,,Copilul este o ființa miraculoasă și ăsta trebuie să fie gândul educatorului în fiecare zi.” Maria Montessori
Stăm de vorbă cu Stancu Nicoleta, de la Școala Gimnazială Nr.1 Curcani, din comuna Curcani, județul Călărași, profesor pentru învățământul preșcolar.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Este greu să vă vorbesc despre mine, dar voi încerca să vă povestesc câte ceva. Sunt la catedră de aproape 20 de ani, am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București ,dar înainte de a fi profesor sunt o persoană empatică ,sociabilă,creativă ,caritabilă și foarte ambițioasă, dar mai presus de toate sunt MAMA a doua fete: Alexandra de 19 ani, studentă in anul I și Diana, de 16 ani, în primul an de liceu.
Mă consider o persoana dinamică și care se adaptează foarte ușor la tot ce este nou. Îmi place să învăț tot timpul lucruri noi. Mă bucur de fiecare nouă zi din viața mea, mă bucur de fiecare floare din grădina mea, mă bucur de zâmbetele sincere pe care numai copiii le pot dărui. Iubesc copiii, cărțile, animalele…iubesc primăvara când natura se trezește din amorțeală și îmi plac călătoriile.
Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?
Când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la bunica mea, când mă gândesc la bunica simt miros de pâine calda scoasă din cuptor, simt miros de flori de tei si busuioc. Copilaria mi-am petrecut-o la sat, în satul în care acum sunt dascăl. Am avut o copilărie frumoasă, chiar dacă a fost umbrită de pierdera mamei mele. Perioada copilăriei este una magica, de basm, unde toti copiii sunt eroi de povesti, unde sărbătorile sunt magice. Retrăiesc cu multă plăcere momentele frumoase petrecute alături de minunații mei bunici,de tata, de fratele meu și de verișorii mei.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți cee ace sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Tot ceea ce sunt acum se datorează familiei mele și în special bunicii mele. Bunica mea a fost acea bunică din poeziile lui Labiș. Nu știa să citeasca si să scrie, dar era foarte înțeleaptă. .Asculta cu multă răbdare tot ce aveam de citit și nu plecat de lângă mine până nu terminam toate temele pentru a doua zi. Nu știa ce scriu, nu înțelegea ce fac, dar era atât de fermă și critică încât nu ai fi banuit niciodată că nu știe să scrie și să citeasca. Familia mea m-a sprijinit în toate deciziile pe care eu le-am luat.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Din fragedă copilărie când înșiram puținele jucarii și mă jucam ”De-a școala”,după aceea am plecat mai departe în formarea mea tot cu gândul că voi fi dascăl, într-o zi.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Da! Primul meu an în învățământ a fost când aveam vărsta de 22 de ani. Profesor suplinitor și diriginta unei clase de a opta. A fost o mare provocare pentru mine pe care am depășit-o cu succes. Am evoluat profesional alături de elevii mei de atunci cu care mă întâlnesc și acum pe stradă și îmi spun ”Bună ziua, doamna dirigintă!”
Ce ne puteți spune despre elevii dumneavoastră? Care sunt cele mai mari nevoi ale acestora? Ce aşteaptă ei de la profesori?
Educația este o profesie de suflet. Preșcolarii mei sunt copiii mei de suflet. Mă conectez cu ei din prima zi de grădiniță și până la finalizarea procesului educațional. Elevii au nevoie de un proces educațional de calitate, au nevoie de ascultare, de comunicare și de acceptare. Ei au nevoie să te simtă că esti acolo pentru ei, că tot ce fac ei pentru pregatirea lor, pentru tine ca profesor contează. Elevii noștri au nevoie de încurajări, au nevoie de profesorul prieten.
Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
Este un subiect destul de sensibil. Învățamantul românesc are nevoie de prioritate, are nevoie de sprijinul celor care au ajuns acolo pe scaunul paramentar trecând prin grădiniță, gimnaziu, liceu și facultate. Am speranța ca vor urma schimbări majore centrate pe interesul elevului. Dar schimbarea trebuie să înceapă mai întâi de la noi. Prima schimbare s-a făcut la Școala Curcani.
Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?
Vă pot asigura că simpla informație transmisă de profesor către elev nu este suficientă. Predarea însoțită de un device este mult mai atractivă pentru elevii de astăzi. Dar mediul școlar este benefic pentru elevi, le dezvoltă abilități de relaționare și de socializare. Școala leagă prietenii sănătoase și durabile.
Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?
Sunt implicată în mai multe acțiuni de voluntariat. Nu mă dau la o parte când stă în puterea mea să fiu de folos. Particip la activități de ecologizare în localitatea mea alături de elevi și de părinti. Sunt voluntar al Asociației OvidiuRo, implementând toate proiectele în grădinița mea.Vara o petrec alături de preșcolari în cadrul Atelierelor Șotron încercând să recuperez cu ei ce au pierdut prin faptul ca unii nu au venit frecvent la grădiniță, acesta fiind primul pas pentu combaterea abandonului școlar timpuriu. Sunt alături de colega mea care înființat un Atelier de literație ”Eroi de Poveste”, mă ofer voluntar ori de câte ori are nevoie de mine. Mă simt împlinită când pot oferi ajutorul meu și oamenii sunt fericiți să-l primească.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
”Să ai unde să te duci, se numește acasă. Să ai pe cine iubi, se numește familie. Să le ai pe amândouă este o binecuvântare.”
