“A învăța pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, să-l ajutăm să înțeleagă cu gândirea lui lumea.”
(Ioan Cerghit)
Stăm de vorbă cu Mirela Diaconu, profesor de matematică la Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” Hodora, com. Cotnari, jud. Iași. Din anul 2020, director adjunct la Școala Profesională „Ștefan cel Mare” Cotnari, anul în care școala Hodora a devenit structură.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Îmi este destul de greu să vorbesc despre mine. Tot ce pot spune… mi-am dorit mereu, încă din clasele primare să devin învățătoare, ca mai apoi din clasa a V-a să descopăr că mi-ar plăcea să fiu profesor de matematică. Mereu mi-am dorit să pășesc pe scările profesorilor, dacă pot spune așa, acele scări pe care mergeau de la cancelarie spre clase erau un podium pe care mi-am dorit mereu să urc. Când eram elev de serviciu pe școală, intram cu sfială în cancelarie, mi se părea un loc fascinant, un ideal, nu știu… și acum mi se pare la fel, poate pentru că sunt înconjurată de niște colegi minunați.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Anii de debut… îmi amintesc cu drag de acești ani, am făcut parte dintr-un colectiv foarte tânăr, minunat, într-o școală mică din mediul rural, erau 15-16 elevi la clasă. Doamna director era proaspăt numită, mi-a zis că voi prelua clasa a V-a la dirigenție… eram speriată, nu știam ce presupune acest lucru, dar mai târziu i-am mulțumit pentru această oportunitate, aveam să fiu diriginta unor copiii minunați, prima mea generație: m-au privit curioși și și-au pus toate speranțele în mine. Speranțe în mine și-a pus și doamna director, cea pe care am urmat-o acolo unde sunt și astăzi, acolo unde i-am pășit pe urme și am devenit director adjunct, alături de un nou colectiv minunat. Cred că Dumnezeu mă iubește și mi-a scos în cale oameni minunați.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Cu siguranță familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunt astăzi profesor se datorează familiei mele: părinților care prin educația oferită mi-au pus bazele unor principii și valori care mă ghidează și astăzi; soțului meu care mi-a oferit sprijinul și încrederea că voi reuși. Și fiicei mele îi datorez parte din ceea ce sunt, alături de ea am învățat despre nevoile elevilor, despre ceea ce așteaptă aceștia de la profesorii lor.
Ne puteți povesti un moment din viața profesională în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Îmi amintesc, prima mea inspecție. Inspecția pentru definitivat, câte emoții am avut, eram la catedră, aveam onoarea ca fostul meu profesor din liceu să-mi fie metodist, eram așa mândră. Cel care mi-a fost mentor mă privea din spatele clasei cu un surâs … eram rodul muncii sale. Atunci am realizat cu adevărat: SUNT PROFESOR!
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Fiecare zi este o provocare, deoarece în acest mediu dinamic a trebuit să mă adaptez nevoilor fiecărui copil. De aceea, consider că dacă este dăruire și încrede în Dumnezeu, lucrurile o iau pe făgașul normal. Nimic nu este ușor și mai ales nu vine de-a gata.
Cred că cea mai mare provocare din cariera mea a fost faptul că am fost numită director adjunct, în septembrie 2020, am acceptat, apoi concursul… l-am luat.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Da, informația este la un click distanță, dar important este dacă știm să alegem informația corectă. Cred că important este ce anume dăruim copiilor, dorim să dăruim doar informații, atunci nu suntem în locul potrivit, dorim ca peste ani acești copiii să-și aducă aminte cu plăcere de noi/de orele de matematică, în cazul meu… atunci trebuie să dăruiești mai mult de atât. Profesorul lucrează cu suflete, cu suflete de copii. Consider că un profesor bun modelează mintea elevilor, îi formează, îi învață CUM, nu CE să gândească, iar fiecare lecție consider că trebuie să devină „o aventură a cunoașterii”, în care elevul să participe activ, după propriile puteri.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Ooo, multe!
Mă voi rezuma la ceea ce am făcut eu: nu am așteptat să primesc, să vină cineva să schimbe; pur și simplu am încercat să produc eu schimbarea: am vrut un loc în care elevi și profesori, deopotrivă să venim cu drag, am reamenajat sala de clasă – clasa unde eram dirigintă, recent am găsit sponsori și am amenajat o clasă cu mobilier modern, pentru toate cadrele didactice scaune ergonomice; cu implicarea directă a părinților, am reamenajat curtea școlii, terenul de sport. Prin implicarea noastră în diferite proiecte, am reușit să ne facem simțiți în comunitate și cel mai important să atragem și părinții în derularea acestora.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
„Într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun!”