Irina-Mădălina Trușcă

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Mă consider o persoană ambițioasă și perseverentă. Sunt un profesor dedicat și empatic. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, să mă aflu mereu în mijlocul lor și să îi ajut să devină cea mai bună versiune a lor. Sunt mama unui băiețel de 9 ani pasionat de înot și tenis căruia mereu am încercat să îi insuflu valori și principii după care să se ghideze în viață.

Copilăria este pentru mulți dintre noi una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Mereu îmi aduc aminte de copilărie cu nostalgie și mult drag. Imi aduc aminte de toate momentele frumoase petrecute în casa bunicilor, de mirosul de  pâine proaspăt scoasă din cuptor de bunica mea, de mesele de sărbători petrecute în familie, de iernile cu ulițe înzăpezite și obraji îmbujorați de la săniuș, de nerăbdarea cu care îl așteptam pe Moș Crăciun în fiecare an.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Faptul că astăzi sunt ceea ce sunt, se datorează în întregime familiei mele. Nu aș fi ajuns aici fără familia mea care m-a susținut mereu necondiționat, care întotdeauna mi-a dat cele mai bune sfaturi și care m-a încurajat mereu să îmi urmez visele și să am încredere în forțele proprii. Îmi place în mod special citatul lui Michael J. Fox: „Familia nu este cel mai important lucru. Este totul!”.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Încă din copilărie mi-am dorit să fiu profesor. Îmi imaginam mereu că eram la școală și corectam lucrări. Mi-a plăcut atât de mult limba engleză, încât, în gimnaziu, îmi ajutam deja prietenii mai mici să își facă temele la această materie.

Vă mai amintiți de anii de debut? Cum au fost aceștia?

Am susținut examenul de titularizare pentru prima data în București, în anul 2009, imediat după absolvirea facultății. În primul meu an am predat la o școală gimnazială din sectorul 4. Îmi amintesc emoțiile cu care am pășit pentru prima dată în sala de clasă. Am avut parte de un colectiv de oameni frumoși care m-au sprijinit ori de câte ori am avut nevoie. Mereu m-am simțit în largul meu în mijlocul copiilor iar emoțiile au dispărut destul de repede.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Cea mai mare provocare din cariera mea a fost să predau într-un liceu tehnologic, la o clasă de 27 de băieți care manifestau mereu un comportament agresiv. Eram la începutul carierei mele didactice și uneori mă simțeam depășită de situație, aveam senzația că nu am destulă experiență să gestionez lucrurile în mod corespunzător. Niciodata nu m-am dat bătută, nu am dat bir cu fugiții și am reușit să mă impun și să îmi țin orele în condiții normale.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Din acest punct de vedere, pot afirma că sunt un om fericit. Au existat, de-a lungul vieții mele, numeroase momente în care m-am simțit împlinită atât din punct de vedere personal, cât și din punct de vedere profesional. Din punct de vedere personal, m-am simțit cea mai împlinită în momentul în care a venit pe lume băiețelul meu. Nu cred că există pe lume un sentiment mai frumos decât acesta. Din punct de vedere profesional, sunt atât de multe încât nu știu pe care să îl aleg… Cred că îl voi alege pe cel mai recent, când elevii clasei la care sunt profesor diriginte mi-au făcut o surpriză de ziua mea. M-a emoționat enorm caldura și iubirea pe care le-am simțit în momentul în care m-au îmbrățișat dar și două dintre mesajele pe care le-au scris pe tabla: „Fără dumneavoastră, școala ar fi mult mai grea” și „Dumneavoastră faceți școala să fie cel mai bun loc de pe pământ”. Mesajele erau scrise in limba engleză, desigur.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Copiii au nevoie de socializare, au nevoie să stabilească relații interumane cu cei din jur, să comunice. Rolul unui profesor nu este doar acela de a le transmite copiilor un corpus de cunoștințe, rolul unui dascăl adevărat este mult mai complex. Acesta trebuie să vadă dincolo de aparențe, să ajute elevii să depășească anumite obstacole și să se dezvolte armonios. De multe ori, școala reprezintă un  adevărat refugiu pentru copiii cu probleme familiale, este locul unde pot scăpa de mediul toxic de acasă și unde pot fi înțeleși. Profesorul este cel care poate face diferența în viața unui copil, cel care îi poate readuce zâmbetul pe buze. Prin urmare, tehnologia nu va putea niciodată să înlocuiască școala!

Care este principala dumneavoastră trăsătura de caracter?

Consider că principala mea trăsătură de caracter este empatia, capacitatea de a-i înțelege pe elevii mei și de a-i ajuta să depășească anumite obstacole, atât la școală, cât și în viața cotidiană. Așa cum spuneam mai devreme, nici nu ne putem imagina ce lupte se dau în sinea unui copil și cât de multe putem schimba doar ascultându-l și încercând să îl înțelegem.

Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

Cu siguranță fiecare dintre noi are un model în viață. Modelul meu în viață este mama mea, o persoana puternică, determinată care mereu a luptat pentru ceea ce și-a dorit și niciodată nu a renunțat, în ciuda obstacolelor din calea sa, care poate, uneori, păreau insurmontabile. Mama este cea care m-a învățat să lupt pentru idealurile mele, să mă iubesc așa cum sunt, să fiu mereu un om bun.

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Îmi place mult să citesc pentru că, de cele mai multe ori, cărțile mă poartă spre lumi necunoscute care de-abia așteaptă să fie descoperite. De asemenea, îmi place să călătoresc, să petrec timp în aer liber, să ascult muzică bună și, mai ales, să petrec timp cu elevii mei și cu familia mea.