Stăm de vorbă cu Bogdan Silaghi, elev la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița.
Într-o lume într-o permanentă schimbare, care crezi că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?
Cred că flexibilitatea și adaptabilitatea sunt cruciale, pentru că totul în jurul nostru se transformă constant — tehnologia, valorile, piața muncii. În plus, empatia și inteligența emoțională sunt esențiale: suntem conectați mai mult ca oricând, dar deseori uităm să fim oameni. Nu în ultimul rând, gândirea critică și capacitatea de a discerne între adevăr și manipulare sunt vitale într-o epocă a suprainformării.
Ce pasiuni ai? Ce faci pentru îndeplinirea lor?
Am o pasiune profundă pentru scris. Fie că e vorba de poezie, texte cu mesaj emoțional sau simple reflecții, scrisul a devenit modul meu de a înțelege lumea și de a-mi vindeca rănile. Scriu aproape zilnic, experimentez stiluri noi și îmi împart textele cu oameni apropiați pentru feedback sincer.
Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ai trăit?
Cele mai frumoase momente au fost, paradoxal, cele simple: o seară cu prietenii în care am râs până ne-au dat lacrimile, o discuție sinceră cu cineva drag, o îmbrățișare neașteptată care m-a făcut să simt că nu sunt singur. Sunt clipele acelea mici, care nu par importante pentru alții, dar pentru mine devin ancore de lumină în momentele grele.
Care sunt cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat?
Cea mai mare provocare a fost să învăț să fiu sincer cu mine. Să-mi accept slăbiciunile, fricile, greșelile — și totuși să mă privesc în oglindă fără ură. A fost greu să înțeleg că perfecțiunea nu e scopul, ci autenticitatea. Uneori, a fost greu și să mă descurc emoțional în fața presiunilor din jur — fie ele academice, sociale sau personale.
Cum se simte vârsta ta de acum?
Se simte ca un pod între „cine sunt” și „cine aș putea deveni”. Uneori e haotică, confuză, alteori e magică și intensă. E o vârstă în care simt totul mai mult: bucuria e uriașă, dar și durerea se simte adânc. E o vârstă în care învăț să mă pierd ca să mă regăsesc altfel.
Cum crezi că te văd cei din jur?
Cred că mă văd ca pe un tip echilibrat, liniștit și poate chiar matur pentru vârsta mea. Dar știu că doar o parte din mine se vede la suprafață. În interior sunt mult mai complex — sensibil, intens, uneori contradictoriu, dar mereu atent la detalii și la oameni.
Care sunt cele trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la o persoană?
Apreciez loialitatea — acel „sunt aici” sincer și constant. Apreciez autenticitatea — când cineva nu poartă o mască doar ca să fie plăcut. Și apreciez profunzimea — când o persoană are curajul să simtă cu adevărat, nu doar să reacționeze superficial.
Care sunt cele trei lucruri care îți displac cel mai mult la o persoană?
Detest falsitatea — când cineva spune ce nu simte doar ca să pară mai bun. Nu suport aroganța — acel sentiment de superioritate nejustificat. Și îmi displace lipsa de empatie — când cineva nu se oprește o secundă să se întrebe „Oare cum se simte celălalt?”.
Care este deviza după care te ghidezi în viață?
„Fii sincer, chiar dacă te doare. Fiindcă minciuna poate părea mai ușoară, dar nu îți va aduce niciodată pace.” Pentru mine, onestitatea este fundația pe care construiesc totul: relații, alegeri, identitate.
Pentru ce ești recunoscător astăzi?
Sunt recunoscător pentru că am voce. Nu doar în sens literal, ci și pentru că pot vorbi, pot scrie, pot simți. Sunt recunoscător pentru oamenii care m-au ascultat când aveam nevoie și pentru toate momentele în care nu am renunțat la mine.
