GEOFFREY CHAUCER – ultimul poet al evului mediu și primul poet al noilor timpuri

de Beatrice Anisoiu
Repere biografice: s-a născut în jurul anului 1343, în Londra, Regatul Angliei, și va deceda în anul 1400, la vârsta de 57 de ani.
Provine dintr-o familie de oameni înstăriți, tatăl său a fost negustor de vinuri, trăgându-se dintr-o familie de francezi stabiliți în Anglia după cucerirea normandă. Tânărul Chaucer va beneficia de relațiile folositoare ale tatălui său, cunoscut în rândul aristrocrației, astfel, la vârsta de 17 ani, va fi numit paj la curtea regelui Eduard al III-lea, fâcând parte din suita contesei de Ulster, soția celui de al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea. Prin prezența la curtea acestei gospodării regale, tânărul va beneficia de o educație înaltă, studiind în preajma unor cărturari aleși.
Însetat de cultură, are acces la opere literare, filosofice, istorice și științifice, va învăța limba anglo-normandă, latina, franceza și italiana. Se va instrui și în domeniile științelor exacte: medicină, fizică, alchimie și astronomie, însă, cel mai aproape de sufletul său va fi literatura, mai exact, poezia.
Activitatea literară a lui Geoffrey Chaucer stă sub influența poeziei franceze, apoi sub semnul scriitorilor italieni renascentiști (Dante, Petrarca și Boccaccio), aceste descoperiri literare făcându-le și în timpul călătoriilor pe care este nevoit să le întreprindă de-a-lungul vieții, fiind trimis în misiuni diplomatice în țări precum: Flandra (regiune în Belgia), Franța sau Italia.
Geoffrey Chaucer a scris în limba engleză, într-un moment în care latina era considerată grammatica sau limba care nu se va schimba, deși, majoritatea englezilor din clasa superioară vorbeau franceza. Procedeul literar preferat de către poetul englez va fi alegoria, scriitorul preluând acest element de producție literară din creațiile scriitorilor francezi ale căror opere le va traduce (o operă particulară pentru Chaucer rămâne „Romanul trandafirului”, pe care îl va traduce din franceză în engleză, acest amplu poem conținând peste 20 000 de versuri, fiind scris de Guillaume de Lorris în 1237 și terminat de Jean de Meung către 1277). Alegoria este o modalitate caracteristică gândirii medievale: cu ajuorul ei abstractul devine concret, impalpabilul palpabil.
Dintre operele reprezentative ale lui Chaucer amintim: „Cartea Ducesei” (o elegie scrisă cu prilejul morții soției protectroului său, ducele John of Gaunt), „Parlamentul păsărilor” (poem alegoric care abordează un subiect tradițional pentru literatura de curte – judecata dragostei, păsările, simbolizând oamenii, caracterizați în spirit ironic și cu umor), „Casa Slavei”(un amplu poem didactic), dar și romanul în versuri „Troilus și Cresida” (un roman realist psihologic cu numeroase elemente lirice).
Cea mai bună opera a lui Geoffrey Chaucer rămâne, însă, „Povestirile din Canterbury”, considerată de criticii literari o sinteză a întregii literaturi medievale din Anglia. Scrisă la vârsta maturității artistice (1387), Chaucer își propune să zugrăvească o uriașă frescă a societății timpului său, poetul înfățișând o lume contemporană în toată amploarea și diversitatea ei, cu înalta aristrocrație, cu burghezia Londrei, cu călugări cerșători, negustori etc.
Din punct de vedere al construcției, „Povestirile din Canterbury” amintesc de „Decameronul” lui Boccaccio, cartea fiind o colecție de povestiri și nuvele istorisite de personaje puternic individualizate: oamnei din diferite condiții și profesii, cu vârste diferite, care se deosebesc ca nivel de cultură, fiecare având caracterul său, manierele, deprinderile, gusturile și înclinațiile sale. Povestirile sunt experiențe de viață ale personajelor-narator transpuse cu umor, în stilul specific poetului englez. Personajele sunt oameni vii care îl captivează pe cititor prin mărturisirile lor de viață din care se desprind deseori învățături.
