Invitata de azi este Pețanca Pompilia, profesor de română la Liceul Teoretic „Tudor Vianu” din Giurgiu căreia îi mulțumim.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Sunt un om curios, perfecționist , creativ, îmi place să analizez oamenii, îmi plac provocările de orice fel, nu mi place turma, am doza mea de curaj , nu mi place teoria, ci practica. Comunic direct, fără fasoane și mi plac interlocutorii așijderea. In rest, sunt onestă cu mine însămi la sfârșitul fiecărei zile.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
A fost o întâmplare fericită faptul că am ales Literele, când gândul meu era și la Facultatea de Geografie. M am format ca învățătoare și așa a venit și dorința de a accesa nivelul următor. Incă mă mai simt deseori învățătoare, fac pionierat și ofer experiențe noi elevilor mei. Nu aș putea pune în umbră influența profesorilor mei de româna din liceu. Datorită tuturor conjuncturilor școlare, de anturaj și familiale am ajuns profesoară de lb.romana. Deci nu am o poveste dulceagă de vizionarism profesional.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
Debutul a fost predecembrist, în comuna natală unde nimeni nu se naște profet. De la practica pedagogică la școli de elită din București, am evoluat către ulițele pline de noroi și probleme necunoscute ca sărăcia elevilor, frigul din școală, analfabetismul….dar mi au plăcut mult anii de început, am plecat de jos, de la a mătura clasa până la a merge la olimpiada județeană. Desigur că era un contrast izbitor cu ceea ce învățasem, dar nu m am dezorientat, am urmat normalitatea unei profesii care are , deseori, caracter de noblețe.
Care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâţia ani, de ce neajunsuri vă mai loviţi?
Regăsesc și azi obstacolele începutului. Profesori blazați cărora titularizarea definitivă le diminuează elanul, curajul de a încerca, probitatea profesională, empatia, nevoia de a evolua. In al doilea rând, familiile elevilor manifestă aceeași inconsecvență în colaborarea cu școala. Faptul că în școala actuală se simt imixtiuni ale părinților nu înseamnă că ele vizează un progres real , niște schimbări fundamentale ale sistemului, ci interese minore, personale, de orgoliu social.
Și, nu în ultimul rând, regăsesc cu mâhnire influențele sociale, de altă factura azi, dar la fel de pervertite.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Bună întrebare! Nevoile elevilor mei par, la o primă observare, superficiale- distracție, prieteni, învățătură puțină, cvasicomunicare prin social- media, visul unor joburi remunerate hiperbolian, inapetența tradițiilor……La a doua privire, țipă în ei nevoia de atenție, de afecțiune și echilibru emoțional, rătăcirile și dezorientările în familie, anturaj, social, lipsa unor modele sau căderea în capcana unora false. Elevii mei sunt fulgi de nea, delicați și slabi în fața greutăților pe care nici nu le intuiesc, dar și superficiali, trecători în emoțiile și planurile lor.
Ce așteaptă ei de la mine? Pe de o parte, profesionalism, un clișeu în lumea din care ei vin( trebuie să fiu un profesor care știe carte), pe de altă parte, cer empatie, ore atractive, informații așezate în jocuri, suprapunerea lumii școlare peste cea socială, așteaptă o lumină care să le sondeze sufletul, să le arate calea. Grea sarcină pentru un profesor care luptă cu demonii familiei, prietenilor cu școala vieții, viciile, ispitele facile!
Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?
