„Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.“
-Paulo Coelho-
Stăm de vorbă cu Păcurar Teodora Maria, din localitatea Baia Mare, județul Maramureș, absolventă a Liceului Teoretic „Emil Racoviță“ din Baia Mare.
Spune-ne câte ceva despre tine, cum te-ai descrie?
Aș spune că sunt o persoană spontană, curioasă de tot ceea ce o înconjoară, blândă și empatică, dar în același timp foarte nerăbdătoare. Câteodată aș vrea ca totul să se întâmple acum și aici, însă odata cu trecerea timpului, am început să mă obișnuiesc cu acest suspans atât de necesar al vieții.
Cum crezi că te văd cei din jur?
Îmi place să cred că oamenii mă văd ca fiind o persoană prietenoasă care iubește să îi facă pe cei din jurul ei să zâmbească și să mai uite puțin de problemele cotidiene. Sunt optimistă și cred că acest lucru atrage foarte multe persoane în jurul meu, pentru că fiecare avem nevoie de puțină lumină și speranță că orice este posibil atâta timp cât ne dorim cu adevărat. În același timp sunt empatică și îmi place foarte mult să stau să îi ascult pe ceilalți, reușind de cele mai multe ori să creez o conexiune profundă cu aceștia. Tind să cred că sunt o persoană de încredere și un om cu valori și principii bine împământenite, care debordează de entuziasm să împărtăească cu ceilalți bucuriile vieții și nu numai.
Ce pasiuni aveți? Ce faceți pentru împlinirea lor?
Încă de mică am început să descopăr tainele muzicii. Consider că ea, muzica, este medicamentul sufletului meu și sunt convinsă că mulți dintre cei care o să citească acest articol vor fi în asentimentul meu. Deși visul meu este altul decât a fi un muzician, această pasiune nu o voi pune în cutia cu amintiri, ci mai degrabă am să o pun la loc de cinste, deoarece cu fiecare ocazie pe care o să o am, voi cânta fie cu vocea, fie la pian. Am descoperit că pot să cânt la vărsta de aproximativ patru ani și de atunci au trecut 16 ani în care nu a existat o zi în care să nu îmi bucur sufletul cu o storfă dintr-o baladă populară, sau mai mult, cu o priceasnă, fiind fată de preot. Ulterior, pe la vârsta de 12 ani am descoperit pianul, acest instrument imens dintr-o sală de spectacol, care mi-a cucerit privirea cu complexitatea arhitecturii sale și mai apoi cu sunetul atât de suav și îngeresc al clapelor.
Într-o lume într-o permanentă schimbare, care credeți că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?
Cred că cel mai important lucru în ziua de astăzi este CURAJUL. Și da, consider că este o abilitate să ai curaj să înfrunți provocările fiecărei zile, să vorbești în public și să comunici cu cei din jurul tău, să ai răbdare, să iubești, să lucrezi pentru ceea ce te face pe tine fericit și să lupți pentru visul tău, deși există piedici la tot pasul. De ce consider că este o abilitate? Pentru că nu ne naște cu acest curaj, însă îl putem dezvolta în timp cu ajutorul oamenilor de calitate din jurul nostru, a părinților care ne susțin necondiționat și a profesorilor care au pretenții de la noi, elevii, pentru că știu că suntem capabili să facem tot ceea ce ne propunem pentru această viață misterioasă.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Școala ne pregătește pentru viață punându-ne în diferite ipostaze cu oameni noi, care ulterior pot să devină prieteni sau nu, prin provocarea orei de matematică de a găsi rezolvarea miilor de probleme sau a orei de română, care prin poveștile fascinante din cărțile de basme ne ajută să descoperim multe învățături atât de folositoare. Școala nu este doar despre invățat și despre multele ore petrecute în fața caietelor de temă, ci este și despre autocunoaștere, disciplină și prietenie, pentru că în aceste medii ne descoperim ca oameni și înțelegem ce ne face sau nu fericiți și curioși, ce vrem să facem pe viitor, dacă ne place sau nu să lucrăm în echipă și multe alte lucruri atât de valoroase pentru un copil care are nevoie de acest ajutor extern pentru a deveni un adult responsabil, care se cunoaște și știe ce are de făcut în orice situație.
