Stan Cristina

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Înainte de facultate am absolvit Liceul Sanitar din Bacău, iar visul de atunci era să devin medic. Cred că acesta era mai mult visul părinților mei, oameni simpli, de la țară, căci eu visam să devin profesoară, fascinată fiind de profesorul meu de limba și literatura română din liceu, care a continuat să-mi fie model pe tot parcursul carierei mele profesionale. După absolvirea facultății, am predat timp de 20 de ani limba și literatura română, apoi am trecut, prin transfer în alt județ, pe o catedră de limba franceză, neavând posibilitatea să optez pentru specializarea de pe care veneam.  Între timp am absolvit programul de master în domeniul managementului educațional, apoi doctoratul în management. Am ales aceste specializări, pentru că, vremelnic, timp de 10 ani, am fost director de școală.  Acum, gândindu-mă în urmă, dacă ar fi s-o iau de la capăt, în fiecare zi, aș alege să fac același lucru, aceeași meserie. Nu mi se par importante nici doctoratul, nici  gradul I, nici masteratul absolvit, nici cursurile la care am participat, nici chiar rezultatele obținute de elevi la examene și concursuri. Cel mai important lucru este strălucirea pe care o văd in ochii elevilor mei atunci când intru în clasă.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Cred că datorez tot ceea ce sunt astăzi mamei mele, care asemenea Smarandei, mama lui Nică, și-a dorit ca toți cei patru copii ai ei să învețe carte și așa s-a întâmplat. Deși avea de întreținut o gospodărie mare, în care era tot timpul ceva de lucru, mama ne-a menajat de munca fizică, rareori apela la ajugtorul nostru, chiar când eram deja la liceu. Prefera să facă singură totul, iar noi să studiem, să ne pregătim cum se cuvine pentru școală. Mă bucur azi că niciunul nu am dezamăgit-o și că este mândră de realizările noastre. Bineînțeles că și tata ne-a sprijinit, căci el era singurul care aducea un venit în casă, dar din păcate, a plecat prea devreme și nu ne-a putut vedea realizați profesional.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Mă simt împlinită ori de câte ori intru în clasă, ori de cîte ori văd că elevii mei au azi mai multe cunoștințe, abilități decât ieri. În viața personală sunt un om împlinit și mulțumit, căci am doi copii cu care mă pot mândri, iar fiica mea a îmbrățișat cariera didactică. În plan profesional, am avut multe momente de satisfacție, iar rezultatele muncii mele și ale elevilor mei au primit recunoaștere: promovarea examenului bilingv, premii la concursurile de specialitate, premii internaționale  și naționale pentru proiectele etwinning desfășurate cu multe generații de elevi, lecții online omologate de Ministerul Educației, ghiduri și auxiliare didactice publicate.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Cred că sunt o persoană extrem de responsabilă, îmi place și îmi doresc ca tot ceea ce fac să fie de bună calitate și pentru aceasta sunt dispusă să depun oricât efort este necesar. Deși nu mai sunt tânără, mi-am păstrat entuziasmul și pasiunea pentru profesie.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Îmi place să călătoresc, să pictez, să  admir frumosul din natură și din oameni. Îmi place să studiez, să descopăr, să mă instruiesc și să mă updatez. M-am îndrăgostit de câteva aplicații digitale și, deseori, în timpul liber, creez resurse care să mă sprijine pe mine în activitatea de predare și pe elevii mei, în cea de învățare.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Într-adevăr înformații  pot fi obținute uluitor de repede, însă școala, educația înseamnă mai mult decât atât. Școala nu înseamă doar o clădire cu dotările materiale, cu mijloacele de învățământ mai mult sau mai puțin moderne. Școala înseamnă oamenii care îi dau viață: profesor și elevi, deopotrivă. Și, de ce nu, părinții elevilor noștri.  Respectul, toleranța, înțelegerea, empatia,  diversitatea, opținea pentru valori sunt virtuți care trebuie promovate, dezvoltate de către școală. Școala trebuie să fie motorul de dezvoltare fiecărei  comunități să realizeze acel echilibru, atît de necesar, între idealul educațional,  scopurile educației și adaptarea la cerințele societății de astăzi, fără să înceteze să orienteze educabilii către valorile  general umane, pe care, din păcate, majoritatea semenilor noștri le-a uitat.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Nu știu dacă acestea pot fi numite activițăți de voluntariat, le-aș spune, mai degrabă, activități extrașcolare. Sunt ambasador etwinning sin 2018 și membru al comunității etwinning din 2005. De atunci și până astăzi am implicat elevii în peste 50 de proiecte europene, pe diferite teme, două dintre aceste proiecte câștigând cea mai înaltă recunoaștere: premiul european pentru promovarea limbii franceze în 2018 și premiul european  pentru toleranță și implicare cetățenească, în 2020.

De asemenea, sunt formator național în cadrul unor proiecte ale Ministerului Educației programul naţional de. dezvoltare a competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice. (DeCeE), proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” și subcomponenta sa, RED, in cadrul cărora am susținut multe sesiuni de formare. Colaborez cu diverse asociații cu rol în formarea cadrelor didactice și îmi place să  împărtășesc din cunoastrerea și experiența mea profesională colegilor care participă la aceste cursuri de formare. O bună colaborare o am cu Alianța franceză din Ploiești, instituție cu care am organizat conferințe pentru cadrele didactice pe tema diversității lingvistice și a rolului ei în dezvoltarea imaginației și creativității.