Te lupți cu adolescentul?

Te lupți cu adolecentul?

Nu-i așa că ți-ai dori să scapi de luptele de putere cu adolescentul tău?
De fapt, cu toții ne dorim asta. Este firesc; sunt incomode, frustrante, mari consumatoare de efort și timp.
Dar, dacă ți-aș spune că, împotriva a ceea ce gândim, luptele de putere au rolul lor!
” Mânuite” corect, ele pot dezvolta caracterul, formează abilitățile de comunicare, de negociere, cresc rezistența la frustrare a adolescentului.
Luptele de putere sunt un punct central al educației, de multe ori neînțeles și greșit gestionat.
Subiectul este complex, dar menționez câteva ponturi importante:
Evită confruntarea
Nu mereu! Ci în momentele de tensiune maximă, când mesajul nu poate fi comunicat, ci doar crește conflictul.
Așteaptă să vă liniștiți, apoi reluați subiectul, cu calm.
Oferă opțiuni
Dacă adolescentul poate alege, poți coopera cu el mult mai ușor. Cooperând, puteți alege soluții, iar el învață să rezolve singur probleme pe viitor.
Învață-l un principiu: odată cu creșterea autonomiei, crește și responsabilitatea.
Rolul tău este să îl ajuți să înțeleagă ce funcționează și ce nu când primește libertate. Învață-l cum să fie rezilient în momentul în care lucrurile nu se întâmplă cum și-ar dori.
Lupta de putere este o provocare, dar poate fi și o sursă extraordinară de a crește un om integru!