“Ceea ce face un copil să fie înzestrat și talentat s-ar putea să nu se traducă în note bune la școală, ci într-un mod diferit de a privi lumea și de a învăța.”
Stăm de vorbă cu Nechifor Oana Cristina, de la Școala Gimnazială Timișești, județul Neamț.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Este dificil să mă descriu, dar voi încerca să vă spun câte ceva despre mine. Sunt o persoană care a muncit mereu pentru visele sale. Mi-am dorit de mică să ajung o persoană împlinită pentru ca să fiu fericită, să-mi găsesc locul în societatea pe care să o servesc, să fiu perseverentă și să-mi îmbunătățesc permanent, chiar să-mi depășesc, condiția personală. Mi-am dorit ca părinții mei să fie mândri, ca toate sacrificiile făcute de ei pentru mine, să merite. Consider că am reușit să acest lucru. Sunt o persoană ce își iubește enorm familia, și ar face orice pentru ca toți membrii familiei să fie bine, sănătoși și fericiți. Timpul meu liber îl petrec împreună cu familia mea, alături de care mă simt fericită și împlinită. Îmi place să citesc, să ascult muzică și mă relaxez alături de soțul meu, vizionând un film bun.
Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care simt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?
Pentru orice copil, perioada copilăriei este una plină de bucurii și zâmbete. Adoram să îmi petrec timpul alături de vecinii mei cu care petreceam ore în șir jucându-ne și bucurându-ne de perioada minunată lipsită de griji și probleme. Aveam momente în care îmi doream să devin adult, să cresc și să nu fiu nevoită să cer permisiunea nimănui pentru a face un anumit lucru, dar odată cu trecerea timpului am realizat că greșisem; perioada copilăriei este una dintre cele mai frumoase perioade a vieții noastre și ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă, de fiecare moment petrecut alături de familie și prietenii dragi. Îmi amintesc cu drag momentele în care stăteam alături de mama mea și povesteam ore în șir, momentele în care pregăteam masă împreună. Sunt amintiri pe care le păstrez cu drag in inima și sufletul meu. Îmi amintesc de nopțile de Ajun de Crăciun, când împodobeam bradul alături de tatăl meu și pregăteam surprizele pentru frățiorul meu mai mic, care îl aștepta cu nerăbdare pe Moș Crăciun.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
De mică am îndrăgit matematica. Nu îi înțelegeam pe colegii mei care spuneau că este o materie dificilă, greu de înțeles. Eram fascinată de calcule se frumusețea ecuațiilor. Prima persoană care mi-a îndrumat pașii pe acest drum a fost învățătoarea mea Blaga Violeta. O persoană sufletistă, care cu multă pasiune și dedicare ne încuraja să lucrăm suplimentar să concurăm între noi colegii dar și să ne ajutăm unii pe alții pentru a reuși să depășim obstacolele întâlnite pe parcursul drumului nostru. O altă persoană care a rămas în sufletul meu și datorită căreia am reușit să îmi îndeplinesc visul de a deveni profesor de matematică este iubita mea dirigintă Irofte Rodica. Nu am cuvinte să descriu blândețea, dragostea și grija pe care doamna Rodica ne-a dăruit-o timp de patru ani. Dragostea pentru matematică a prins rădăcini, atunci când am văzut cum doamna dirigintă preda lecțiile pe înțelesul tuturor, răbdarea cu care ne explica; era mereu dispusă să ne asculte problemele, ne-a fost mereu alături. În prezent, îmi este alături; când am nevoie de un sfat sau de o îndrumare știu că dânsa este persoana la care pot apela cu încredere. Țin enorm de mult la dânsa și o respect pentru tot ce a făcut pentru mine. Am urmat Liceul “ Vasile Conta “ specializarea Matematică-Informatică unde am avut ocazia să studiez matematica de la doamna Baciu Nicoleta. A fost persoana ce m-a determinat să devin profesor de matematică prin dragostea și seriozitatea dânsei, prin respectul față de disciplină, motivații corecte care mi-au pătruns în suflet ca un răspuns al tuturor întrebărilor mele, de adoleșcent. Iubesc această profesie, iubesc copii și iubesc să fiu alături de ei. Mi-am dorit să devin profesor, iar prin muncă și implicare am reușit să îmi îndeplinesc visul.Sunt un om care merge la serviciu cu drag, cu zâmbet și emoție, deoarece nicio zi nu se repetă în conținutul său.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
Orice început este dificil dar și plin de emoții. Eu nu am fost excepția. Am avut emoții in primul an la catedră, dar am fost încrezătoare în forțele proprii și am reușit sa mi le depășesc. Am avut susținerea celor dragi, a colegilor de muncă, a domnului director Paul Meterciuc și am reușit sa mă integrez cu brio în noul colectiv. Sunt foarte fericită pentru tot ce am reușit să realizez până în prezent.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Au fost multe momente în care m-am simțit cu adevărat împlinită. Unul dintre ele ar fi atunci când am finalizat Masterul la Facultatea Alexandru Ioan Cuza. Am simțit o bucurie imensă pentru ca am reușit să finalizez cu brio ceea ce mi-am propus.