Ce ne poți spune despre activitățile extrașcolare de care ai avut parte pe parcursul liceului?
Liceul a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale adolescenței, iar acest lucru se datorează și faptului că am avut ocazia să fac parte din Trupa de teatru „MASCA”, având-o drept coordonator pe doamna profesor Tatiana Cauni. Am avut foarte multe experiențe frumoase cu această familie a liceului în care am râs, am plâns, am lucrat și am colaborat cu ceilalți pentru a ajunge la cele mai bune și mai frumoase performanțe. Tot mulțumită doamnei profesor am avut ocazia să patricip și la Școlile de vară din cadrul proiectului MERITO, care au contribuit extraordinar de mult la persoana care sunt astăzi, pentru că deși se numește „școală “ eu nu am simțit-o deloc așa. A fost mai degrabă un eveniment prielnic pentru a cunoaște tot ceea ce ne înconjoară cu ajutorul materiilor de la școală și în același timp multe activități pentru dezvoltare personală.
Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat?
Consider că cea mai mare provocare cu care m-am confruntat până acum a fost aceea de a rămâne EU indiferent de situație. De foarte multe ori a fost greu să nu mă pierd printre ispitele vieții și să rămân cu capul pe umeri orice mi-ar fi fost dat să trăiesc. Am pierdut prietenii din diferite motive, dar de la fiecare am avut ceva de învățat și sunt extrem de recunoscătoare că am avut parte de acei oameni în viața mea, chiar dacă acum drumurile noastre s-au separat. A fost o provocare să nu mă dau bătută atunci când simțeam că nimic nu merge așa cum plănuiam, dar apoi am realizat că Dumnezeu are un plan pentru noi toți și că o sa ajungem exact acolo unde trebuie. Cred că toate provocările de până acum au ajutat foarte mult la persoana mea de astăzi și la viitorul adult pe care încerc în aceste momente de incertitundine a tinereții să-l conturez, iar apoi să îi dau culoare prin evenimentele care vor urma.
Care sunt lucrurile în care găsiți bucurie?
Eu am fost mereu pe principiul că lucrurile simple aduc întotdeauna cele mai frumoase și mai mărețe bucurii. Mă bucur în fiecare dimineață în care deschid ochii, iar la geamul meu cântă un cor de păsărele care prevestesc că ziua aceea va fi o zi superbă în felul ei. Îmi aduc aminte și acum o întâmplare din perioada liceului care mi-a umplut inima de fericire. Eram în curtea liceului, care este comună cu a unei grădinițe. Stăteam liniștită pe o băncuță bucurându-mă de razele soarelui, când deodată apare în fața mea un băiețel de o frumusețe rară cu părul blond cârlioțat și îmi spune: „Uite, astăzi la școală am avut lucru manual și am făcut o inimioară. Nu mi-a ieșit perfectă, dar eu știu că nici iubirea nu este. Vreau să ți-o dau ție, pentru că doamna educatoare ne-a spus să o dăm unei persoane străine care ne-a atras atenția și ne-a făcut să zâmbim.” Acela a fost momentul în care am realizat că fericirea și iubirea este unică în felul ei, iar acel băiețel mi-a arătat că, deși nu ne cunoșteam, a avut curajul să se bucure de PREZENT și să facă ceva ce l-a făcut și pe el și pe altcineva fericiți.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Nu știu dacă pot să aleg un moment anume al vieții, însă sunt sigură că mă simt nespus de fericită și implinită atunci când părinții mei se uită cu lacrimi în ochi la mine și îmi spun că sunt mândri de tot ceea ce am reușit să realizez până la vârsta de 20 de ani. În acele momente știu că am reușit să fac un lucru deosebit și sunt bucuroasă că pot să împărtășesc fiecare împlinire a vieții mele cu cei care mi-au dat viață.
