Zagavei Andreea

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Îmi place foarte mult să citesc. Am perioade în care mă fixez pe anumite subiecte sau autori și până nu mă hrănesc bine cu informația de care am nevoie, nu mă opresc.  De asemenea, iubesc matematica, pictura,fotografia și drumețiile.

De ce ați ales meseria de profesor de matematică?

Am știut de mic copil ce-mi doresc. Așteptam să cresc și să mă văd cu catalogul sub braț. Pe măsură ce timpul trecea, apăreau și alte influențe, valuri care mă purtau spre același mal. Făceam exercițiul de a mă privi în “alte roluri” și mă întorceam mereu la cel de cadru didactic. Nu puteam concepe ideea de a avea o singură viață și să o irosesc pe o slujbă care să îmi satisfacă doar nevoia financiară, nu și pe cea de competență.

Școala pentru mine a fost și este icoană. Abia așteptam să se termine vara pentru a începe clasa întâi. Cu un buchețel de floricele din grădina bunicii, cu uniforma albastră și fundițele albe mai mari decât codițele de păr, porneam spre școală. Așezați în șir indian, ascultam discursul doamnei director, pentru începutul anului școlar, iar inima îmi pulsa din ce în ce mai tare. Emoțiile mi se revărsau peste bietul buchețel de flori, căci, în sala de clasă ajunși, am oferit cel mai emoționant buchet de flori doamnei învățătoare, cu trei petale/floare…

Ai mei nu aveau un venit prea stabil, în 2000 migrând de la oraș la sat. La începutul fiecărui an școlar aveau însă un buget strâns cu eforturi, pentru haine și rechizite. Așteptam achiziția rechizitelor mai ceva decât așteptam Crăciunul. Înainte de începerea anului școlar, îmi liniam caietele cu două linii roșii duble, nu foarte depărtate una de cealaltă, la 3 pătrățele distanță de mijlocul caietului de matematică. În mod similar procedam și cu cele dictando. Era un adevărat ritual pe care îl săvârșeam pe nerăsuflate.

Copil fiind, dacă făceam rost de o bucățică de ipsos (din atelierul de olărit al mamei, material pe care-l folosea pentru matrițe), un placaj de lemn și un registru (pe care mi-l aducea tatăl meu de la slujbă, registre vechi ce urmau a fi aruncate, dar bune pe post de catalog, cu coperta tare!), atunci aveam o ocupație serioasă, de care nu îmi amintesc să mă fi plictisit nici până astăzi.

Cât despre matematică..nu depundeam eforturi grandioase pentru a învăța la matematică, nu presupunea toceală, ci exercițiu. M-am lăsat purtată de val spre facultatea de Matematică. Am început cu adevărat să devin pasionată de matematici în anul 2 de studiu când m-am îndrăgostit de fractali..arta din spatele Matematicii. Cursul împletea noțiuni de geometrie, numere complexe, programare și nu numai. Mă prindea ora 3 dimineața cu degetele pe tastatură, butonând ușor pentru a nu-mi trezi colegele de cameră, cu foița cu calcule și desene, punându-mi în practică ideile. De atunci am devenit înfometată de materia pe care astăzi o predau.

Care sunt cele mai utile sfaturi pe care le-ai primit vreodată?

Cel mai bun sfat l-am primit în clasa a 11-a de la doamna prof. Florica Nechifor, coordonatoarea trupei de teatru Antract a liceului Teoretic Dr. Mihai Ciucă, trupă din care făceam parte în anul școlar respectiv. “Cunoaște-ți prioritățile!”..două cuvinte care au avut un impact puternic și de lungă durată asupra mea și care m-au ajutat să-mi organizez și să pun mai multă valoare pe timp (în perioada studenției, dar și după, în cariera didactică și în viața de familie).

De asemenea, “Fă rai din ce ai!”, este o vorbă după care mă ghidez în varii situații: de la chibzuința necesară în viața de zi cu zi și până la cariera didactică.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră. Ce ați putea povesti în acest sens?

Bineînțeles, sprijinul majoritar l-am avut din partea părinților. Nu m-au forțat vreodată să mă orientez spre o carieră anume, însă m-au sfătuit să aleg “stiloul și nu sapa” (având grijă să-mi ofere oportunitatea să înțeleg avantajul alegerii) și să aleg o carieră plăcută sufletului..să nu simt vreodată că muncesc (dacă aș fi ales după alte principii, astăzi nu eram aici).  Deși au trăit vremuri grele, mi-au demonstrat că banii sunt o nevoie, nu un țel. Nu mi-au spus niciodată să aleg să fac meseria  X pentru că e bănoasă. Din păcate, am auzit îndemnul acesta în alte cazuri și urmărind situațiile, persoanele cu pricina nu-și găsesc încă pacea, căutând tot mai mult, nemulțumindu-se vreodată..

Am trăit într-o familie foarte unită. Din clasa a V-a m-am mutat de acasă, am stat în gazdă la mătușile mele de la care am dobândit valori importante precum organizarea, importanța rutinelor etc. La facultate am avut parte, pe lângă susținere morală, și de susținere financiară din partea mătușilor mele, unchiului meu și bunicii, cărora le mulțumesc și pe această cale și de care merită neapărat să amintesc.

