Țunea Zorina Ionela

Motto: „Educația nu este umplerea unui vas, ci aprinderea unui foc.” – William Butler Yeats

Stăm de vorbă cu domnișoara Țunea Zorina Ionela, educatoare la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Reșița, județul Caraș-Severin, profesor pentru învățământ preșcolar.

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Mă numesc Zorina Ionela Țunea, am 28 de ani, sunt născută și crescută în satul Pârvova, un loc plin de tradiție, liniște și oameni muncitori. Am avut o copilărie simplă, dar plină de iubire și valori solide. Sunt o persoană sinceră, ambițioasă și pasionată de tot ceea ce fac. Cred în munca bine făcută și în puterea exemplului personal.

Copilăria este pentru mulți dintre noi una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Cele mai dragi amintiri sunt legate de jocurile din curtea casei, de verile petrecute pe câmp și de serile în care ascultam povești spuse de bunici. În sat, copilăria înseamnă libertate, natură și legături adevărate între oameni. Cele mai frumoase amintiri le am în satul meu natal, îmi amintesc de străbunica mea, care mereu îmi citea povești, avea o carte foarte veche în care erau foarte multe povesti, eu aveam doua povesti preferate ,,Albă ca zăpada si cei șapte pitici” și  ,,Scufița Roșie”.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Ce a însemnat familia pentru dumneavoastră?

Familia mea a fost și este temelia pe care m-am construit ca om. Părinții mei sunt oameni simpli, dar cu o demnitate și o moralitate deosebită. Ei mi-au insuflat dragostea pentru muncă, modestia și dorința de a fi un om bun. Mi-au fost alaturi necoditionat, s-au rugat mereu pentru mine, și au făcut multe sacrifici, ca eu să pot să îmi urmez visul. Faptul că sunt astăzi educatoare se datorează lui Dumnezeu și lor – a fost și visul lor pentru mine.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Cred că am avut vocație de mică. Îmi plăcea să mă joc „de-a grădinița”, să fiu „domnișoara educatoare”, să explic și să am grijă de cei mai mici. A fost un vis care m-a însoțit mereu, iar când am început studiile la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, am știut că sunt pe drumul potrivit.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Îmi amintesc cu emoție primii pași în lumea educației, când fiecare zi părea o provocare și fiecare încercare mă învăța răbdarea. La început a fost greu, cu multe încercări și momente de nesiguranță, dar am pășit cu hotărâre și curiozitate. Încă din timpul studiilor de licență am avut privilegiul de a lucra ca educatoare la două dintre cele mai apreciate grădinițe din județ și la o creșă, combinând cu bucurie rolul de student practicant cu cel de cadru didactic. Fiecare zâmbet al copiilor mi-a confirmat că sunt acolo unde trebuie și m-a învățat că educația este o artă a răbdării, dedicării și iubirii necondiționate.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Cea mai mare provocare a fost perioada de adaptare la cerințele tot mai complexe din educație. Am învățat însă că perfecționarea continuă este cheia – de aceea am urmat un curs de formare la Lisabona și urmez în prezent un master în Management Educațional, pentru a aduce un plus de valoare activității mele.

Ne puteți povesti un moment din viața profesională în care v-ați simțit cu adevărat împlinită?

Cel mai împlinitor moment a fost atunci când am promovat examenul de definitivat. A fost dovada că munca, pasiunea și perseverența dau roade. Dar adevărata împlinire vine în fiecare zi, când un copil îți spune „te iubesc, doamna educatoare!”

Ați avut sau aveți un mentor care v-a inspirat în carieră?

Da, am avut o persoană care a fost lumina din viața mea profesională. La fel ca mine, prin forțele proprii și multă dăruire, și-a urmat visul și a reușit să formeze destine și să inspire generații. Mi-a oferit sprijin necondiționat în cele mai importante și delicate momente, m-a încurajat și m-a inspirat să devin cea mai bună versiune a mea ca educator. Exemplul său m-a învățat că pasiunea, munca și credința în oameni pot schimba vieți.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

Da, particip ori de câte ori am ocazia la activități culturale și educaționale locale, dar și la proiecte artistice, fiind absolventă a Școlii de Artă Populară,,Ion Românu” din Reșița. Îmi place să promovez tradițiile și arta populară, să aduc copiilor mai aproape frumusețea autentică a satului românesc.

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Cred cu tărie că binele se învață prin exemplu, iar fiecare zâmbet pe chipul unui copil este o răsplată neprețuită. Îmi place să îmi creez singură materialele didactice, să acord atenție fiecărui detaliu și să pregătesc cu migală fiecare zi didactică, ca și cum aș picta o mică operă de artă. Fiecare activitate devine astfel o poveste vie, menită să inspire curiozitatea și bucuria învățării, pentru că fiecare copil merită atenția potrivită și momente de învățare personalizate.

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Îmi place să citesc, să călătoresc, să gătesc și să merg la cumpărături. Arta și frumosul mă relaxează și mă inspiră. De asemenea, petrec cât mai mult timp cu familia, sora mea și cei doi nepoței dragi.

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

„Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”  –  Mahatma  Gandhi

„Nimic nu este întâmplător. Nimic fără Dumnezeu.”

Notă biografică

Domnișoara Țunea Zorina Ionela este educatoare calificată, cu o bogată activitate didactică și artistică. Încă din perioada studiilor universitare, a activat ca educatoare în două dintre cele mai apreciate grădinițe din județ și la o creșă, experiență care i-a consolidat formarea profesională și i-a confirmat vocația pentru educație. Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a Școlii de Artă Populară din Reșița, și în prezent masterandă în Management Educațional, a urmat un curs de formare la Lisabona. A promovat examenul de definitivat în învățământ și activează cu devotament la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Reșița, unde aduce zi de zi zâmbete și lumină în sufletele copiilor.