Povestirile din Canterbury” au fost primul model clasic de realism în literatură engleză: „ Anglia este creatoarea realismului: încă din secolul al XIV-lea, fiul negustorului de vinuri Chaucer,…socotit părintele limbii engleze și întemeietorul realismului, a compus „Poveștile din Canterbury”, în care a zugrăvit viața unor oameni care călătoreau cu diferite treburi –negustori, vânători, țărani etc., copiindu-i direct din natură”(Maxim Gorki, Gorki despre literatură, articole de critică literară).
Ce nu știați despre Geoffrey Chaucer …
La vârsta adolescenței, Chaucer pleacă într-o expediție militară în Franța, însă, nu izbutește să-și arate vitejia pe câmpul de luptă. Va fi luat prizonier, dar, tânărul oștean va fi răscumpărat în anul următor pentru 240 de lire sterline, strânse în parte de tatăl său de la diferiți datornici. La răscumpărarea lui va contribui cu o sumă de bani însuși regele.
După revenirea în țară, Chaucer primește diferite slujbe la curtea regală, făcând parte din suita unui duce care îi va oferi funcții rentabile: curtean, controlor vamal, funcționar, funcții prin care se va bucura de respectul negustorilor, al aristrocrației.
În calitate de funcționar de lucrări publice (un antreprenor care se ocupa cu repararea clădirilor publice) avea și îndatorirea de a transporta sume mari de bani, se spune că ar fi fost jefuit de trei ori, în decursul a patru zile. Deși nu a existat nicio pedeapsă directă, va fi destituit din această funcție. Mai târziu, la maturitate, va începe și o carieră politică, deseori fiind trimis în misiuni diplomatice, călătorind în afara granițelor țării; aceste călătorii vor avea o însemnătate deosebită asupra lărgirii orizontului său creator, spiritual.
Viața lui, însă, nu va fi mereu încununată de un trai bun și de atenție din partea regelui.
Se va căsători cu domnișoara de onoare a reginei și sora soției protectorului său, ducele John of Gaunt cu care va avea două fete și doi băieți. Căsătoria nu a fost una din dragoste, ci, poate, doar din interes. Poet fiind, Chaucer nu i-a dedicat tovarășei sale de viață niciun vers liric, nicio poezie de dragoste, nici înainte, nici după căsătorie, deși în multe din creațiile sale femeia este un personaj des întâlnit, în jurul acesteia închegându-se frumoase povești de dragoste (a se vedea opera „Casa Slavei”).
În cursul vieții sale, Geofrrey Chaucer a avut de-a face cu toate clasele societății din vremea sa: când protectorul său a fost plecat în Spania, în misiune politică, acesta nu a mai beneficiat de sprijin financiar și nici de funcții la palat, fiind alungat de la curte și mai mult de atât, nu i s-a mai plătit pensia.
Perioada aceasta a vieții sale îl va face să cunoască și un alt trai. Vlăstar al mediului burghez, Chaucer se va adapta destul de greu la o altă viață, mai austeră, însă, salvarea sa vine din implicarea mai acerbă în lumea scrisului. Va lua contact mai des cu lumea orășănească a Londrei, va cunoaște poporul, oamenii simplii, care vor deveni eroii cărților sale, alături de burghezi, negustori sau reprezentanți ai clerului.
Când pe tronul Angliei s-a urcat un nou rege, Henri al IV-lea, Chaucer i-a adresat o poezie cu caracter comic, plângându-se de sărăcia în care se găsea, poezia se numește „Jalba lui Chaucer către punga sa goală”. Noul rege va da ascultare cererii bătrânului poet și susținător al casei sale, și va ordona să i se plătească pensia de altădată pe care i-a și sporit-o. Chaucer, însă, nu a mai putut beneficia multă vreme de pomeniile regelui, deoarece în 1400 va muri (din cauze necunoscute). Va fi înmormântat în Westminster Abbey, reședința sa aflându-se pe terenul abației. Valoarea sa artistică a fost apreciată de posteritate, astfel încât spațiul din jurul mormântului său a fost numit mai târziu Poets ‘Corner.
Resurse și link-uri utilizate:
A.Anixt, „Istoria literaturii engleze”, Editura Științifică, București, 1961;
G. Anțiș, „Scriitori străini, Mic Dicționar”, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981;
G.Chaucer, „Povestirile din Canterbury”, Editura pentru literatură universală, București, 1969;
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Crestomație de literatură universală pentru învățământul preuniversitar și universitar”, Editura Diacon Coresi, București, 1993;