Szász-Fülöp Izabella

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Într-adevăr a fost o perioadă cu adevărat frumoasă, deși în naivitatea mea de atunci, nu am apreciat-o la adevărata ei valoare. Acum însă asociez copilăria cu familia, cu o casă plină de oameni, de siguranță, artă, miros de carte și iubire.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Încă de mic copil, jocul meu preferat a fost „De-a învățătoarea”. Îmi amintesc că tata și frățiorul meu jucau rolul elevilor, iar eu scriam pe tablă, dictam texte scurte și corectam lucrările celor doi elevi. Când nu erau ei disponibili, așezam într-un rând jucăriile și așa învățam lecțiile pentru a doua zi, predând păpușilor.

Când a venit momentul să mă înscriu la liceu, nici nu-mi trecea prin cap să devin cadru didactic. Am avut însă noroc cu mama, care a văzut darul acesta în mine și m-a îndrumat către Liceul „Benedek Elek” din Odorheiu Secuiesc, la profilul pedagogic. Ulterior s-a dovedit a fi cea mai bună decizie.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Chiar și după ce am ieșit din băncile liceului, eram convinsă că nu voi studia în aceeași direcție, așa că m-am înscris la Facultatea de Istorie, aceasta fiind una dintre pasiunile mele încă din școala generală.

În al doilea an de facultate simțeam că am nevoie mai multă activitate și îmi era dor de copilașii din jurul meu, plus că aveam nevoie de bani de buzunar. Asta m-a îndrumat să mă înscriu la examenul de titularizare și așa am ajuns să predau inițial într-o grădiniță din Cluj-Napoca, într-o grupă combinată, în limba maghiară. Ce trebuia să fie un an de lucru, s-a dovedit a fi o profesie de peste un deceniu.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Au fost momente foarte frumoase, dar unele și grele. Am avut mare noroc cu colega mea de atunci, de la care am încercat să fur meseria cât de mult s-a putut. Am învățat de la ea ce e perseverența, lucrul bine făcut, punctualitatea și pasiunea pentru meserie.

Au fost însă și multe momente de atunci, când a trebuit să mă lupt singură cu unele greutăți din sistem, cu hârțogăria, să învăț cum să comunic eficient cu colegii, părinții și superiorii mei. Au fost dimineți în care m-am trezit plângând și copleșită de toate sarcinile pe care le aveam, dar dorința de a schimba lucrurile m-a făcut să nu mă dau bătută și mă motivează în continuare de atunci în fiecare zi.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Privesc provocările ca fiind necesare pentru dezvoltarea personală, așa că deseori eu mă pun în fața provocărilor conștientă fiind de ele. De fiecare data când simt că viața devine prea confortabilă, fac o schimbare în viața mea. Așa a fost momentul când am plecat de la o grădiniță de stat într-una privată, apoi când generația din grădinița privată a crescut și a mers la școală, m-am dus cu ei mai departe. Ei elevi, eu învățătoarea lor. În tot drumul acesta am fost conștientă că schimbarea nu e pentru a-mi ușura munca, ci pentru a învăța mai multe și a munci mai mult. Încă învăț zi de zi lucruri noi, iar adaptabilitatea e competența care mă ajută în situațiile noi.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Sunt multe momente, aproape în fiecare zi, dar recunosc că cea mai mare bucurie o am, când un elev reușește să se autodepășească. Atunci simt cu adevărat că merită tot ceea ce fac și că rolul meu pe acest Pământ e unul important.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

De când lucrez în acest sistem, m-am gândit de multe ori la această întrebare. I-am analizat structura, slăbiciunile, dar în special am căutat soluții de a îmbunătăți acest sistem.

Învățământul românesc are mare nevoie să fie pus pe lista priorităților în fața celor care conduc această țară. Vedem din toate exemplele din lume că investiția serioasă în educația unei țări este esențială pentru crearea unei societăți sănătoase și puternice.

Pe lângă bugetul de care are nevoie acest sistem de învățământ, mi-aș dori ca deciziile și reglementările educaționale să fie luate în urma unor studii realizate în profunzime, strict pe nevoile societății noastre. Doar după măsurarea corectă a situației actuale putem stabili obiective concrete și pașii de acțiune pentru un succes sigur.

La fel de importantă este formarea mai serioasă a cadrelor didactice. Experiența unui liceu pedagogic, apoi cea de predare în grădinițe, școli de stat și private deopotrivă și relaționarea cu colegele debutante m-au făcut să realizez că deși există multe persoane pasionate de această profesie cu adevărat specială, pedagogii nu au informația corectă, dar mai ales nu au practica necesară pentru a-și desfășura activitatea într-un mod favorabil.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Fac parte din categoria de învățătoare cu TikTok, Instagram, cu telefonul mai mereu în mână, care predă folosind tabla interactivă, zeci de aplicații, ochelari VR, drone și tablete pentru copii. Consider că tehnologia este magnifică și utilă nu doar în a transmite conținuturi, dar și în a te apropia de o clasă. Totuși cheia este și va rămâne mereu OMUL din spatele tehnologiei. Spun asta și în urma cercetării mele pentru Gradul didactic I în tema utilizării tehnologiei la clasele primare, din care a rezultat că indiferent ce tehnologie am utiliza la clasă, aceasta este utilă doar dacă sunt folosite pentru atingerea obiectivelor stabilite clar în scop educational și nu de dragul de a fi folosite. Cine altcineva să facă asta, dacă nu omul din fața copiilor, care spre deosebire de o inteligență artificială, e plin de emoție, transmite cu poveste și din inimă.

