligenței educaționale, apoi am gândit și implementat un program axat pe dimensiunile cunoașterea emoțiilor, autocunoaștere, abilități sociale și rezolvare de probleme. Variabilele testate au fost foarte multe și diverse (factori psihosociali caracteristici mediului clasei, stima de sine, autoeficiența, atitudinea față de școală și învățătoare, emoțiile, satisfacția școlară, inteligența emoțională și rezultatele școlare), iar concluziile au fost, de asemenea, interesante: activitățile programului au dus la o coeziune a grupului mai crescută, o mai bună orientare în sarcini, relații mai bune între elevi și rezolvare de  probleme într-o manieră sănătoasă.

Aș adăuga aici și toate atelierele foarte utile la care am participat mai ales în cadrul organizației InEdu și toate întâlnirile fizice sau online cu dascăli dedicați din toată țara.

Ce cărți v-au ajutat cel mai mult în această profesie?

Am citit multe cărți din domeniul educației și al parentingului, dar cele care m-au ajutat cel mai mult și pe care le recomand tuturor profesorilor și părinților sunt, în această ordine:

1. Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală,  de Elaine Mazlish și Adele Faber;
2. Mindfulness pentru profesori, Patricia Jennings;
3. Părinți străluciți, profesori fascinanți, de Augusto Cury