Palatul Administrativ din Satu Mare s-a dorit, atunci când a fost construit, să fie replica “zgârie norilor” pe care Ceauşescu îi vedea în serialul Dallas.O bună bucată de timp a fost cea mai înaltă clădire din România. Momentan nu are rivali în Transilvania, și din vârful Palatului Administrativ Satu Mare se poate admira aproape tot judetul si se vede până în Ungaria învecinată.
Cu 15 etaje şi o înălţime de 97 de metri, clădirea este una din beton masiv, are 12.000 de metri pătraţi, iar deasupra este amenajat un amfiteatru în aer liber de unde se poate admira panorama oraşului.
Aşadar, lucrările au început în 1972, pe locul stabilit, dar constructorii s-au confruntat încă de la început cu probleme. Zona în care urma să fie construită clădirea era una nisipoasă şi trebuia consolidată.