Pentru ce sunteți recunscătoare astăzi?
Astăzi sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a fost dat să trăiesc, pentru că am o familie sănătoasă și fericită și că eu sunt un om fericit și împlinit. Cred că recunoștința este o virtute pe care toți ar trebui să o avem. Ar fi atât de frumos să ne bucurăm de fiecare secundă care ne este dată să o petrecem pe lumea aceasta, pentru că ziua de mâine nu îi este asigurată nimănui. Timpul trece fără ca să ne anunțe, iar noi, trebuie să ne facem cât mai multe amintiri frumoase de care să ne aducem aminte peste ani și ani.
Ce te-a învățat viața până în momentul actual?
Am învățat că totul vine atunci când trebuie să vină și suntem pregătiți să înfruntăm provocările care sunt la pachet de cele mai multe ori cu ceea ce ne dorim. Toate se întâmplă cu un motiv și pe parcurs o să ne dăm seama de acest lucru, chiar dacă atunci când suntem dezamăgiți sau triști nu realizăm cât bine ne poate face. Uneori nu știm ce este bine pentru noi, sau ne dorim un lucru, însă nu știm că poate ne este pregătit ceva mult mai măreț decât ceea ce simțeam că este al nostru. Toate acestea trebuie infruntate cu mult curaj și încredere că mai devreme sau mai târziu toate se vor așeza la locul lor. Am mai învățat că oamenii vin și pleacă și că nu putem să obligăm pe nimeni să rămână acolo unde nu se simt bine, dar din toate acestea trebuie să învățăm anumite lucruri valoroase ce ne vor ajuta în relațiile interumane viitoare. Viața m-a mai învățat că trebuie să mă bucur de tot ce mă înconjoară și să trăiesc viața aceasta la maxim, să încerc să găsesc un echilibru între învățat – familie – prieteni și să profit de fiecare ocazie care mi se oferă pentru a lucra la dezvoltarea mea personala și emoțională.
Cum se simte vârsta ta acum?
Vârsta de 20 de ani este un amalgam nesfărșit de emoții (sper eu că și constructive). Această etapă a vieții vine cu multe responsabilități, dar totodată cu o poftă de viață, de cunoaștere și de curiozitate pentru ce îmi rezervă viitorul. Sunt tânără și îmi dau voie să greșesc, să o iau de la capăt și să nu renunț la visurile mele oricât de greu ar părea că sunt de atins acum. Am încredere că sunt capabilă să fac tot ceea ce mi-am propus!
Cum te vezi peste câțiva ani?
Deși poate sună clișeic, îmi doresc să fiu sănătoasă, pentru că dacă am sănătate atunci pot să fiu fericită, să ajung ceea ce imi doresc, să am o familie fericită și să mă bucur de ce îmi este dat. Sper din suflet să îmi ating obiectivele și să mă pot bucura de ele din toată inima, să fiu mândra și eu și familia mea de mine.
Ce sfat ai da tinerilor de vârsta ta?
Sfatul meu este să aibă încredere în ei, pentru că nimic nu este imposibil atâta timp cât își doresc din tot sufletul lucrul acela și bineînțeles muncesc din greu pentru el. Viața este frumoasă și merită trăită. Să nu uite să zâmbească în fiecare zi, să se avânte în aventurile adolescenței și să se pună pe primul loc în viața lor, pentru că sunt mai importanți decât au impresia. Să descopere tainele vieții și să aibă curaj să greșească, dar să și învețe ceva din acestea. Și cred că cel mai important sfat este să își prețuiască viața și în special pe cei care i-au crescut și educat, pentru că astăzi nu ar fi fost aici fără ei.
Mulțumesc!
