Popescu Dalia

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Am crescut într-o familie de oameni muncitori, iar mama a fost cea care s-a ocupat de educația mea. Mie intotdeauna mi-a placut să învăț, încă de mică eram foarte curioasa. Puneam întrebări, ridicam diverse probleme și eram mai mereu cu două degețele ridicate. Apoi, când am crescut și am mers la liceu, mi-am dorit să fie unul în care să pot să mă dezvolt, așa că am ales, ghidată și de mama, Colegiul Național „Zinca Goglescu”, unul dintre cele mai prestigioase licee din orașul meu. Acolo am cunoscut profesori foarte buni, care m-au inspirat, dar și colegi, cu care vorbesc si acum, deși au trecut anii. Au urmate două facultăți, prima cu  și un master. Astăzi sunt un om asumat, îmi place mult meseria pe care o practic și sunt o mamică fericită.

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilîriei?

Îmi amintesc cu drag ca ai mei mereu m-au răsfățat, când eram copil, pe cât puteau și ei, așa că am avut și păpușica Barbie, dar și o bicicleta BMX.

Mă jucam cu copiii de la bloc și eram tare fericită. Veneau pe la mine prietenele mele și raftul de sus din bucătărie era întotdeuna plin cu dulciuri. Ne jucam cu papușile, le confecționam rochițe, uneori ne ajuta și mama, care croșeta. Îmi amintesc de asemenea că ieșeam afară, în fața blocului și un joc care ne placea foarte mult era „De-a magazinul”. Avem multe jucării din plus, le puneam la ”expoziție” si le ”vindeam”. Banii erau frunzele, așa că se întampla des să fim certați de părinții noști pentru că le rupeam din gardul viu!

Am avut o copilărie hazlie și minunată!

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Bineînțeles! Părinții mei m-au crescut cu drag, frumos și m-au iubit. Ei mi-au dat incredere in mine, m-au susținut din toate punctele de vedere. Mama s-a ocupat de educația mea, ea nu a lucrat și a avut grija ca eu să învăț. Cât am fost mică, in clase primare, mă ajuta la tema, când am mai crescut, deja mi-a zis:„Tu mă întreci acum în cunoștințe, deja te descurci.”

Chiar m-am descurcat, încă din școala primară am fost autodidactă.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Mie mi-a placut mereu să învăț, să mă dezvolt și tin minte, prin clasa a VI-a, doamna profesoară de matematică mi-a spus: „ Tu trebuie să fii profesoară.” Timpul a trecut, am crescut, mă îndreptasem inițial către alt domeniu, până când am cunoscut o doamna, cea mai caldă și mai minunată pe care o cunosc, care este educatoare și, mai nou, director. Atunci m-am gandit că mie oricum îmi plac mult copiii mici, dintotdeauna mi-au placut, lumea lor mi se parea fascinantă și că mi-ar place mult să lucrez cu ei. Si nu m-am înșelat!

Când m-am titularizat, doamna care m-a inspirat a fost prima care m-a felicitat, fiind foarte bucuroasă pentru mine.

Privind înapoi în timp, mie întotdeauna mi-a placut să educ, să îi învăț pe alții, a fost ceva ce oricum făceam. Îi ajutam la teme pe colegii de la gimnaziu, în special la fizică, învățam la biologie cu prietenele mele de la liceu, pentru că îmi placea mult biologia, iar la prima facultate îi ajutam pe colegi să înteleagă „Matematica aplicată în economie”. Eu i-am învățat întotdeauna pe ceilalti, într-un mod sau altul.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Nu am cum să uit anul meu de debut, care a fost într-o zona rurală. Doamne, copiii de acolo mi-au rămas în suflet. Si eu și ei am regretat enorm despărțirea. Copiii preșcolari, la vârsta aceasta mică, se lipesc de adultul care este la grupă. Tu, educatorul, ești al doilea părinte pentru ei. Au nevoie de afectiune multă, cei mai micuți îmi amintesc că îmi spuneau „mami”. Erau saracuți, uneori le luam mâncare, îi duceam cu mașina de la gradinița, acasă la ei.

