„Îmi place să cred că eu, prin felul meu de a fi, sunt o structură complexă definită prin iubire. Cu un nume format din trei litere ce înseamnă doar Talent, Entuziasm și Optimism, eu sunt Teo. O fată simplă ce își trăiește fiecare zi căutând frumosul în orice.” La doar 16 ani Teodora Zmeu a reușit să mă uimească cu o poveste care face cât 1000 de cuvinte și care ne dovedește că în spatele performanței se află ore de strădanie, dar mai ales o inimă de aur.
de Iasmina Petcu
1. Dacă cei din jur ar trebui să te descrie printr-un singur adjectiv, care ai vrea să fie acela?
De cele mai multe ori în viața asta am încercat să le fac de toate, deci cred că adjectivul care m-ar putea și care aș vrea să mă descrie cel mai bine este „complexă”, să nu te poți gândi la ceva anume, ci să fie o învălmășeală de situații în care îmi încadrează cineva numele.
2. Care este citatul tău preferat? De ce?
„Pentru că doar cei tari, care privesc spre cer se pot lăuda cu o coloana vertebrală care sfidează legile gravitației în plan moral.”-Tudor Chirilă. Un citat motivațional cu un înțeles aparte, despre cum viața în sine înseamnă sa fii puternic permițând-ți puerilitate, dar tinzând mereu spre un apogeu necunoscut.
3. Dacă cineva ți-ar scrie biografia, care ar fi titlul ei?
Cum am învățat să trăiesc.
4. Dacă ar trebui să alegi un cântec care să descrie felul în care îți trăiești viața, care ar fi acela?
,,I Don’t Wanna Miss A Thing” de la Aerosmith
5. Care era/este materia ta preferată și cum a influențat ceea ce vrei să faci în viitor?
Cu toate că acum 6 ani aș fi spus răspicat că urăsc matematica, astăzi îmi declar iubirea eternă față de acest domeniu. Cred că nici măcar nu îmi place materia în sine, pentru că, sinceră să fiu, chiar mă plictisesc algoritmii și îmi dau bătăi de cap graficele funcțiilor, dar mă pasionează ideea de gândit. Trebuie să faci conexiuni, să fii destul de creativ încât să găsești metode noi de rezolvare și să îți placă ceea ce faci. Am ajuns în “LMF”, tărâmul visurilor, unde mă dezvolt zilnic și învăț să cresc frumos, să îmi dezvolt capacitățile și să descopăr ce îmi place cu adevărat. Cred că alegerea acestui liceu a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o căci, de când am venit aici și de când am deslușit cu adevărat tainele matematicii, nu mă văd făcând altceva în viitor în afara unui profil realist, care implică gândire logică.
6. Ce părere ai de voluntariatul făcut în timpul liceului? Îl consideri benefic?
Cu siguranță! Eu sunt o persoană căreia îi place să se implice în orice, să experimenteze pentru ca, mai apoi, să aibă de unde să aleagă. Însă cel mai mult îmi place să mă implic pentru a cunoaște persoane noi. Voluntariatul în perioada liceului îți oferă oportunitatea de a întâlni foarte multe persoane din diverse domenii. Poți forma prietenii durabile și relații cu persoane influente ce te pot ajuta mai târziu în viață. Strădania cu care sunt realizate cele mai multe activități, îți aduce amintiri frumoase, iar finalul este unul satisfăcător.
7. Ce sfaturi ai avea pentru cei care vor să calce pe urmele tale?
Nu vă fie frică să vă implicați. Trăiți-vă viața în așa fel încât să nu vă puteți plictisi. Riscați, vedeți ce vă place, ce puteți face și faceți-o. Apreciați orice oportunitate care vine în viața voastră. Deși va fi greu de foarte multe ori, poate vă veți dori să renunțați și vă veți certa cu voi înșivă, pentru că v-ați implicat fără a vă gândi la consecințe, dar FACEȚI-O.
8. Cum arată succesul pentru tine?
Eu, alături de cele mai importante persoane din viața mea, privindu-ne și realizând cât de mult am evoluat fiindcă ne-am fost alături, zâmbind și chiar plângând de fericire la gândul că a fost așa de greu, iar acum e așa de frumos.
9. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?
Străbunica mea era o fire foarte impulsivă și vulcanică, la fel ca mine. Cu toate acestea, mi-a spus un lucru care m-a marcat: „Indiferent ce rău ți-a făcut o persoană sau cât de mult te-a rănit, nu te culca cu ura în inimă. Poate nu le-o spui, iartă-i pe toți în inima ta pentru ca tu să fii împăcată cu tine însăți”. Până și în ziua de azi respect ce mi-a spus ea și nu îmi permit să adorm cu sufletul încărcat de ură.
10. Care este o calitate pe care o admiri la alți oameni?
Cred că cel mai mult îi admir pe oamenii care pot să piardă fără să fie dezamăgiți. Eu sunt persoana care pune suflet în orice, iar dacă pierd, în capul meu răsună doar gândul că nu am făcut tot ce se putea. Persoanele care pierd fără să se supere au tot respectul meu.
11. Cum faci față dezamăgirilor/eșecurilor?
Din păcate, de multe ori nu fac față. Cea mai mare frică a mea este să nu dezamăgesc, căci ea duce la pierderea persoanelor, iar mie îmi e teamă să rămân singură. Tocmai de aceea, mi-e foarte greu să-mi gestionez emoțiile atunci când eșuez. Însă, după ce mă descarc, îmi dau seama că eșecul mă-ndeamnă la perseverență, iar aceasta e metoda pe care o urmez. Astfel îmi dau seama că nu am făcut tot ce se putea, deci muncesc și mai mult pentru lucrurile pe care nu am reușit să le îndeplinesc.
12. Cine e persoana cu cea mai mare influență asupra evoluției tale?
Mama. Părinții mei au divorțat când eu aveam 6 ani și nu a fost o perioada prea frumoasă, însă m-a format pe mine, omul de astăzi. Am rămas doar eu și mama, iar faptul că partea paternă nu a existat în evoluția mea mi-a creat un deficit care, cu trecerea anilor, s-a transformat în nevoia de validare socială. Am descoperit singură o modalitate prin care puteam face asta: performanța. Aveam doar calificative excelente, premii la toate concursurile, calificări la multe etape județene și chiar naționale ale olimpiadelor școlare. Devenisem copilul de 10 sau ,,wonder kid” așa cum voiam. Însă a existat o perturbare în viața mea care m-a făcut să realizez că niște simple rezultate nu mă ajută, examenul. Mi-am dorit așa mult să obțin nota perfectă, deoarece știam că o merit și m-ar fi adus încă o dată pe primul loc. După obținerea ei, am realizat cât de irelevantă e. Mi-am dat seama că aveam nevoie să fiu pe locul 1 în sufletul unei persoane. Dezvoltând încă de când eram mică o dependență pentru persoane, a fost și încă este greu să înțeleg că oamenii vin și pleacă. Cu toate acestea, mama a fost singura care a rămas și care știu că va rămâne, de aceea îi sunt complet recunoscătoare pentru asta.