Teodor Nițu

2. Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Eu am avut un debut mai diferit decât debutul clasic în învățământ. Înainte de a începe să predau într-o școală, am lucrat mai mult cu copiii în diverse ipostaze, cum ar fi teatru, muzică, excursii și tabere, cursuri de IT etc. Niciodată nu mi-am făcut prea mute idei despre cum va fi să predau. Așa cum am spus deja, eu doar am vrut să lucrez cu copiii, deci nu am făcut această comparație.

3. Care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâţia ani, de ce neajunsuri vă mai loviţi?

Nu prea am avut mari dificultăți. Dacă iubești ceea ce faci, este ușor și simplu. Sigur că au existat dificultăți de ordin administrativ și diferențe de opinie, dar nu pot să le consider relevante. Întotdeauna mi-am urmat calea și am încercat să colaborez cu toată lumea spre beneficiul copiilor. Aș putea totuși să vorbesc despre un aspect cu care m-am confruntat în cei 30 de ani de când lucrez cu copiii, și anume incapacitatea unor educatori de a privi lucrurile prin prisma copiilor, de a relaționa cu copiii, de a-i asculta sau considera egali în actul educațional. Aceasta este principala dificultate pe care am întâmpinat-o peste tot pe unde am lucrat în lume.

4. Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?

Nu pot să le consider nereușite, poate mai mult încercări, și da, am avut de toate felurile.

Există un proverb japonez care supne că poți să eșuezi și de șapte ori, dar trebuie să te ridici și a opta oară. Cam asta este filozofia mea și întotdeauna iubirea pentru copii a fost cea care m-a făcut să merg înainte, indiferant de piedici.

5. Ce îi trebuie unei personae pentru a fi un dascăl bun? Cum poate un profesor să-şi atragă elevii de partea sa?

Este o întrebare foarte bună. Personal, cred că iubirea și dedicarea pentru ceea ce faci.
Meseria de profesor este o adevărată artă, un talent cu care te naști. A fi profesor înseamnă mai mult decât cunoașterea unui subiect și câteva tehnici pentru furnizarea acelor cunoștințe. A fi profesor înseamnă: pasiune, grijă, înțelegere, încredere, respect, prietenie, comunicare și, mai presus de toate, înseamnă să iubești copiii. Cum am reușit eu să mă apropii de copii? Am avut încredere totală în ei și le-am arătat că pentru mine, ei reprezintă mult mai mult decât niște elevi. Și, de asemenea, le-am arătat că pun suflet în ceea ce fac și că mă străduiesc să fac tot ce pot pentru ei. Pot să spun, după atâția ani, că „metoda” aceasta nu a dat greș niciodată.

6. Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

 Nu am avut provocări foarte mari, lucrurile au decurs normal și simplu, dar aș putea vorbi despre momentul când am început să predau în învățământul internațional. Poate cea mai mare încercare a fost când a trebuit să mă adaptez la stilul de lucru colaborativ și să fiu nevoit să lucrez cu profesori și copii din medii culturale foarte diferite. A necesitat un efort personal susținut și o înțelegere mult mai profundă a ceea ce înseamnă educația.

7. Ați fost profesor în Japonia și acum sunteți profesor în Olanda. Ne puteți povesti câte ceva despre sistemele de învățământ din aceste țări?

 Da, pot spune că am avut privilegiul să predau în Japonia pentru 11 ani și asta mi-a schimbat total optica și modul în care văd educația. Sistemul Japonez se bazează pe un respect uluitor al profesorilor și o colaborare nemaiîntâlnită. Totul este ca un singur element. Desigur că există rigurozitatea curriculelor și a reglementărilor, dar ele nu împiedică ca actul educațional să fie unul de excepție. Japonezii au înțeles că dacă vor să rămână unde sunt ca națiune, trebuie să investească în educație și să dea profesorilor respectul cuvenit. Pot spune cu mâna pe inimă că aici mi-am redat demnitatea de a fi profesor.

În Olanda lucrurile sunt diferite și mult mai similare cu cele din țara noastră. O diferență majoră și de asemenea pozitivă este relaționarea cu copiii – aici se face mult mai ușor, iar profesorul are libertatea de a alege singur cum să predea și să lucreze cu copiii. Olandezii sunt destul de deschiși în privința acestui lucru și asta m-a ajutat foarte mult să mă acomodez aici. În rest, sistemul este similar cu cel românesc.

8. Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?

 Mai întâi vreau să subliniez că aceasta este părerea mea personală. Am spus asta ori de câte ori am avut ocazia, tare și răspicat. Trebuie să redăm demnitatea profesorilor, trebuie să le redăm statutul și respectul cuvenit în societate. Asta este fundamental. De abia după aceea putem discuta despre schimbări de proces și conținut. Sunt multe de scimbat, dar am să mă refer doar la două lucruri pe care eu le consider foarte importante: primul este mediul educațional care trbuie schimbat din rădăcini, de la cum organizăm clasa până la nevoile socio-emoționale ale copiilor și profesorilor, iar al doilea este legat de libertatea profesorului în actul educațional – trebuie să avem curajul și responsibilitatea să acordăm girul și respectul cuvenit profesorilor și să înțelegem că fiercare vrea numai binele copiilor. Dacă nu vom lăsa profesorii să își dezvolte personalitatea și profesionalitatea în clasă și în afara ei și vom continua să impunem un mod direcționat de multe ori de factori politici de a face educația, atunci nu putem să sperăm să avem rezultatele pe care le-am dori pentru generațiile viitoare. Profesorii ar trebui să fie mult mai mult ascultați și sprijiniți.

9. Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?