Rolul școlii și al omului din școală (pedagogului)  este să ofere copilului cât mai multe șanse de a învăța, de a greși și de a-l ghida în folosirea informațiilor și tehnologiei, trecând prin toate emoțiile, emoții pe care le poate cunoaște doar de la semenii lui.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Creativitatea este cea care mă ajută să găsesc mereu soluții, chiar dacă nu sunt cele mai convenționale. Creativitatea este modul meu de a face lucrurile imposibile posibile.

Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiti?

Faptul că sunt introvertită mă face să mă simt inconfortabil când cunosc o nouă persoană. Mecanismul meu de apărare este un comportament care face omul din fața mea să mă considere arogantă, rece și deloc prietenoasă. În realitate comportamentul meu nu are legătură deloc cu persoanele din jurul meu și îmi doresc să lucrez la asta, încât să fiu mai puțin stângace atunci când cunosc pe cineva.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

O perioadă lungă, pe lângă activitatea obișnuită de la grădiniță, respectiv școală, am lucrat pe timpul vacanțelor la o școală de vară. Anul trecut, împreună cu colega și buna mea prietenă, Bodea Titiana am pornit într-o nouă aventură lansând Taberele Wild Hoodies. Aceste tabere sunt speciale pentru că ne focusăm foarte mult pe dezvoltarea personală a copiilor. Mergem cu un grup relativ mic și suntem foarte atente pe ce anume este nevoie să lucrăm cu fiecare copil individual. Obiectivele acestor tabere, pe lângă mișcare și conexiunea cu natura, sunt: conexiunea cu colegii, dezvoltarea empatiei, dezvoltarea socio-emoțională a copilului, astfel încât atunci când ne întoarcem din tabără să regăsești un copil cu zâmbetul pe buze și cu o stimă de sine crescută.

Pe lângă această activitate din timpul vacanțelor, din pasiune ajut colegele cu recomandări, materiale și formare online, prin social media și ocazional organizând cursuri pe diferite teme, precum utilizarea tehnologiei la clasă, învățarea diferitelor aplicații pentru a preda mai eficient sau chiar pregătirea pentru definitivat sau grade didactice. Acest rol a luat mai multă amploare mai ales în timpul pandemiei, încât am lansat chiar și un podcast ”6! Vine profa!”, cu prietena mea, care poate fi ascultat pe youtube sau pe site-ul www.profatare.ro .

Recent împreună cu o altă prietenă pasionată, Boaru Lorena ne-am propus organizarea unor ateliere de dezvoltare personală pentru copii, în colaborare cu Artizy Learning Hub din Cluj-Napoca. În relaționarea noastră cu elevii din diferite medii am observat o nevoie a copiilor de a fi ascultați și de a se lucra cu ei într-un alt mod. Asta ne-am propus noi. Să îi dezvoltăm prin povești, activități interesante, discuții care schimbă mentalități și formează caractere puternice.

Deocamdată asta e tot ce vă pot dezvălui, dar dacă stați pe aproape, promit să vă surprind!

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Sunt o persoană introvertită, care se deschide cu greu și își dă voie cu greu să trăiască toate emoțiile. Am descoperit că atunci când sunt în preajma copiilor devin o variantă a mea mai curajoasă, înțeleaptă, ambițioasă și fără limite. Când văd strălucirea în ochii omului din fața mea dornic să învețe, simt că fac ceva ce mă depășește, ceva pentru eternitate și astfel trăiesc o viață plină.

Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

Sunt și voi fi mereu recunoscătoare părinților mei și cadrelor didactice care m-au format. Într-un moment al vieții mele cu toții m-au influențat și am luat de la fiecare ceva, care mă ajută și astăzi.

Profesional mă uit cu mare admirație și citesc cu drag tot ceea ce scrie Oana Moraru. Ascult cu mare interes fiecare interviu sau filmuleț pe care îl postează. Cred că este o persoană de la care ai foarte multe de învățat și mi-ar face mare plăcere să o întâlnesc într-o zi.

Lista persoanelor pe care le admir e lungă și cu siguranță nu mi-ar ajunge o viață să învăț tot ce mi-aș dori de la ele.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Aș putea să spun că îmi place să lucrez și asta chiar nu ar fi o minciună. Mi-am ales o profesie în care chiar nu simt că lucrez. 😊

Totuși mai am și alte pasiuni, precum arta, cărțile sau dansul. Îmi place să mă plimb cu orele cu pensula colorată pe pânză. La fel de mult îmi place să fac poze și să filmez locurile prin care mă plimb. Da, pentru că îmi place și să călătoresc. Mă reîncarc descoperind culturi pe care nu le cunosc încă, istoria locului și oamenii.

Ce nu vă place să faceți deloc?

Să mă trezesc de dimineața. E un mare chin pentru mine. Lucrez și învăț mai bine seara târziu sau noaptea, însă nu prea pot schimba asta, căci știm ce se întâmplă cu cel care se trezește de dimineață. Wink. Wink.

Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Primul astfel de lucru ar fi faptul că îmi place mult istoria, deși omenirea nu învață nimic din ea. Când eram mai tânără voiam să mă fac arheolog.

Un alt lucru interesant despre mine e  că sunt cea mai rațională persoană, care crede în magie.

Iar al treilea lucru pe care mulți nu-l știu despre mine e că poetul meu preferat român este Bacovia.

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

Consider că fericirea se află în lucrurile mărunte și este o mare calitate să ai abilitatea de vedea fericirea în aceste lucruri mărunte.

Fericirea înseamnă uneori traficul spre casă, pentru că am ocazia să conduc mai mult și să îmi exersez abilitățile (nu demult mi-am luat permisul). Fericirea e o cafea fierbinte, într-o dimineață rece de iarnă. Este un zâmbet și o simplă îmbrățișare în zilele grele. Fericirea este o poză a unei persoane dragi, care nu e aproape. Orice se poate transforma într-un moment de fericire, dacă privești din perspectiva potrivită.