Dumbravă Alecssia-Maria

Care a fost cel mai emoționant moment din viața ta?

Unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea a fost atunci când am urcat pe scenă pentru a interpreta, pentru prima dată, propria mea compoziție — “The Night You Left”. A fost mai mult decât o simplă reprezentație: a fost o confesiune în fața lumii. Piesa s-a născut din trăiri sincere, din dor și vulnerabilitate, iar fiecare vers poartă o parte din mine.

Am cântat alături de băieții din trupă, care m-au sprijinit cu căldură și încredere, transformând emoția mea într-o forță comună.  Momentul care a făcut totul cu adevărat intens a fost acela în care am realizat că persoana despre care am scris piesa se afla chiar în public. În clipa aceea, toate cuvintele, toate notele, toate emoțiile s-au unit într-un singur sentiment — acela al adevărului spus prin muzică.

A fost o experiență care m-a învățat că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o formă de curaj și că, uneori, muzica spune ceea ce cuvintele nu pot.

Cum crezi că te văd cei din jur?

Cred că oamenii mă percep ca fiind o persoană destul de complexă — poate chiar puțin ciudată, în sensul acela aparte care te face diferit fără să încerci. Nu cred că sunt văzută neapărat ca „drăguță” sau ușor de abordat; mai degrabă par rezervată, uneori distantă, pentru că prefer să observ și să înțeleg înainte de a mă deschide cu adevărat.

Sunt genul de persoană care poartă emoțiile pe chip. Nu știu să mă prefac, iar expresiile mele trădează tot ce simt, fie că vreau sau nu. Poate că uneori e un dezavantaj, dar e și o dovadă a sincerității mele — nu pot fi altfel decât autentică.

Empatizez profund, dar selectiv. Nu rezonez cu oricine, ci doar cu oamenii cu care simt o conexiune reală, cu cei care mă înțeleg fără să fie nevoie de prea multe cuvinte. Poate tocmai de aceea par distantă la început: pentru mine, apropierea nu este o convenție socială, ci o alegere emoțională.

Ce te motivează să mergi mai departe în momentele grele?

În momentele dificile, îmi găsesc puterea gândindu-mă la oamenii pe care îi iubesc. Prezența lor, chiar și atunci când nu sunt fizic lângă mine, îmi amintește că nu sunt singură și că există mereu ceva — sau cineva — pentru care merită să merg mai departe.

Încerc să privesc fiecare perioadă grea ca pe o etapă trecătoare, nu ca pe o definiție a ceea ce sunt. Cred că momentele de cumpănă nu ne schimbă esența, ci doar ne testează rezistența.

De asemenea, scrisul este un refugiu pentru mine. Când eram mai mică, umpleam pagini întregi de jurnal cu gânduri și emoții; acum fac asta mai rar, dar sentimentul rămâne același, doar că se transformă deseori în versuri — fie că sunt poezii, fie că se nasc cântece. Așadar, fie prin oamenii dragi, fie prin cuvintele pe care le pun pe hârtie sau pe note, învăț să merg mai departe cu claritate, echilibru și o conexiune autentică cu mine însămi.

Care sunt lucrurile în care găsești bucurie?

Găsesc bucurie în lucrurile simple care îmi hrănesc sufletul. Îmi face plăcere să petrec timp cu oamenii dragi, să râd, să simt conexiunea și căldura lor. Muzica este o altă sursă de bucurie profundă — să cânt, să simt fiecare notă, să mă pierd în sunet este pentru mine un fel de libertate.

Uneori, găsesc liniștea și claritatea stând singură, privind lumea dintr-o alt unghi, ascultând gândurile mele și reflectând la ceea ce contează cu adevărat. Și mai este condusul — acel moment în care drumurile se deschid în fața mea și simt controlul și libertatea de a merge înainte, chiar și pentru o clipă, doar eu și gândurile mele.

Care sunt cele trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la o persoană?

Cele trei trăsături pe care le prețuiesc cel mai mult la oameni sunt loialitatea, sinceritatea și respectul — nu doar pentru că sunt virtuți morale, ci pentru că reflectă modul în care cineva se raportează la sine și la ceilalți.

Loialitatea transmite încredere, arătând că cineva este capabil să fie prezent în relațiile importante chiar și în momente dificile.