Nu știu dacă o să puteți publica întregul text, dar acum ceva vreme am scris o posibilă definiție a școlii pe care aș vrea să o redau aici. Cred că răspunsul se poate găsi în aceste cuvinte. Aceasta este viziunea mea despre școală.

„Școala – lăcaș al unei deveniri esențiale pentru viață, unde prin transmutări succesive se cristalizează ființa, sufletul noastru. Locul unde pășim sfioși, curați și puri, abia înmuguriți, spre a primi seva învolburată a cunoașterii. Locul în care, mai întâi de toate, învățăm să fim oameni, să iubim, să dăruim, să muncim, să slujim și să jertfim. Căci cel ce dă, acela și primește. Locul în care Îl găsim pe Dumnezeu pretutindeni, dar, mai ales, Îl descoperim în sufletele noastre. Iubirea, gândirea și creația ne modelează, ne transformă, insuflându-ne credința și puterea de a străbate lungul drum al vieții. Sufletul și mintea se contopesc spre a aduce la lumină tot ceea ce este mai bun din noi. Și dacă mintea ne dă cunoașterea, sufletul ne arată adevărata cale sper lumină. Ascultându-ne sufletul, îmbogățiți cu zestrea informațională acumulată în atâția ani, putem începe urcușul pe tăinuitele cărări ale vieții, având credința că vom reuși să ne trăim legenda personală a vieții. Școala – locul unde învățăm, deopotrivă dascali si elevi, că suntem ceea ce gândim că suntem.”

10. În Japonia ați implementat un proiect numit „Școala Fericirii”. Cum a început totul și cât de important este pentru reușita procesului de învățare ca elevul să se găsească într-o stare de fericire?

Am să încep cu cea de a doua întrebare. După părerea mea este fundamental, este cel mai important lucru. Am crezut asta toată viața. Dar de ceva timp am luat lucrul acesta foarte în serios și am descoperit că există un munte de date, studii și referințe care susțin acest lucru. Nu există nicio îndoială odată ce vezi și analizezi aceste informații. Din păcate, acest lucru este privit cu foarte multă superficialitate de către toate sistemele educaționale. Există și excepții, dar sunt foarte puține și, de cele mai multe ori, desconsiderate. În opinia mea, acum mai mult decât niciodată avem nevoie să punem starea de bine și fericirea la baza sistemului educațional. Atât pentru copii, cât și pentru profesori!

Acum, cum a îceput totul și ce este „Școala Fericirii”. Am avut din toteauna această perspectivă asupra educației și am implementat-o in tot ceea ce am făcut, dar în 2013 am avut, cum se zice, o revelație. Am înțeles că mediul educațional (fizic, mental și socio-emoțional) este o premisă fundamentală a procesului educațional. Și mai mult decât atât, am înțeles că starea de bine și fericirea sunt factori primordiali atât în performanța și rezultatele copiilor, cât și în felul în care copiii văd procesul educațional. Și atunci am decis să schimb totul. Mi-am asumat un risc foarte mare făcând aceste schimbări în modul în care făceam orele, neștiind dacă va duce la o îmbunătățire a lucrurilor. Dar intuiția mi-a spus că merita să încerc. După doi ani, rezultatele au depășit orice așteptări, copiii arătând o îmbunătățire remarcabilă a procesului de învățare și a nivelului de performanță. Atunci m-am decis să iau lucrurile foarte în serios și să încep să le implementez la o scară mai mare. Am studiat și am început să colaborez cu mulți dintre cei care fac deja acest lucru. Așa a luat naștere Școala Fericirii – mult mai mult decât un simplu proiect; o filosofie, o metodă, o practică prin care să facem copiii și profesorii mai fericiți și mulțumiți. Și așa am ajuns să fac lecții de fercire cu copiii și profesorii din Japonia, din țara noastră (mulțumesc, Tatiana Cauni!) și din Olanda. Sunt multe de spus despre acest lucru, dar cel mai important este că am să continui să promovez aceste idei, practici și proiecte în toată lumea, cât pot eu de mult. După părerea mea, este ceea ce contează cel mai mult.

11. Care sunt motivele pentru care merită să fii profesor? Ne puteți împărtăși un moment în care ați simțit că sunteți acolo unde trebuie să fiți?

Este o întrebare foarte personală. Cred că fiecare trebuie să își dea propriul răspuns.

Pentru mine este acel sentiment unic de a-i vedea pe copii fericiți, mulțumiți, încă minunându-se de ceea ce au învățat și ceea ce pot descoperi în continuare. A păstra această stare este, după mine, cel mai important lucru din educație. De când am început să lucrez cu copiii, in 1992, am fost acolo unde am simțit că trebuie să fiu.

12. Cine sau ce vă inspiră în carieră?

 Ce m-a inspirat întotdeauna este iubirea pentru copii și pasiunea de a fi dascăl. Ca persoane, mă inspiră copiii, în primul rând, și mai apoi, toți acei educatori care au făcut o diferență prin ceea ce fac și în viețile copiilor.

13. Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

 Nu am un model ca persoană, doar credința în Dumnezeu, iubirea și bunul simț.

14. Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost…

 Nu prea știu, nu mă văd făcând altceva, poate explorator.

15. Ce vă place să faceţi în timpul liber?

 Să petrec timp cu familia, să cânt, să dansez, să citesc, să mă joc și să călătoresc (foarte mult în natură).

16. Principalele dumneavoastră trăsături de caracter sunt…

 Blândețea și iubirea

17. Principalul dumneavoastră defect este…

 Vorbesc prea mult… Defect de povestitor…

18. Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

 Am jucat fotbal la Rapid la juniori. Știu croitorie destul de bine. Cânt la patru instrumente.

19. Care este deviza după care vă ghidați în viață?

Si vis amari, ama! (lat. „Dacă vrei să fii iubit, iubește!”).