Un alt moment în care am trăit aceleași emoții a fost atunci când m-am căsătorit și am realizat că alături de Vasile, soțul meu ne putem întemeia familia mult dorită. Fericirea este mereu in noi și trebuie să învățăm să ne bucurăm de fiecare clipă alături de oamenii dragi nouă.
Anul acesta a fost unul plin de emoții, deoarece am reușit să mă titularizez la Școala Gimnazială Timișești. Am avut susținerea tuturor colegilor, a familiei și pot doar să le mulțumesc pentru că au crezut în mine.
Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?
Deși suntem înconjurați de tehnologie și putem găsi informații cu ușurință, consider că Internetul nu poate înlocui un cadru didactic, care cu multă implicare îi îndrumă pe elevi și le este alături. Școala nu este doar locul în care elevii vin pentru acumula cunoștințe; cadrele didactice își susțin elevii în momentele în care aceștia au nevoie; organizează activități pentru a le dezvolta capacitățile de a comunica de a coopera, de a învața din propriile experiențe de viață. Tehnologia nu va putea înlocui niciodată dragostea și implicarea unui cadru didactic. Dincolo de toate aceste cunoștințe, activitățile de grup formează și consolidează competențe emoționale, provoacă și derulează sentimente care, în timp, duc la formarea unor virtuți ce stau la baza unor personalități puternice, ancorate în realitate, echilibrate și implicate în viața socială. Aici, în școală, elevul are primele sale contacte cu colegii. De modul în care va relaționa și va trăi aspectele vieții de zi cu zi așa va fi pregătit pentru viitor. Cadrul didactic pregătește, informează, intervine și modelează pe baza principiilor corecte, bazate pe egalitate, toleranță, colaborare, prietenie, înțelegere…
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
În viața de zi cu zi admirăm anumite persoane pentru calitățile sau talentul acestora. De mică am avut-o pe mama mea drept model. Am admirat mereu perseverența și puterea dânsei de a trece peste orice obstacol. A luptat mereu pentru ca familiei sale să nu-i lipsească nimic. O respect și o admir pentru tot ce a realizat. În gimnaziu am avut-o ca model pe doamna Irofte Rodica, persoana pe care am simțit-o aproape de sufletul meu. Am admirat-o pentru toată dragostea și grija pe care o purta elevilor săi. Am îndrăgit modul în care își făcea simțită prezența in sala de clasă. Dânsa mi-a insuflat dragostea pentru matematică și dorința de a ajunge la catedră iar pentru aceasta pot doar să îi mulțumesc pentru tot.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Consider ca elevii au nevoie în primul rând de un îndrumător, de o persoană care să le fie alături in momentele dificile. Să îi încurajeze să-și urmeze visele indiferent de dificultatea drumului pe care îl vor parcurge. Multe din informațiile predate elevilor sunt uitate de către aceștia, dar îndrumările, sfaturile date acestora, vor rămâne în sufletul lor!
Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…
Consider că sunt o persoană perseverentă. Muncesc pentru a obține ceea ce îmi doresc chiar dacă acest lucru presupune sacrificii. Reușitele sunt însoțite de cele mai multe ori de obstacole, dar perseverând vom putea să le depășim cu succes!
Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Nu am participat la foarte multe activități de voluntariat dar îmi amintesc cu drag de perioada din liceu, atunci când împreună cu prietena mea Laura am mers la Fundația Speranța și am realizat lumânări handmade, lumânări pe care apoi le-am vândut cunoscuților pentru a strânge bani pentru copiii cu dezabilități, autism și sindrom down.
Anul trecut, în pragul sărbătorilor de Crăciun, am organizat împreună cu cadrele didactice de la Școala Gimnazială Timișești o activitate în cadrul căreia elevii au adus alimente pentru bătrânii din comuna Timișești, pentru a le aduce un zâmbet pe buze în prag de sărbători. Am mers împreună cu elevii pentru a distribui alimentele. Copiii au fost impresionați de lacrimile de bucurie ale bătrânilor și consider că au învățat o lecție importantă în acea zi, și anume să avem grijă de aproapele nostru, să întindem o mână de ajutor atunci când este nevoie, să empatizăm cu cei din jurul nostru.
Și-apoi ce înseamnă să fii voluntar? Tot ceea ce faci pentru cei aflați în suferință, într-un impas al vieții și pentru care nu ești retribuit – se numește voluntariat. În calitate de cadru didactic ai foarte multe ocazii, chiar zilnice, de astfel de activități. A ajuta pe cineva aflat într-o situație neplăcută nu e doar să –i donezi bani sau ceva material, uneori mângâierea, zâmbetul și faptul că-i asculți durerea gândului sau a faptelor …poate fi tot voluntariat.