Au fost momente de împlinire, și cumva cred cu tărie că meseria aceasta de educator la grădiniță chiar necesită vocație, pentru că modelezi mici suflețele.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Mă simt împlinită cu atâtea ocazii în această meserie. Mă simt împlinită atunci când preșcolarii mei sunt bucuroși că au învățat un cântecel, deopotrivă sunt implinită când reușesc să îi antrenez într-un joc.

În viața personală, implinirea a venit odată cu nașterea baiețelului meu.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Nu cred ca pot schimba eu un întreg sistem. Însă nici nu cred ca trebuie. Pot schimba la nivelul la care sunt eu ceva, pentru că dacă eu le insuflu anumite norme, reguli copiilor, ei pot avea un start bun în viață. De asemenea, eu iubesc copiii. Iar ei sunt fericiți la mine la grupă.

Nu cred într-o schimbare din rădăcini a unui sistem, cred în adaptare. Mereu trebuie să te adaptezi la generațiile care vin, care sunt atrase în era tehnologiei, să știi să negociezi, să știi să îi responsabilizezi, ca ei să simtă că e important ce fac.

Să crezi în ei și să îi faci pe copii să creadă în ei, să pui bazele viitorului adult.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Rolul școlii a fost si va fi întotdeauna să educe. Informația este pe internet, dar cum o prelucram, cum o punem în practică? Văd că se adoptă tot mai mult programele de „home-schooling”. Cu siguranța fiecare alege ce e mai bun pentru el, dar cine îi învață și cum pe copii „acasă”? Pe cei mai mulți se pare că părinții, dar oare la un moment dat nu au nevoie de profesori?

Profesorul este, înainte de toate, un om. Iar oamenii îi învață pe oameni de când este lumea, se transmite din generație în generație. Iar calculatoarele, robotizarea, programele de inteligență artificială, eu le vad doar ca adjuvante în activitatea noastră didactică.

La un click distanță, nu este viața reală. Școala fizică este reala.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Cred că entuziasmul, eu am multe idei, îmi place să îi pun pe cei mici să gândească, să adopt diverse strategii sau idei din pedagogiile alternative.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

Eu conduc la nivel de unitate această comisie, care se ocupă de activitățile extracurriculare. Am realizat diverse activități de voluntariat, avem și parteneriate cu diverse instituții.

Tare mult i-a încântat pe copiii de la grupa mea activitatea de reciclare a deșeurilor realizată cu cei de la „Let`s do it, Romania!”, si in mai mare măsură i-a emoționat donația de hainuțe și jucării către copiii cu mai mari necesități decât ei.

Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Consider că atunci când faci un lucru, trebuie să îl faci bine sau mai bine nu te mai apuci. Eu îmi dedic timpul liber confecționării materialor, discuțiilor cu părinții, activităților suplimentare de formare profesională. Nu pot doar să vin la grupă, să sau acolo câteva ore cu cei mici, apoi să îmi iau geanta și să plec.

Mulțumirea mea sufletească vine din a vedea că eu am facut tot ce pot pentru fiecare copil de la grupa mea, chiar dacă am luat din timpul meu.

Dezvoltarea mea este necesară, evoluția e ceva fără de care nu aș fi eu și nu mi-aș putea realiza activitatea didactică.

Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

Principalul meu model de umanitate a fost mama. Era inteligentă, frumoasă și inspira oamenii din jurul ei. A ajutat pe toată lumea, era mereu acolo cu un zâmbet fermecător, ne făcea pe toți să râdem.

Își dorea să învăț, m-a ambiționat și eu mă gândesc astazi la ea cu drag și dor.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Cel mai mult îmi place să îmi iau copilașul și să descoperim, cum spunem noi, lumea inconjurătoare. Că mergem la bibliotecă sau la teatru, cu bicicletele sau pe jos, acum văd lumea prin ochișorii lui mici, de copil. Mă opresc și o redescopăr si eu.

Mai pot adauga că noi, în familie, ne place să mergem în călătorii și mai lungi, să descoperim frumusețile acestei țări, și, când reușim, și ale altor țări.