CE NE DORIM

Argument: Sunt exemple de elevi de media 10 la școală care devin adulți de succes, și e minunat că se întâmplă așa ceva. Cum se face însă că sunt și nenumărate exemplele de elevi neadaptați sistemului de învățământ românesc care după terminarea școlii înfloresc, dar și exemple ale unor elevi de media 10 care se adaptează greu în societate?

Cunoaștem fiecare dintre noi adulți fericiți, cu un loc de muncă care le aduce satisfacții și e firesc să fie așa ceva. Oare de ce există însă și adulți inteligenți,  pricepuți, dar care lucrează pe un post sub posibilitățile lor, precum și persoane care sunt în posturi de conducere, deși NU PAR  a merita asta?

Dorind să răspundem la întrebările de mai sus, un grup de prieteni, fondatorii For LIFE au ajuns la concluzia că nouă, ca și societate, ne lipsește educarea abilităților necesare unui adult în secolul XXI așa cum sunt prezentate de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Scopul comunității For LIFE: Crearea unui spațiu în care elevii, părinții, dascălii, antreprenorii etc. să se ajute reciproc pentru a dezvolta reciproc abilitățile necesare secolului XXI.

Obiectivele comunității For LIFE – se referă la dezvoltarea celor mai importante competențe necesare adultului în secolul XXI, pe care le prezentăm într-o ordine aleatorie:

  • a gândirii critice:
  • a creativității;
  • a capacității de a rezolva problemele complexe;
  • a educației financiare;
  • a spiritului de antreprenoriat;
  • a capacității de colaborare cu ceilalți colegi;
  • a inteligenței emoționale;
  • a capacității de orientare socio-profesională;
  • a capacității de negociere și flexibilitate cognitivă;
  • a managementului resurselor umane;
  • a abilităților lingvistice.