Sinceritatea dezvăluie curaj și cunoaștere de sine: oamenii care nu se ascund în spatele măștilor au capacitatea de a fi autentici și de a crea conexiuni reale. Respectul, în final, este semnul empatiei și al recunoașterii valorii celuilalt, fundamentul unor relații echilibrate și armonioase.

Împreună, aceste trăsături nu fac doar ca oamenii să fie plăcuți sau admirabili; ele arată capacitatea lor de a construi relații profunde, sănătoase și autentice. Pentru mine, ele sunt ghidul prin care aleg cui să acord încrederea mea.

Într-o lume într-o permanentă schimbare, care crezi că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?

Cred că tinerii au nevoie să învețe să fie flexibili și să se adapteze, să accepte schimbarea ca pe o parte naturală a vieții. În același timp, comunicarea și empatia rămân esențiale — să știi să asculți și să înțelegi pe cei din jur transformă relațiile și experiențele în adevărate lecții.

Dar poate cel mai important este să se cunoască pe ei înșiși. Să înțeleagă cine sunt, ce valori au și cum să facă față provocărilor. îi ajută să meargă mai departe cu claritate și curaj, chiar și atunci când lumea din jur se schimbă prea repede.

Care e persoana care a avut cel mai mare impact asupra personalității tale?

Cred că fiecare persoană care trece prin viața noastră lasă o amprentă, chiar și involuntar, iar aceste amprente ne conturează felul în care gândim, simțim și acționăm. Este greu să numesc o singură persoană care a avut cel mai mare impact asupra mea, pentru că viața este alcătuită din întâlniri, experiențe și lecții care ne formează treptat.

Totuși, dacă ar fi să aleg, aș spune că bunica mea a avut o influență deosebită asupra personalității mele. Ea m-a crescut și mi-a modelat caracterul cu răbdare și tărie, insuflându-mi valori și principii pe care le port cu mine în fiecare zi. Am moștenit de la ea un fel de forță interioară, o determinare care seamănă cu a ei, și un mod de a privi viața cu onestitate și curaj. Prezența ei în viața mea a fost o școală tăcută, dar profundă, care m-a învățat cine sunt și cine vreau să devin.

Care este cea mai mare frică a ta și cum încerci să o depășești?

Cred că cea mai mare frică a mea sunt oamenii și tot ce pot ei să influențeze în viața noastră: ce ne pot face, încotro ne pot conduce sau cum ne pot lăsa în urmă. Este o teamă legată de vulnerabilitate, de pierdere a controlului și de faptul că uneori, cei în care ai încredere pot să rănească sau să dezamăgească.

Încerc să gestionez această frică prin conștientizare și autoapărare emoțională. Învăț să recunosc cine merită să fie aproape, să aleg oamenii care mă respectă și care mă încurajează să cresc, și să păstrez distanță de cei care ar putea să-mi umbrească echilibrul. De asemenea, încerc să-mi cultiv încrederea în mine însămi, astfel încât deciziile mele să nu depindă complet de acțiunile altora.

Este o frică care nu dispare niciodată complet, dar, în loc să mă paralizeze, mă învață să fiu atentă, să aleg cu grijă și să apreciez conexiunile autentice, în care încrederea și respectul merg mână în mână.

Ce înseamnă pentru tine curajul?

Pentru mine, curajul înseamnă să spun ceea ce simt, chiar și atunci când teama sau rușinea își fac loc în interior. Este acea forță subtilă care te împinge să îți dai voie să fii vulnerabil, să îți recunoști emoțiile și să le exprimi, fără a le ascunde sub măști sau aparențe. Curajul nu este absența fricii; este hotărârea de a te înfrunta pe tine însuți și de a nu lăsa judecata altora să te reducă sau să te definească.

Este capacitatea de a fi sincer cu tine, chiar și atunci când adevărul doare, și de a-ți permite să fii imperfect, dar autentic. Curajul se arată în gesturi mici și mari: în a spune „nu” când e nevoie, în a-ți cere scuze când greșești, în a te desprinde de situații care nu te definesc și în a te apropia de oameni și experiențe cu inima deschisă. Pentru mine, curajul este puntea între cine sunt și cine îmi doresc să devin: un act continuu de libertate, sinceritate și curaj interior.