Raluca Marei

Am intrat destul de târziu în învățământ, mai precis după ce mi-am văzut cei trei copilași cât de cât pe picioarele lor. Am fost o mămică foarte tânără și, odată cu creșterea copiilor, am pornit și pe drumul antreprenoriatului, alături de  soțul meu. Dar odată cu nașterea celui de-al treilea copil, mi-a fost din ce în ce mai greu să mă ocup și de afacerea familiei, iar la un moment dat am realizat că cel mai important lucru este să mă ocup de copii, Între timp, am reușit să urmez și cursurile unei facultăți și am continuat să citesc, să mă dezvolt mereu.

Cu tot parcursul antreprenorial, desi aveam satisfacții financiare, mereu am simțit că nu acesta este drumul meu.

Așa că, m-am întors în copilărie și am găsit acolo o fetiță curioasă, isteață, care la 4 ani și jumătate se străduia singurică să descifreze tainele scrisului. O fetiță care-și construia universul ei din poveștile pe care le citea și care, din primii ani de școală, era pasionată și dornică să știe și să înțeleagă cât mai multe.

Cam de atunci a început dragostea de școală, de predare, de elevi. Colegii mă vedeau ca pe un mic lider, dar eu nu realizam asta.  Jocurile copilăriei erau și despre a preda și eu eram mai mereu profesorul. Apoi organizam tot felul de activități, piese de teatru pe care le montam și dădeam reprezentații în fața blocului, scriam la reviste. Petrecându-mi copilăria într-un mic orășel de munte, am avut libertatea de a alerga pe dealuri, de a mă plimba prin păduri și de a mă scălda în râu. M-am bucurat de gustul merelor de vară, pe care le culegeam direct din copaci, de mirosul hribilor pe care-i căutam cu tata prin pădure, de cățăratul pe munte până simțeam că nu mai pot. De ierni în care dealurile erau pline de noi, copiii, cu sănii și, în inconștiența noastră, ne propuneam ținte din ce în ce mai înalte și periculoase, dar…așa cum se spune, exista un Dumnezeu al copiilor, care-și făcea treaba de a ne veghea foarte bine!

Mama a văzut în mine înclinația către profesia de dascăl și m-a încurajat să mă duc la un liceu pedagogic.Dar, pentru că ar fi trebuit să mă mut singură în alt oraș, mi-a fost frică să fac acest pas. Astfel, am urmat un liceu teoretic din orașul natal, la profilul matematică – fizică.

Cred cu tărie că, oricâte obstacole ai avea în viață și oricât te-ai depărta de la drumul și sensul tău, vine un moment când firul vieții se împletește și se duce către ce ți-a fost cu adevărat menit, de la bun început.

După ce au crescut copiii mei, tot simțeam dorința puternică de  a intra în sistemul de învățământ, dar neavând pe nimeni în jurul meu care să mă ghideze, nu știam ce trebuie să fac. Întâmplător, am întrebat-o pe învățătoarea fiului meu, iar dumneaei mi-a dat câteva sfaturi.

Și pentru că, în timpul facultății, eu nu am avut timp să fac modulul psihopedagogic, deoarece munceam și aveam și copil, m-am înscris ulterior la universitate și am urmat cursurile nivelului I și II ale acestui modul, pentru a putea preda la liceu. În toamnă, am găsit câteva ore la un liceu. Mi-am început parcursul didactic cu inima deschisă, dar după primele ore de predare îmi venea să plâng. Nu știam prea bine cum să conduc orele, iar teoria nu prea se potrivea cu realitatea din clase. Adevărat că erau și niște clase dificile, cu elevi de toate tipurile, dar totuși credeam că va fi diferit. Am reușit după primul an să duc până la capăt toate clasele, cu bine. Anul următor am decis să schimb materia predată, o materie care îmi plăcea și mie mai mult și pe care simțeam că o voi transmite mai departe cu succes.

În anii următori, lucrurile au decurs firesc, am avut multe satisfacții și am simțit că da, acesta este drumul meu și asta trebuia să fac dintotdeauna!

Pentru mine, cea mai mare realizare, evident că este legată de copiii mei!Mă simt împlinită când ei sunt bine, fiecare realizare de-a lor îmi umple inima de fericire, fiecare bucurie de-a lor e și bucuria mea și orice durere de-a lor este și a mea, firesc!

Pe plan profesional, m-am simțit împlinită când am luat Definitivatul din prima încercare, când am luat a doua cea mai mare notă din București (peste 9), la Titularizare, când am susținut teza de doctorat. Dar și când o echipă de copii, coordonată de mine, a luat premiul international Brilliant Stem Inovation Award și am fost invitați în Italia, la competiția internațională. A fost o experiență extraordinară care ne-a împlinit pe toți. Apoi, fiecare elev de-al meu care devine student și îmi este recunoscător pentru ajutorul dat, îl consider o împlinire. Dar și faptul că am predta la un liceu tehnologic și am reușit să motivez câțiva copii din familii nevoiașe să-și urmeze visul, pentru mine a însemnat foarte mult.

Una dintre realizările cu care mă mândresc este și înființarea și coordonarea podcastului liceului, în care, alături de o echipă frumoasă de elevi, realizăm interviuri interesante, pornind de la foști absolvenți ai liceului, deveniți celebri, până la specialiști în diverse domenii, elevi cu performanțe deosebite.

Să schimb ceva în învățământul românesc, nu știu dacă și cum aș putea. Educația este domeniul în care s-au perindat cei mai mulți miniștri și fiecare a vrut să schimbe câte ceva. Cred totuși că aceste schimbări peste schimbări nu fac bine acestui domeniu, în care este nevoie de seriozitate, constanță și o oarecare predictibilitate.

Cred că fiecare, la absolut orice nivel, e important să-și îndeplinească atribuțiile cât mai bine. Imi place foarte mult calitatea, astfel că aș pune mai mult accent pe activitatea didactică în sine, decât pe partea birocratică și administrativă. De multe ori, noi, profesorii suntem copleșiți de câte rapoarte, procese-verbale, hârtii avem de  făcut. Probabil ar fi necesar la nivelul fiecărei catedre un asistent care să se ocupe de acestea, iar profesorii să se poată concentra pe procesul didactic.

Revenind la mine, cred că adaptabilitatea, empatia și bunătatea mă caracterizează. De multe ori, reușesc să creez pe loc o nouă structură a unei ore, în funcție de clasă sau de disponibilitatea elevilor. Fiind mereu calmă și cu zâmbetul pe buze, uneori am senzația că sunt luată cu prea multă ușurință. Așa că, probabil, mi-ar plăcea să reușesc să mă impun mai mult în anumite sitauții, să fiu mai ”rea”.

Dar poate că datorită acestei deschideri și înțelegeri reușesc să-mi formez relații durabile cu elevii, rămânând în legătură chiar și după ce termină liceul. Am elevi care studiază în străinătate și mă țin la curent cu realizările lor. Sunt bucuroasă și mândră pentru tot ce reușesc să construiască!

Mi-ar fi plăcut să găsesc un model în viața reală, dar unul autentic n-am găsit. În schimb, am adunat calități de la mai mulți foști profesori și am încercat să-mi construiesc un puzzle. De asemenea, am fost foarte atentă și la cum nu mi-ar plăcea să fiu, din comportamentul altora. Mereu m-am gândit că aș vrea să fiu profesorul  pe care mi l-aș dori pentru copiii mei! Sunt totuși foarte încântată când primesc mesaje de la foști elevi în care îmi spun că eu sunt unul dintre modelele lor de viață.