Simion Cristina

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Sunt un om care găsește bucurie în lucruri mărunte, în clipele petrecute cu familia, momente ce devin din ce în ce mai rare odată cu creșterea copiilor și, în același timp, mult mai prețioase, în culorile unei flori ce își deschide petalele la fereastră, în fiecare gând așternut pe hârtie, în orice lucru care îmi iese sau nu, chiar și în actul de creație în sine. Bucurie există peste tot, doar să știm unde să o căutăm.

Am fost și sunt un om energic, activ, implicat, cu o dorință permanentă de a „face ceva”, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți, pentru că totul vine din interior și se extinde la ceea ce este în jurul nostru.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Deși traseul copilăriei a urmat drumul „lecțiilor” pe care le susțineam cu păpușile, a activităților cu cei mai mici decât mine, de abia pe parcul clasei a 8-a, atunci când mă pregăteam de examenul pentru admitere la liceu, a fost momentul în care am început să mă gândesc cu adevărat la ceea ce îmi doresc să urmez. Iar drumul ales s-a dovedit a fi cel potrivit, deși nu aveam abilități deosebite la muzică, desen, dicție, elemente necesare și eliminatorii la admiterea într-un liceu cu profil pedagogic. Dar pregătirea intensă, exersarea și voința au făcut ca în următorii 5 ani să urmez profilul pedagogic al Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, cu dublă specializare, învățător – educatoare. Anii de practică pedagogică, profesorii, mentorii din școlile și grădinițele de aplicație au fost modelele pe care le-am urmat și încă le urmez în profesie și în viață.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Proaspăt ieșită de pe băncile liceului pedagogic, după primul examen de titularizare, am fost repartizată pe un post de învățătoare într-o comună din județ, în mediul rural. Pot spune că am crescut împreună cu prima mea generație de elevi, pe parcursul celor 4 ani cât le-am fost învățătoare, deși naveta obositoare, uneori statul în gazdă, lipsurile întâlnite în învățământul din mediul rural, au contrabalansat cu dorința de a le fi alături elevilor și familiilor acestora, cu obiceiurile și relațiile pe care le-am crescut cu membrii comunității. Anii de debut au fost și anii în care mi-am consolidat convingerea că acesta este traseul pe care îmi doream să îl urmez.

Dubla specializare mi-a oferit oportunitatea de a profesa și ca educatoare, iar anii petrecuți printre cei micuți au fost cei care mi-au oferit posibilitatea de a-i cunoaște, înțelege și de a petrece cât mai mult timp cu proprii mei copii. În această perioadă, a investi timp și efort la muncă a însemnat mai mult timp petrecut cu băieții mei, chiar dacă permanent veneam cu „serviciul” acasă, decupam, pictam, coloram, modelam, realizam fișe, proiecte de lecții sau, pur și simplu, ne jucam împreună învățând.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Pot spune că cea mai mare provocare a fost cu mine însămi, atunci când mi-am dat seamă că ceea ce făceam nu mă mai împlinea și am hotărât să o iau de la capăt și să revin în învățământul primar. A fost un nou început, ca în anii de debut, doar că provocările erau diferite: trecerea printr-un nou examen de titularizare, deși eram deja profesor cu gradul didactic I, m-a provocat să îmi dau un refresh la ceea ce aveam deja consolidat, alte elemente au fost adăugate și cimentate în structura celor deja existente și … iată că am pornit la drum cu un bagaj împrospătat de cunoștințe, într-un mediu diferit de ceea ce experimentasem până atunci. Provocarea unui nou mediu școlar, o cancelarie plină cu oameni noi de la care am avut ce învăța și care m-au făcut să îmi descopăr potențialul, m-a făcut să realizez că aici este locul unde îmi face plăcere să vin în fiecare dimineață.

O altă provocare a fost aceea în care tehnologia a intrat un pic forțat în viața micilor școlari, iar cadrele didactice s-au aflat în postura de a lua o decizie. Eu am ales să fie alături de elevi prin orice mijloc și să îmi continui activitatea, chiar dacă varianta a fost destul de incomodă și m-a scos din zona de confort. Acele a fost momentul în care am descoperit că tradiționalul poate fi inclus în viața noastră prin mijloace tehnologice moderne și avansate, că se pot îmbina și că există o linie de echilibru pe care o putem urma.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Din viața personală pot spune că cea mai mare împlinire a mea o reprezintă copiii, datorită lor încerc permanent să creez o versiune mai bună a mea, ei sunt și cei mai activi critici, dar și susținători.

Împlinire simt în fiecare moment în care mă aflu alături de elevi, făcând ceea ce îmi place.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Societatea și timpul în care trăim pune la încercare capacitatea fiecăruia de a se adapta, școala oferă tinerilor șansa de a deveni oameni independenți, responsabili, valoroși. Școala nu înseamnă doar acumulare de informații, ea „crește” viitori adulți, le arată calea spre descoperirea propriului potențial, pentru a deveni oameni buni și din ce în ce mai buni.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

Să dăruim din timpul nostru liber este una dintre formele de a fi solidari unii cu ceilalți, cu mediul în care trăim. Până acum domeniile în care am activat ca voluntar sunt cele de protecție a mediului, ecologie, dar și cele de ajutor comunitar, de asemenea activez ca voluntar și în cadrul asociațiilor profesionale, oferind timp și punând la dispoziție „mâna de lucru” de care este nevoie.

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Îmbinarea noilor tehnologii cu pasiunea pentru cărți și povești a condus treptat către dezvoltarea unor noi competențe, pe care le-am descoperit și dezvoltat pe parcursul timpului. Ceea ce a început ca o nevoie de a confecția propriile materiale didactice adaptate nivelului elevilor și clasei, a condus către formarea și dezvoltarea unor noi abilități digitale și, treptat, s-a materializat spre realizarea unui produs virtual distribuit public, www.poveștileclaseimele.com , fiind conceput sub forma unui jurnal al activităților pe care le desfășor la școală, dar și ca o bibliotecă virtuală, în care am inclus materialele și resursele pe care le-am realizat pe parcursul timpului. Faptul că am reușit să adun și să pun la dispoziția celorlalți câte puțin din ceea ce au nevoie, mi-a adus mulțumire și împlinire știind că pot împărtăși din ceea ce și eu am primit pe parcursul timpului.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Timpul liber este dedicat familiei și momentelor petrecute cu cei dragi. Călătoriile, pasiunile împărtășite, hobby-urile, fac ca aceste momente să treacă mult prea repede. Prețuiesc timpul cu clipele lui unice, frumoase, irepetabile.

Magia cărților m-a atras mereu, cărțile au fost atât un instrument de a căuta, descoperi, stoca și transmite informații, cât și un fel de a arăta recunoștință generațiilor care au acumulat și transmis mai departe informații generoase și valoroase. Chiar dacă evoluția tehnologiei a oferit noi modalități de a petrece timpul și a avut un impact destul de mare asupra tuturor, chiar dacă putem descoperi cu ușurință informații printr-un singur click pe internet, cărțile rămân o comoară neprețuită pentru cei ce iubesc lectura.

Sportul este un element important din viața mea, atât pentru sănătate, cât și pentru echilibrul psihic, sportul aduce atât momente de intensitate fizică, cât și momente de meditație și introspecție.

Origami, arta plierii hârtiei, este o altă pasiune pentru care timpul nu este destul. Plierea și asamblarea micilor elemente din care este alcătuit întregul îmi oferă timpul necesar de claritate, de regăsire și menținere a echilibrului interior.