Domeniul dumneavoastră de activitate este destul de nou pe piața din România. Cum v-a venit ideea înființării acestei firme?
Fiind absolventă în domeniul Comunicare și Relații Publice al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, am considerat că piața din Alba Iulia este una destul de nouă și puțin dezvoltată în domeniul marketingului și al PR-ului, motiv pentru care am decis să mă întorc acasă și să îmi urmez pasiunea fiind mai aproape de familia mea.
Cum faceți față concurenței din acest domeniu?
Consider că este foarte important să fim la curent cu tot ce face competiția noastră însă doar pentru a știi mereu unde ne situăm, ce putem îmbunătăți și care sunt atuu-rile noastre. Dacă ne concentrăm pe această direcție, cred că este mult mai probabil să nu devenim nesiguri pe noi.
Ce sfat dați tinerilor din ziua de azi pentru a reuși în viață?
Să nu se dea bătuți și să nu aștepte niciodată aplauze, susținere sau recunoaștere din partea oamenilor din anturajul lor. Acestea trebuie să vină natural. Cei mai mari susținători ai lor sunt ei înșiși. Trebuie să îți urmeze visele și pasiunile indiferent de toate obstacolele. Aprecierile vor veni natural.
V-au ajutat studiile efectuate în ceea ce faceți acum?
Cu siguranță. Școala te ajută să ai o conduită și să îți formezi o structură a ceea ce vrei să devii.
V-ați vedea făcând altceva?
Mi-ar fi greu să spun că da. Am știut că domeniul acesta e cel pe care vreau să îl urmez încă din liceu și nu vreau să renunț prea curând la ceea ce fac pentru că sunt de părere că mă definește.
Ce vă inspiră?
Oamenii puternici care au o poveste de viață și care au muncit cu adevărat pentru tot ceea ce au. Care au acumulat experiență prin „a face”, prin „a pierde”, prin „a munci”.
Sunteți implicată și în alte proiecte. Dacă da, povestiți-ne despre ele.
Da, sunt membru al organizației de voluntariat Rotary. Și sunt tare mândră de acest lucru deoarece pe lângă oportunitățile de dezvoltare, acum cunoscut o comuniatet de oameni cărora le place să dea înapoi, să construiască și să facă bine.
Care sunt lucrurile mărunte în care găsiți bucurie?
Familia mea. Câinii mei. Și în oamenii care te întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze și o vorbă bună. Îți fac ziua mai frumoasă. Este important să ne bucurăm în fiecare zi de orice mic amănunt. Depinde de noi să vedem partea plină a paharului.
Ce calități trebuie să aibă cineva pentru a reuși, așa ca dvs.?
Cred că una dintre cele mai importante calități ar trebui să fie perseverența. Și apoi disciplina și puterea de a-și găsi constant motivația.
Care a fost cel mai bun sfat primit?
Învață. Citește. Călătorește. Pentru că ceea ce ai în cap nu îți va putea lua nimeni niciodată. Și așa nu vei fi niciodată săracă.
Cât de important este pasiunea atunci când alegem să deschidem o afacere?
Pasiunea este din punctul meu de vedere motorul care te ține să nu renunți atunci când nu mai poți sau când dai de greu. În același timp, e cea care te motivează să faci lucrurile mai bine, să înveți și să te autodepășești în domeniul ales.
Ce sistem de valori considerați că sunt necesare tinerilor din România?
Tinerii din România ar trebui să creadă mai mult în educație, să îi respecte mai mult pe cei cu experiență (de viață sau profesională) și să își dorească ei, în primul rând, să devină mai buni, pe cont propriu.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți cee ace sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Da. Se datorează foarte mult familiei deoarece ei sunt cei care mi-au insuflat toate valorile pe care le am astăzi. Datorită lor am conștientizat cât de importantă este educația, atât cea profesională, cât și cea personală. Ei sunt cei care m-au învățat să fiu modestă, să respect orice persoană indiferent de statut sau meserie și să spun mereu mulțumesc și vă rog. Educația mea a început cu ei.
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Cele mai importante modele din viața mea au fost mama și bunica mea. Și asta pentru că au fost și sunt femei puternice, cerebrale, muncitoare, care m-au învățat de mică să depind doar de mine, să muncesc și să nu mă dau bătută vreodată. Am admirat mereu la ele perseverența și puterea de muncă, dedicarea și dorința de a face mereu lucrurile bine, cu seriozitate și atenție la detalii.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Orice s-ar întâmpla în viață, ai curaj, chiar dacă ți-e frică.
Nume firmă: SC Dazzle Marketing SRL
Adresă: Alba Iulia, Str. Alcala de Henares nr. 2, bl. 1, sc. E, ap. 2, Parter
Site: https://dazzlemarketing.eu/
Telefon: +40 786 222 063