
Stăm de vorbă cu Enuică Mihai, elev la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița
Motto: Credința, pocăința, umilința, smerenia, bunătatea și dragostea care le cuprinde pe toate -Cuviosul Gherontie de la Tismana-
Într-o lume într-o permanentă schimbare, care credeți că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?
În opinia mea, în această lume aflată într-o permanentă schimbare, principala abilitate pe care orice tânăr trebuie să o dezvolte ar fi adaptabilitatea. Schimbarea nu este un lucru rău, dimpotrivă, ea ne obligă să dobândim noi abilități. De asemenea, comunicarea este extrem de importantă în această lume invadată de rețele de socializare. În prezent, să fii sociabil în lumea virtuală este o trăsătură specifică erei noastre, dar aceasta nu înseamnă o comunicare în plan real.

Ce pasiuni aveți?
Printre pasiunile mele se regăsesc: matematica, fizica, istoria, geografia, călătoriile și religia.
Ce faceți pentru îndeplinirea lor?
Matematica, fizica, istoria, geografia și religia, pentru mine, reprezintă o sursă de inspirație.
Pentru aceste pasiuni mă informez, lucrez și socializez cu persoane care au aceleași interese. În ceea ce privește călătoriile, îmi place să vizitez ținuturi noi, să cunosc oameni noi și să ajung în locuri care să îmi stârnească celelalte pasiuni.

Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ați trăit?
Cele mai frumoase momente sunt cele împărtășite cu persoane dragi mie, membrii familiei mele, dar pot considera importante și participările mele la etapele naționale ale olimpiadelor de fizică și de matematică. În anul 2023, am avut ca obiectiv calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Fizică.
Dorința mea a devenit realitate. Această participare mi-a deschis calea spre descoperirea adevăratei mele pasiuni: matematica. În anul 2025 obiectivul propus a fost calificarea la Olimpiada Națională de Matematică. Acest obiectiv nu numai că l-am atins, ci am reușit să îl depășesc, ajungând acasă cu un premiu.

Care ar fi 3 lucruri pe care le-ai învățat până la vârsta de 15 de ani, la care nu te-ai fi așteptat?
În primul rând, am învățat să iert. Nimeni nu este perfect, toți putem greși, iar aceasta nu înseamnă un lucru rău. O greșeală care pare a fi de neiertat poate reprezenta o lecție care să ne întoarcă pe calea cea bună. A greși este omenește și este de înțeles și orice om merită iertat, atâta timp cît âși recunoaște vina și îi pare rău/regretă.
În al doilea rând, am învățat să cred în Dumnezeu, în oameni și în mine.
Nu în ultimul rând, până la vârsta de 15 ani am învățat să visez, să îmi imaginez că totul este posibil, dacă eu cred cu adevărat în puterile mele și îmi doresc ca ceva să se realizeze, dar să nu depășească sferele realului și ale posibilului.
Care sunt cele trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la o persoană?
Din punctul meu de vedere, calitățile pe care le apreciez la o persoană sunt : optimismul, perseverența, sinceritatea și încrederea de sine. Un individ care își dorește să atingă un obiectiv trebuie să se încreadă în forțele proprii. Dacă tu nu crezi în tine , atunci nici ceilalți nu au cum să o facă. Dorința de a te autodepăși este specifică tuturor caracterelor puternice, iar sinceritatea reprezintă o trăsătură esențială conturării caracterelor și a comunicării umane.
Care sunt cele trei lucruri care îți displac cel mai mult la o persoană?
În opinia mea, o persoană nu trebuie să fie arogantă,falsă sau egoistă. O persoană care disimulează nu îți va fi niciodată loială. Pare a fi alături de tine, dar nu te poți baza pe ea. Un individ
infatuat nu va încerca decât să arate că este cu mult peste tine, fără să-și vadă propriile limite, iar o persoană egoistă nu va sări în ajutorul nimănui.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
În perioada pandemiei, toți elevii au fost puși în situația de a participa sau nula cursurile școlare în mediul online. Majoritatea copiilor au ales a doua variantă. Cu toate că școlarii aveau informația la un click distanță și internetul era singura metodă de a comunica cu exteriorul, lipsa interacțiunii cu profesorii, față în față, s-a resimțit destul de acut.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Consider că principal mea trăsătură de caracter este perseverența. În clasa a VII-a mi-am dorit calificarea la etapa națională a olimpiadei de matematică. Deși ce mi-am propus nu s-a întâmplat în acel an, mi-am menținut dorința și în anul școlar următor, iar obiectivul propus a fost atins.
Care e persoana care a avut cel mai mare impact asupra personalității tale?
Cu siguranță, cel mai mare impact asupra caracterului meu l-a avut și îl are mama. Într-o proporție mai mică, personalitatea mea și pasiunea mea pentru matematică mi-au fost insuflate de către bunica maternă.
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Dăruiesc din timpul meu liber persoanelor dragi mie, din dorința de a ajuta sau pur și simplu din altruism. Dacă refuz să ajut, conștiința mă apasă și mă simt nevoit sa revinla primul impuls, schimbîndu-l într-o acceptare.
Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
• Animalul meu preferat este rața;
• Am o colecție de monede și bancnote;
• Autorul meu preferat este Jules Verne.
