Mirela Salcianu

Stăm de vorbă azi cu Mirela Salcianu, profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic Emil Racovita Vaslui.

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în priml rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Despre mine…sunt mama lui Ștefan, mi se pare rolul suprem pe care mi l-a dat Dumnezeu, cea mai mare responsabilitate, sunt profesor și trainer din foarte, foarte multă pasiune, de multe ori fotograf și călător, iubesc viața cu toate provocările sale.

Sunt recunoscătoare pentru șansa de a lucra cu adolescenți, dar și cu profesori și alte categorii socioprofesionale prin prisma programelor de training în care sunt implicată. De aproape 25 de ani intru în sala de curs și creez, ca formator, experiențe de învățare, dezvoltând programe de formare profesională și dezvoltare personală împreună cu Info Educatia Iasi, Fundația ”Tineri pentru Tineri”, București, Asociația ”Education First”, Iași,  Asociația ”Go Ahead” București, mai nou, împreună cu Fundația Romanian Angel Appeal-program de dezvoltare personală și profesională, trainer CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți.

Mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc în liniște și pace alături de oamenii dragi mie. Probabil că, la un moment dat, ajungem la un soi de înțelepciune care ne arată cu o claritate extraordinară ceea ce contează cu adevărat în viață.

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Copilăria mea, cel puțin până la 8 ani, și apoi în toate vacanțele școlare, a însemnat satul bunicilor. Aș asocia-o cu una dintre valorile supreme care mă ghidează în viață, LIBERTATEA. Nu-mi vin acum în minte amintiri, dar mi-au rămas în memoria olfactivă mirosuri…de pildă, mirosul de pământ reavăn primăvara, Sărbătoarea Paștelui, pentru mine, cea mai frumoasă din an, mirosul de lumânări și tămâie, mirosul de cozonac ținut în casa de la deal, (camera de bună a bunicilor) mirosul salcâmului, mirosul de pământ încins și iarbă arsă în verile vacanțelor de vară, mirosul putred al toamnei și ”lumina aurie” sadoveniană care-i îndemna pe oameni să spună povești în timp ce adunau roadele pământului, mirosul de rufe geruite, de gutui și dovleac copt în plită. A fost o șansă să am bunici la țară, a fost șansa de a înțelege că toate cele câte sunt în lume asta mare au un rost al lor, că timpul trece, uneori mai aprig, alteori mai domol, că în această curgere există un sens al vieții, un rost care așteaptă să fie descoperit.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Familia, pentru mine, este esența, este sursa mea de energie, este rațiunea de a fi. Și aș adăuga prietenii buni, cei care au trecut proba timpului, cei care îmi sunt alături de-o viață. Le sunt recunoscătoare!

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

În toate jocurile copilăriei, se întâmpla să ne jucăm uneori și de-a școala (cum sună asta!) în vacanțe, rolul meu era de profesor. Nu știu cum reușeam să-mi adun prietenii în jur, dar o făceam aproape fără niciun efort. Îmi dau seama că ceea ce numim acum peer education, noi practicam cu o lejeritate extraordinară.  

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

După terminarea facultății, am intrat, prin concurs de titularizare, la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui, locul în care mă găsesc și astăzi. Anii de debut au fost interesanți, educația nonformală era la început. Am avut șansa să fiu selectată într-un program organizat de Fundația ”Tineri pentru Tineri” București, program care utiliza metode spectaculoase de lucru, astăzi devenite tradiționale, pentru că fac parte din arsenalul tuturor profesorilor. A fost cu adevărat o șansă, un proces de învățare accelerată în care am văzut că informația se poate transmite și altfel. M-a ajutat enorm să construiesc o relație solidă cu elevii, să-i fac să se apropie de lectură, să se implice în diferite activități de voluntariat. Vă pot spune că mulți voluntari elevi cu care am lucrat au devenit, la rândul lor, traineri acreditați, au dezvoltat programe naționale pentru educație, de pildă, Andra Munteanu, Founder & Chief Visionary la Narada, Anca Gâlcă-Cazacu, foarte mulți ani a manageriat programele Educativa.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Nici nu trebuie să mă gândesc foarte mult… a fost o clasă de seral…o clasă cu elevi mai mari ca vârstă decât mine, unii dintre ei aveau situații foarte dificile în familie. La sfârșitul celor 3 ani, unul dintre ei era student la Litere, la Iași, alți câțiva admiși la diverse alte forme de învățământ superior. Îmi amintesc cu drag de acea clasă pentru că am început prin a le arăta cum se scrie corect în limba română și am sfârșit privind încrezători în viitor și eu, și ei, gândindu-ne că se poate să-ți schimbi viața doar să-ți dorești să faci asta.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Așa este, informația este la un click distanță. Putem găsi pe internet orice dorim, de multe ori într-o formă brută, nefiltrată. Cu toate acestea, elevii au nevoie să știe cum să se folosească de acea informație la care au acces atât de ușor, și aici intervine rolul școlii, rolul profesorului. Nu de pe internet vor învăța elevii noștri ce înseamnă bunătatea, empatia, curajul de a fi ei înșiși. Singura care-i poate ajuta să rămână stabili mental într-o lume în care totul în jur se mișcă este școala.

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

Fundația ”Tineri pentru Tineri” București a fost pentru toți cei care am activat și încă suntem voluntari, o adevărată școală. Voluntariatul a însemnat o atenție suplimentară la multele provocări cu care se confruntă adolescenții, programele pe care le-am implementat la nivelul județului Vaslui au răspuns nevoilor tinerilor. În același timp, foarte mulți profesori și-au însușit metode de lucru moderne prin prisma programelor de formare în care au fost implicați.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

În clasele noastre, ACUM, se află viitorul acestei lumi! Ce fel de mesaje primesc elevii la şcoală? Fă acum! Trebuie să… Până data viitoare trebuie să… Sunt mesaje constructive? Încurajează independenţa? Sunt mesaje motivatoare? Cu siguranţă, nu! LIMITAREA mesajelor normative, a mesajelor imperative și CONSTRUIREA unei RELAŢII EFICIENTE, în asta ar consta schimbarea. Pentru asta e nevoie ca toate conținuturile să reflecte competențele de secol XXI, metodologia folosită să invite elevul la a cerceta, a descoperi, iar evaluarea să fie relevantă.

Ce nu vă place să faceți deloc?

Dosarul cu șină! Și cu asta cred că am spus totul!

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Îmi place să descopăr lumea. Îmi plac orașele vechi, cu străduțe înguste, cu cafenele și oameni care stau la povești. Mă adaptez foarte ușor locurilor și oamenilor și îmi place să-i descopăr la ei acasă.