de Teodora Zmeu
,,Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ.” Teodora Potocean, cunoscută și sub numele de ,,Tea”, este sufletul ale cărui taine le-am descoperit într-o discuție despre echilibru, succes și versuri. Purtând în spate un palmares impresionant de medalii atât la olimpiada de matematică, cât și la concursurile de limba română, Tea este fiica artei raționale, o ,,artistă rațională” pasionată de grandoarea versurilor trupei Queen și profund impresionată de gândurile lui Dostoievski.
Care e prima realizare memorabilă (din punct de vedere al educației) pe care ți-o amintești cu drag când cineva deschide acest subiect?
Prima, prima realizare pe partea de concursuri e când am câștigat pentru prima dată în clasa a 3-a tabăra ,,Cangurul” și a fost și prima tabără în care am fost, deci e o amintire plăcută. Totuși, prima realizare care chiar a însemnat ceva pentru parcursul meu a fost prima medalie de bronz obținută la etapa națională a olimpiadei de matematică în clasa a 5-a. Atunci am simțit cu adevărat ce înseamnă concursul și emoțiile.
Cum te-ai simțit după ce ai obținut acest rezultat?
În primul rând, am fost foarte mulțumită de faptul că, așa cum mi se spusese, munca foarte multă chiar duce la ceva și chestia asta chiar s-a simțit cât se poate de organic. Tot efortul s-a transformat într-un fel de euforie.
Ai fost olimpică și la matematică, și la română, despre care se știe că sunt materii destul de diferite. Cum ai reușit să jonglezi cu ambele materii?
În gimnaziu am început să merg și la olimpiada de română-deși pasiunea mea principală era matematica-cumva dintr-o inerție, căci dacă ești bun la ceva, profesorii te trimit peste tot. Am început să simt un fel de incompatibilitate și nu îmi plăcea asta, pentru că nu citeam prea mult în perioada aceea și mi se părea rigidă olimpiada de română. Tot matematica era primordială. Dar, în liceu, când mi-am dat seama că trebuie să fii foarte puternic pe partea aceasta de mate și să îți aloci mult mai mult timp pentru pregătire decât în gimnaziu, am realizat că nu sunt tocmai dispusă să fac asta și nu am resursele necesare, așa că m-am orientat spre partea de română. Începusem să citesc foarte mult și am descoperit româna altfel. Asta sunt și acum: jumătate rațională și logică, și jumătate deschisă spre artă, cultură, literatură.
Știu că ai obținut un premiu inedit la OLAV(Olimpiada ,,Lectură că Abilitate de Viață”): locul 2 la etapa internațională. Cum a fost după obținerea acestui rezultat?
Am fost foarte surprinsă, pentru că nu mă așteptam să se întâmple lucrurile atât de repede. A fost foarte natural. A fost un alt fel de satisfacție pentru că nu venise după atât de multă muncă, cât venise cumva după ce mi-am descoperit o nouă pasiune.
Iar acum, dacă ar fi să alegi dintre română și matematică, ce ai alege?
Pe partea de concursuri, 100% m-aș duce cu mai multă lejeritate la română, dar pe partea de ce m-a ajutat cel mai mult în dezvoltarea mea, cu siguranță faptul că am făcut mate de când eram mică, cu sau fără concursuri, m-a format ca persoană.
Ce îți plăcea cel mai mult la mate?
Satisfacția pe care o aveai când te prindeai de o chestie. La mine acasă să zicem că aveam răbdare să gândesc, dar la un concurs, să stai 3-4 ore acolo și în a 4-a oră îți pica fisa. Era foarte satisfăcător că încercai tot ce se putea încerca.
Și totuși, cum de ai ajuns la Drept?
Sincer, foarte întâmplător. De prin clasa a 10-a, poate a 11-a, când am început să mă gândesc la ce aș vrea să fac, mi-am dat seama că persoanele pasionate de mate automat sunt pasionate de info. Mie îmi plăcea informatica, pentru că îmi plăcea partea asta logică, dar nu eram pasionată de calculatoare, ca alți colegi de-ai mei. Mi-am dat seama că partea clasică de ales e programarea, iar eu nu mă potriveam cu ideea asta. Atunci am început să rămân fără opțiuni foarte clare și am explorat partea asta de Drept. Mi-am dat seama că nu e așa cum crede toată lumea, că trebuie doar să memorezi, ci că o să mă ajute foarte mult logica și, fiind o persoană căreia îi place că lucrurile să fie corecte, m-am gândit că mi s-ar potrivi. A fost cumva un risc pentru că în liceu nu îți zice nimeni ce înseamnă să faci Drept, dar a ieșit bine, îmi place.
