de Beatrice Anisoiu
Repere biografice: 1817-1891, originar din Iași, fiu al unui înstărit boier moldovean, este primul copil din cei zece ai familiei, fiind botezat în religia bisericii greco-ortodoxe.
Personalitate multilaterală a veacului XIX, Mihail Kogălniceanu a fost om politic, istoric, scriitor, jurnalist, avocat, diplomat, membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române.
Fruntaș al forțelor progresiste din Moldova, Kogălniceanu ca om politic a luptat împotriva privilegiilor boierești, dorind emanciparea economică și socială a țărănimii. A fost prim-ministru al României, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.
O personalitate cu o vastă experienţă politică şi diplomatică, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal, Mihail Kogălniceanu este considerat unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai patriei noastre, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti.
A fost redactor șef al revistei Dacia Literară (1840) și profesor al Academiei Mihăileane din Iași, întreprinzând o largă activitate culturală, călăuzit de simțământul necesității ca „românii să aibă o limbă și o literatură pentru toți.”
S-a bucurat de a lungul vieții sale de prietenia lui Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a lui Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu și a altora, părtași ai ideii de unire a românilor de pretutindeni.
Sinceritatea, dârzenia și abnegația cu care Kogălniceanu a luat parte la luptele pentru cauzele obștești, s-au făcut nu o dată ținta dușmăniei, persecuției și încercărilor de asasinat. Considerat drept conducător politic al generației pașoptiste moldovene, domnitorul Mihail Sturdza va ordona în martie 1848 pedepsirea revoluționarilor cu precădere a lui Mihail Kogălniceanu. Despre acest eveniment vorbește însuși Kogălniceanu într-un discurs parlamentar din 1868: „Era un preț de 500 de galbeni și un rang boieresc pentru cine mă împușca.”
Ce nu știați despre Mihail Kogălniceanu…
o La vârsta de cinci ani, în 1823, are loc începutul formării sale intelectuale, debutul instruirii având loc la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, sub îndrumarea unui călugăr format sub ideile iluministe ale Școlii Ardelene. Va studia de mic limbile: română, greacă și mai ales franceza, memorând fabulele lui Lafontaine cu pasiune, visând să viziteze Franța.
o S-a cunoscut cu Vasile Alecsandri, încă de la vârsta de zece ani, iar cu el va lega o prietenie trainică pentru întreaga viață.
o Poliglot încă din timpul anilor de gimnaziu, Kogălniceanu vorbea și scria fluent în limbile: germană, franceză, italiană, engleză, cunoștea greaca, latina, și făcuse și o pasiune pentru limba romilor. Adora teatru, pictura, muzica și dansul, iar o plăcere aparte era călăria.
o Își va împlini visul și va studia în Franța, în Luneville, alături de beizadelele domnitorului Mihail Sturdza (protectorul său din adolescență), Grigore și Dimitrie. Aici, va cunoaște un program de instruire bogat și foarte strict, cu ore multe de studiu pe întreg parcursul săptămânii. Iată cum se prezenta activitatea tânărului învățăcel pe parcursul unei zile:
Luni, de la 6-8 pregătiri pentru lecțiile orale și temele de scris; de la 8-10, limba greacă; de la 10-11, limba latină, de la 11-12, limba germană; de la 12-13, matematică; de la 13-14, pictură; de la 17-18, limba franceză; de la 18-19, gimnastică și tragerile cu arma.
Sau
Marți, de la 6-8, studiu individual; de la 8-9, pianul; de la 9-10, dreptul; de la 10-11, geometria; de la 11-12, limba engleză; de la 12-13, aritmetica; de la 13-14, limba latină; de la 17-18, limba franceză; de la 18-19, gimnastica.
o În 1838, va părăsi Franța și împreună cu cei doi fii ai domnitorulului va fi trimis să studieze la Berlin, urmând cursurile de drept, însă, aici, traiul este costisitor și conștient de greutățile materiale ce le cauzase familiei, dar și fiindu-i dor de țară, roagă pe tatăl său să ceară domnitorului să-i permită să se întoarcă acasă.
o Este pasionat de istoria patriei sale, încă de tânăr, de aceea, va face cercetări în această privință, visul său fiind de a scrie istoria țării lui. Acest lucru se va întâmpa foarte curând, mai exact, în 1837, când la vârsta de 20 de ani, finalizează„ Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens” care va apărea pentru prima oară în librăriile berlineze. De a lungul vieții, se va ocupa de editarea „Letopisețelor Țării Moldovei” (vor apărea trei volume masive), considerând că acestea sunt tezaurul pentru cunoașteerea trecutului patriei și pentru izvoarele de inspirație ale viitorilor scriitori, nu doar cei romantici.