Soțul meu a fost cel care m-a îndrumat, sfătuit și susținut în timpul studenției. Am știut și știm să învățăm unul de la celălalt, să devenim cele mai bune versiuni ale noastre, să ne ridicăm unul altuia semne de întrebare dacă este cazul. Eu începând facultatea iar el cariera didactică, am avut multe de învățat din experiența lui.

Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Dacă trebuie să vorbesc la superlativ, indiscutabil încep cu venirea pe lume a  fratelui meu, apoi a surorii mele. Doi copii de la care am învățat și de la care mai am încă multe de deprins.

Cum a fost anul de debut? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Primul an a fost șocant. Aveam așteptări foarte diferite de realitatea cu care m-am confruntat. Au fost clase cu care nu puteam începe materia căci ne împiedicam de lucruri esențiale (precum tabla înmulțirii). Nu pot afirma că am învățat vreo strategie, căci una universală nu există. Pot spune că am abilitatea de a mă adapta mai ușor clasei de elevi, să-i analizez, evaluez, să le înțeleg nevoile și să-mi focusez atenția și energia atât asupra lacunelor cât și asupra zonelor lor de plus. Nu bate teoria de la facultate cu organizarea practică a orei la clasă, mai ales când apare și nevoia de recuperare a noțiunilor ce trebuiau a fi fixate până în prezent. Nici nu poți “’închide ochii” și să treci mai departe, pentru că muncești degeaba și pierzi timp prețios. În acest caz, găsesc foarte utilă regândirea distribuirii opționalelor la clasă sau, de ce nu, organizarea unui soi de “after school”.

În ceea ce-i privește pe elevi, ei nu m-au dezamăgit, fiind cei mai sinceri și mai deschiși oameni, vulnerabili și calzi, onești, așa cum ar trebui să fim și noi, adulții. Am avut și voi mai avea de învățat enorm din poveștile lor de viață, din reacțiile lor, din acțiunile lor.

Am avut copii cărora încetasem să le mai fiu profesoară și mă vizitau acasă sau se adunau și îmi trimiteau filmulețe cu urări. De asemenea, păstrez la loc sigur toate felicitările, desenele, scrisorile, mărțișoarele muncite cu mânuțele lor. Am convingerea că detaliile de acest gen îmi definesc succesul.

Apropo de succes, cum l-ați defini ?

Suntem aproape 8 miliarde pe planetă, deci bietul succes are tot atâtea definiții.. Pentru mine, succesul constă în “a fi bine cu tine”, echilibru, acceptare. Când te cunoști bine, înțelegi ce îți provoacă ție bucurie (și nu vecinului),  când ești asumat cu tine însuți, atunci ești un om de succes. Ceea ce îmi conturează succesul sunt familia și cariera. Să mă trezesc dimineața și să privesc somnul copilașului meu, ăsta e succes!

Trăim încă într-un tipar al succesului “ să ai facultate, să ai o slujbă bănoasă etc. etc. “, trăim ca niște roboței  înfometați, veșnic nemulțumiți…. Omul de la care am înțeles succesul este sora mea mai mare, Ana. În pricina concepțiilor societății, a învățat să se accepte și să-și ofere mereu porții din ceea ce însemna succes pentru ea.

Noi două suntem destul de diferite, imaginați-vă cât de diferiți suntem noi între noi.. 8 miliarde! Câte combinații de principii, valori… Ideal ar fi să fim 8 miliarde, asumați și bine cu noi!

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor?

Principala nevoie a elevilor este aceea de a fi înțeleși și acceptați necondiționat, au nevoie de sprijin. Atât părinții cât și profesorii ar trebui să fie realiști în ceea ce privește înclinațiile copilului: nu toți copiii au talent la desen, nu toți copiii dispun de logică matematică! Rolurile școlii sunt de formare a unei culturi generale (de aceea învățăm câte puțin din toate), de identificare a înclinațiilor, aptitudinilor, talentelor, de îndrumare spre cariera cea mai potrivită, de creștere a stimei de sine, etc. După cum vorbeam adineauri despre succes, se poate aminti și acum faptul că suntem diferiți, trebuie să ne înțelegem și să ne acceptăm iar apoi să lucrăm exact în aria în care suntem motivați intrinsec pozitiv.

Sunt părinți care supraaglomerează copiii cu fel de fel de meditații. Pentru a combate zona de mediocritate și a spori performanța, consider că meditațiile elevilor ar trebui puse în zona de plus.

Copiii au nevoie ca atât noi, cât și părinții, să fim receptivi în ceea ce privește individualitatea și nevoile fiecăruia, or acest lucru este posibil plecând, în primă instanță, de la o comunicare strânsă între cele trei părți implicate, condimentată cu respect, înțelegere, susținere și efort dozat în egală măsură!

Deci, haideți dragi părinți, profesori, elevi, să ieșim puțin câte puțin din zona de confort, în care pasăm vina noi între noi, și să punem osul la treabă!