Da, altfel nu ar fi frumoasă viața! Incurcate sunt căile comunicării didactice….niciodată nu poți mulțumi pe toți- elevi, părinți, manageri, colegi…Dacă sunt exigentă, șubrezesc stima de sine a copilului, dacă respect principiile didactice și urmăresc nu numai instrucția, ci și educația, atunci greșesc în a opune pseudovalorilor familiale pe cele ale școlii , valori ce vizează idealul educațional. Familii ultraprotective, elevi răsfățați sau prost educați, un management sincopat al unei organizații școlare dificile, hărnicia mea profesională versus plafonarea altora, toate sunt bifate în cariera mea. Toate au fost lecții de profesorat care, dacă revin, le intuiesc instinctiv.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Au fost câțiva ani, vreo 10, în care trimiteam elevi la concursuri pentru care ne pregăteam împreună. Am învățat jurnalism, critică literară, tehnici de scriere creativă, aprofundarea unor școli literare naționale, interdisciplinaritatea. Pentru toate, am studiat pe rupte, i-am trimis pe elevi pregătiți să lupte în universuri didactice noi, capabili să treacă obstacole pe care le anticipam de acasă….a fost o nebunie, o lărgire incomensurabilă a universului meu profesional! Atunci, visam inconștientă că m-aș putea situa în primii 500 de profesori de limba română ai țării!!!
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Profesional, am avut momentul meu de glorie atunci când am realizat , timp de 2 ani(2012 și 2013), Centrul de excelența pentru lb română, lb engleză și lb franceză din Giurgiu. M au ajutat autoritățile cu fonduri pe 1 an pe care le am drămuit cu atenție și Scoala de sâmbătă a durat 2 ani. A fost un proiect extraordinar cu vreo 25 de copii de la cls 5 la a 12 a , care veneau sâmbăta și lucrau intens 3 ore și făceau performanță. La cele 3 discipline s au câștigat 15 premii și mențiuni naționale. A fost o perioadă de efervescență creatoare irepetabilă. Am realizat amploarea fenomenului în anul 2 al proiectului , atunci când elevii s au reîntors la aceste cursuri fără prea multă promovare din partea mea.
Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
Mentalitățile tuturor actanților, programele supraîncărcate și învechite, metodele tradiționaliste, pseudovalorile elevilor, anchiloza sistemică. Aș transforma creativ spațiul fizic al școlii într- unul vesel, primitor, aș înveseli profesorii cu salarii motivante și căi pentru a evolua , aș introduce concurența profesională onestă, nu politică. Nu aș scoate nicio disciplină școlară, ci aș redefini locul și rolul ei în formarea copilului. Și aș uni întru aceleași interese familia și societatea.
Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?
Ceea ce fac eu nu poate face nimeni. Eu sunt izvor de informații verificate, nu deformate, eu pot fi psihologul ce înțelege cauza comportamentelor elevului, eu intuiesc aptitudinile și talentul lui și le pot exploata în favoarea lui, eu pot să l îndrum în carieră, eu pot să i lărgesc orizontul de cunoaștere, pot să i dezvolt curiozitatea și dorința de a autodepășire. Pot să fiu mama care l sfătuiește în dragoste sau tatăl care i prezintă dificultățile vieții. Eu pot să i ridic stima de sine, eu îl invăț valorile creștine și ce înseamnă să ți iubești țara.
Cine sau ce vă inspiră în carieră?
Aș minți dacă nu aș recunoaște că încă fur meserie. Dintotdeauna am făcut asta. De aceea, am acceptat sa coordonez cercul pedagogic al profesorilor de lb română de liceu. Pentru că eu însămi învăț din experiențele colegilor mei și nu mi e rușine să spun că permanent lupt ca să rămân la un anumit nivel de profesionalism. Social-media mi a dat oportunitatea de a accesa și munca altor profesori din țară , eforturi pe care le apreciez și pe care le adaptez la clasele mele. Mă mai inspiră și elevii mei , care mă uimesc cu idei nemaipomenite. Sunt cea mai mulțumită când cedez în fața lor, deoarece au avut idei mai bune decât ale mele.
Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost…
Aici părerile sunt împărțite. Probabil asistentă medicală , deoarece am descoperit o oarecare pricepere într- ale medicinei. Sau psiholog, deoarece tot citesc și mi se pare un domeniu fascinant în care m aș integra. Fie fashion editor pentru că gustul meu estetic evoluează zilnic. Fie , de ce nu, detectiv particular, pentru că se pare că am o intuiție bună….
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
De ce să fii al doilea când poți încerca să fii primul?!
Vă mulțumim!