o Este un patriot convins care își dedică studiul și viața românilor de pretutindeni, dorindu-și unirea lor într-un singur neam, într-o singură țară, România Mare. De mare însemnătate este discursul său legat de mândria de a fi român moldovean: „Inima mi se bate când aud numele lui Alexandru cel Bun, al lui Ștefan cel Mare, al lui Mihai Viteazul. Da, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbate pentru mine sînt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cezar. Aceștia sunt eroii lumii, în schimb cei dintâi sînt eroii patriei mele. (…) „N-aș schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume.”
o O altă pasiune a sa este gastronomia, acesta va publica împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, cartea „200 de retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti” (1841), aducând numeroase recomandări pentru meniuri de ciorbe, friptură, gelatine și budinci, preparate reci de casă, torturi, cozonaci, bezele, dar și sfaturi culinare practice, cum ar fi: mijlocul de a ține nucile proaspete un an întreg; mijlocul de a scoate sarea din bucatele prea sărate; mijloc ca să se ouă găinile în fieștecare vreme a anului, metodă de a limepezi vinul tulburat și altele.
o Portretul tânărului Kogălniceanu apare într-o epistolă (datată din 1840) a istoricului Florian Aaron către publicistul transilvănean Gheorghe Barițiu (ambii spirite patriotice, figuri marcante ale Revoluției de la 1848), acesta fiind profund impresionat de tăria de caracter și spiritul emancipat și patriot al viitorului orator : „Kogălniceanu a fost iarna trecută aici la noi; am avut vreo câteva întruniri cu dânsul. Este un tânăr bătrân, un om deplin învățat și patriot.” Ca aspect fizic, se spune că nu era un bărbat arătos, însă, se făcea plăcut prin felul său de a fi, de a vorbi. A iubit mai multe femei, însă s-a căsătorit la vârsta de 36 de ani, însă nu a rămas fidel soției, ci, trăia în paralel și o altă poveste de dragoste.
o Reîntors în țară de la studii, în 1840, procurându-și litere de tipar de la Ion Heliade Rădulescu și închiriind tiparnița mitrolopliei din Iași, Kogălniceanu își înjghebează propria-i imprimerie și redacție în care văd tiparul revistele „Dacia literară”, „Foaea sătească”, „Arhiva românească”, „Propășirea”, precum și numeroase volume de literatură națională originală – poezie, proză, teatru.
o Dincolo de activitatea de publicist, și om politic, Mihail Kogălniceanu va activa și ca avocat, bucurându-se de renume în întreaga țară moldovenească, atrăgând clientela numeroasă care va fi mulțumită de profesionalismul și spiritul oratoric desăvârșit al tânărului în vârstă de doar trezeci de ani, ce câștiga proces după proces.
o În urma activității sale politice care îndemna la libertate socială și națională, declarându-se vehement împotriva domniei lui Mihai Sturdza, lui Kogălniceanu i se va interzice dreptul de a ține prelegeri de istorie. Fiind pus sub urmărire de către agenții lui M. Sturdza, M. Kogălniceanu va fi nevoit, de mai multe ori să părăsească țara sau alteori să se autoexileze. Se stabilește în Franța, apoi în Spania, vizitează Italia și va adera la Francmasonerie.
o Sub domnia lui Aexandru Ioan Cuza va fi mâna dreaptă a acestuia, ocupând funcția de prim-ministru, însă, pe parcurs relațiile se vor răci, existând disensiuni, opinii polemice între cei doi, astfel că Mihail Kogălniceanu se va vedea nevoit să-și dea demisia. Cei doi prieteni de o viață, ajung să se ignore reciproc, abia salutându-se pe stradă.
o Va reveni în prim plan politic, în timpul lui Carol I, când va îndeplini funcția de Ministru de Externe și este numit ministru plenipotenţiar al României la Paris, între 17 aprilie 1880 – 1 iulie 1881. Aici, va deceda pe o masă de operație, în timpul unei grele intervenții chirurgicale, departe de țara sa, la vârsta de 74 de ani, la 20 iunie 1891. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Resurse și link-uri utilizate:
Kogălniceanu, M., „Discursuri parlamentare din epoca Unirii (22 septembrie1857 – 14 decembrie 1861”), Ediție îngrijită și prefațată de Vadimir Diculescu, București, 1959;
Pop, Augustin Z.N., „pe urmele lui Mihail Kgălniceanu”, Editura Sport-Turism, București, 1979;