
Sâmbătă, 14 iunie 2025, elevii Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” au participat la o activitate extracurriculară desfășurată în localitatea Izvoarele, într-un cadru natural deosebit, aflat în apropierea municipiului Hunedoara.

Activitatea a fost inițiată din dorința elevilor de a petrece timp împreună în afara spațiului școlar, iar ideea a fost susținută cu entuziasm de cadrele didactice și de părinți, devenind o adevărată experiență colectivă.
După sosire, elevii s-au bucurat de o serie de jocuri și activități recreative desfășurate în aer liber, într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. Ping-pongul, badmintonul, săriturile pe trambulină, biliardul și jocurile ușoare de grup au fost primele care au adus energie și voie bună în mijlocul naturii.


Ulterior, elevii au pornit într-o scurtă drumeție până la un foișor de observație aflat pe un deal deasupra satului Izvoarele.


Traseul, de aproximativ o oră, a oferit o experiență vizuală spectaculoasă: peisaje deschise, flori de câmp, păduri dese și, la destinație, o panoramă impresionantă asupra satului, a munților și a altor așezări din zonă.





Momentul a fost unul liniștit, în care toți participanții s-au bucurat de priveliște și de aerul curat al naturii.
La întoarcere, au fost reluate jocurile, iar în paralel au început pregătirile pentru masă. Preparatele au fost pregătite cu sprijinul părinților, iar elevii s-au implicat în organizarea spațiului: au adus scaunele, au aranjat platourile pe masă, au ajutat la transportul alimentelor și s-au asigurat că totul este pregătit în condiții optime.


După servirea mesei, fiecare a contribuit la strângerea lucrurilor, la curățenie și la restabilirea locului în care s-au desfășurat activitățile.

Un moment central al zilei a fost jocul de volei, care a reunit majoritatea participanților. De la elevi cu experiență până la cei care nu mai jucaseră până atunci, toți au fost încurajați să participe, să învețe și să se bucure de joc. A fost un exercițiu excelent de colaborare, implicare și distracție, care a reunit grupul într-un spirit activ și pozitiv.

Ziua s-a încheiat cu un meci de footbal între colegi, jucat cu entuziasm, umor și energie. Acesta a fost un final potrivit pentru o zi intensă și plină de momente care vor rămâne în amintirea tuturor.
Desfășurarea activității a fost posibilă și datorită implicării doamnei profesoare de limba engleză și diriginta clasei participante, prof. Kiss Irma, care i-a însoțit pe elevi pe parcursul întregii zile. Prin coordonarea atentă a programului, colaborarea cu părinții și sprijinul acordat în organizare, aceasta a contribuit la buna desfășurare a întregii activități. De asemenea, a captat cele mai frumoase momente ale zilei prin fotografii care păstrează vie atmosfera unei experiențe reușite.

Sperăm că, această inițiativă încurajată și susținută concret arată o deschidere reală spre educația modernă!! Mulțumim For Life pentru sprijinul acordat și pentru implicarea activă în susținerea educației. Apreciem eforturile constante, de a creea proiecte și oportunități care diversifică și valorifică procesul educațional, dar și pentru încurajarea și sprijinul oferit elevilor.