Știu că îți place foarte mult să scrii poezii. Dar mai știu că nu te-ai limitat la a compune versui cu tâlc, ba chiar ai traversat granițele limbajului și ai decis să scrii în italiană. De unde provine pasiunea pentru poezie și cum s-a conturat această combinație?
Pasiunea pentru poezie vine destul de natural; pur și simplu citești și apoi simți că ai vrea și tu să scrii. Partea cu italiana provine din liceu, de când am fost în Italia cu proiectele domnului profesor Chiosa. M-am atașat foarte mult de această limbă. Cât despre poeziile în italiană, nu vorbesc fluent, dar am mai primit ajutor și ulterior am avut oportunitatea de a fi publicată într-o revistă. Citisem foarte mult dintr-un poet italian, Davide Rondoni, și am postat pe Instagram o poezie de-a lui, el a văzut și mi-a scris și am purtat o conversație deschisă. M-a întrebat dacă scriu, ce scriu, i-am trimis câteva creații și mi-a spus că vrea să mă publice într-o revistă, asta a fost.
De unde a provenit pasiunea pentru lectură?
Asta e greu de zis. Îmi amintesc foarte clar un moment în care citeam și mi-am dat seama că înțeleg ce citesc, undeva prin clasa a 8-a. Cred că la început citeam pentru că așa consideram că trebuie, ca să merg la olimpiadă, dar din acel moment m-am simțit mult mai bine citind și am început să îmi aleg eu cu atenție cărțile.
Ai vreun citat preferat?
E un citat de Marguerite Yourcenar: ,,Cuvintele servesc atâtor oameni încât nu se mai potrivesc nimănui.”
Cum arată viața ta acum comparativ cu felul în care ți-o imaginai acum 5 ani?
În primul rând, înainte să merg la facultate, eram absolut convinsă că n-o să mai am viață, că o să am atâta de învățat încât o să fie o minune dacă o să mai am timp să ies din casă; ceea ce nu s-a întâmplat deloc. Cred că îmi imaginam că o să fiu mult mai serioasă, să mă pregătesc deja pentru profesie, să nu mai merg la concerte, la festivaluri.
Ce înseamnă pentru ține să fii un om de succes? Cum vezi tu succesul?
M-aș defini pe mine că fiind de succes în momentul în care ajung la un echilibru în viață, adică să pot spune că am realizat ceva care mă interesează pe mine și știu că aș putea să realizez. De exemplu, dacă voi fi un judecător și voi fi mulțumită de ceea ce fac, iar asta va fi în echilibru cu pasiunile mele, cu impactul asupra oamenilor din jur, atunci mă voi simți împlinită. Să găsesc un echilibru pe ambele planuri.
Cum ai vrea să își amintească lumea de ține peste 200 de ani?
Nu mă gândesc prea mult la asta. Aș vrea să aibă imaginea unei persoane care vrea încontinuu să învețe să se dezvolte, o persoană care nu a ajuns auto-suficientă, sau care se definește foarte restrâns.
Dacă cineva ar trebui să îți scrie biografia, sau dacă tu ai scrie o autobiografie, care ar fi titlul ei?
E amuzant pentru că eu chiar am o vorbă cu un prieten. El a venit cu ideea asta și mi-a spus că dacă voi scrie vreodată o carte despre mine, trebuie să se numească ,,Artista rațională” și mereu mi s-a părut foarte simpatic.
Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?
Cu toată sinceritatea, nu-mi amintesc să fi primit foarte multe sfaturi bune în viață. Aveam și atitudinea asta, nu credeam nimic până nu verificam eu, nu luam nimic ca universal valabil. Dar e un sfat care are legătură cu relația cu părinții mei: pentru a-i obișnui cu faptul că am crescut, a trebuit pur și simplu să pun piciorul în prag și să îndrăznesc să fac anumite lucruri și a funcționat. Dar, în principiu, cel mai bun sfat pe care mi l-am dat eu singură, pe care l-am descoperit cu ajutorul influențelor din jur, a fost să nu mă limitez să cred că nu pot să fac anumite lucruri.
Pentru tine, cât de mult înseamnă ,,totdeauna”?
E un cuvânt pe care nu l-aș prea folosi, pentru că mi-ar fi teamă să îl folosesc, tocmai în ideea că nu îmi place să mă limitez și sunt și o persoană foarte sceptică. Sincer, mi se pare că ,,totdeauna” poate să fie sinonim cu ,,niciodată”. Nu e o linie dreapta și nu tinde nimic la infinit, nu se poate descrie așa. Mai degrabă, în loc de ,,niciodată” și ,,totdeauna” e un amalgam.