
Un explorator străbătea uriașele păduri ale Amazoniei, în America de Sud. Căuta oarecare zăcăminte de petrol și era foarte grăbit. În primele zile, indigenii pe care îi angajase ca însoțitori se adaptară la mersul rapid și neliniștit pe care albul dorea să-l imprime tuturor lucrurilor.
Dar, în dimineața celei de-a treia zi, se opriră tăcuți și rămăseră nemișcați, cu un aer absent. Era lucru vădit că nu aveau de gând să mai pornească la drum.
Pierzându-și răbdarea, exploratorul nostru arătă spre ceas și, cu gesturi grăitoare, încercă să-l facă să înțeleagă pe cel ce era căpetenia însoțitorilor că era necesar să se urnească din loc, pentru că timpul trecea.
– Cu neputință, răspunse acesta liniștit. Oamenii au umblat prea repede și acum așteaptă ca sufletul lor să-i ajungă din urmă.
Morala: Oamenii de azi sunt tot mai rapizi. Dar sunt și neliniștiți, distrați și nefericiți. Aceasta pentru că sufletul lor a rămas undeva în urmă și nu-i mai poate ajunge.
Creată de Mihaela Slabu
