Un citat care arată concepția mea despre viață este: ,,Fiecare moment este o oportunitate de a-ți schimba viața, pentru că în orice moment poți să îți schimbi modul de a simți” – Rhonda Byrne
Cred că ceea ce contează cel mai mult în dezvoltarea personală și profesională nu este concurența cu altul, dar concurența cu propria persoană. Compararea cu eul din trecut mă ajută să tind mereu la mai mult, astfel mă aflu într-o continuă dezvoltare până îmi reușește să ating cea mai bună versiune a mea. Un alt principiu după care trăiesc este că nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din ani.
Stăm de vorbă cu Melnițchi Natalia, învățătoare pentru învățământul primar la Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, orașul Bălți, Republica Moldova, activă în domeniu de 13 ani, grad didactic unu.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Pentru a-mi realiza marea dorință de a deveni învățătoare, mi-am făcut primii pași spre realizarea visului absolvind Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă”, orașul Bălți, urmând mai apoi Facultatea de Pedagogie, specialitatea Pedagogie Învățământului Primar a Universității de Stat ,,Alecu Russo”, orașul Bălți. Apoi, mi-am făcut studiile superioare de master la aceeași Universitatea, facultatea Sțiințe ale Educației, specialitatea ,,Managementul Educației Incluzive”. Pe lângă această profesie, mai îndeplinesc și rolul de soție, dar și de mamă a două fiici cu vârsta de 15 și 16 ani.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Mi-am ales meseria de învățător cu scopul de a da dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă dăruire. Unui elev îi rămane întipărit în minte atât portretul fizic, cât şi cel moral al unui profesor îndrăgit şi demn de respect, ce ştie să îi apropie cu căldură sufletească pe cei din jurul său. Profesoratul nu este unul dintre meseriile pe care le practici pentru bani sau pentru faimă, deși un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită dedicației sale față de meserie. A fi profesor necesită și te învață, mai întâi de toate, să fii OM pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Este arhicunoscut că geniile se nasc la şcoala unde predă un profesor iscusit. Numai el poate avea în rezultat minţi sclipitoare de elevi și numai el poate oferi informații ce vor fi de folos în viaţă.
Grigore Moisil afirma că „un profesor bun e cel care face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare”.
Dorința mea de a îmbrățișa această profesie provine încă din copilărie, de pe vremurile când practicam cu copii din vecinătate diverse jocuri, inclusiv și ,,De-a școala”. Atunci, am dat dovadă de spirit organizatoric, astfel am reușit să promovez, la o vârstă fragedă, diverse concursuri la nivel de localitate.
Am decis să rămân în domeniul educațional, fiindcă anume aici, în treapta primară, pot savura lucrul cu copii care dau dovadă de receptivitate și inocență, ce sunt dornici de a învăța. Aici, munca mea este vizibilă, întrucât eu sunt cea care pune bazele personalităților și intelectelor picilor din clasele primare.
Care sunt principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâția ani, cu ce neajunsuri vă mai loviți?
Tranziția de la studii direct la serviciu și venirea pentru întâia oară în fața elevilor a fost, pentru mine, o pantă abruptă. Nu știam cum să pășesc ca să nu greșesc traseul, fiind în nedumerire din cauza provocărilor ce mă așteptă la început de cale.
Dificultățile pe care le-am întâmpinat la începutul carierei au fost diverse și multe, una dintre cea mai mare fiind frica. Îmi era teamă de faptul că nu voi reuși să gestionez clasa primită.
Deși la început credeam că a fi profesor este o meserie simplă, totuși, adâncindu-mă tot mai mult în profesie, mi-am demonstrat contrariul, astfel am înțeles că aceasta este o meserie destul de complicată. Profesia mea include nu numai predare, ci și educare. Prin urmare, eu sunt cea care învață copiii morală, comportament corect, respect, responsabilitate pentru acțiunile întreprinse și multe altele lucruri vitale.
După cei 13 ani de experiență și debut pedagogic, mă ciocnesc cu problema demotivării. Astfel, cu fiecare an ce trece, motivația copiilor față de învățătură e în descreștere, lucru ce întristează foarte mult. Îmi este dificil să găsesc o pârghie pentru fiecare elev prin care să-l fac să conștientizeze rolul învățăturii în viață.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce așteaptă ei de la profesorii lor?
Copiii au nevoie de un mediu socio-afectiv favorabil, motivant. În acest mediu trebuie să găsească înțelegere, sprijin, sfaturi, să știe că cineva este permanent dispus să-i îndrume. Acest lucru le aduce relaxarea și liniștea psihică de care au nevoie pentru a face față cerințelor educaționale și pentru a creea legături de prietenie cu cei de aceeași vârstă. De multe ori, copilul nu are nevoie de explicații sau instruire, ci doar de siguranța că cineva este acolo pentru el, este dispus să răspundă întrebărilor lui, chiar dacă nu le adresează, nevoilor lui, chiar dacă nu le exprimă. Fiecare copil are un ritm propriu de învățare, de asimilare, de dobândire a cunoștințelor, deprinderilor. Este necesar să le descoperim aceste particularități, să valorificăm potențialul fiecăruia și în baza acestuia, să începem a construi procesul educativ.
Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor?
A fi profesor înseamnă a nu uita că am fost cândva copil. Fiind elevă în clasele primare, am avut o admirație fascinantă față de prima mea învățătoare. De la ea am învățat să muncesc cu dragoste și să pun în toate lucrurile pe care le fac o fărâmă din sufletul meu – calitatea principală de care are nevoie un dascăl. Un profesor nu lucrează cu metal, lemn, materiale de construcție, strunguri… el lucrează cu suflete! Iată de ce, având în față 33 de suflețele, de minți, de perechi de ochi, toate îndreptate cu încredere spre mine, nu-mi pot permite să greșesc, căci timpul nu se întoarce înapoi, iar eu trebuie să-i învăț cum să gândească, cum să acționeze și cum să se descurce în viață! Deci, trebuie să trec diplomatic peste micile greșeli ale elevilor, să mă bucuri cu ei împreună când au succese, să-i încurajez mereu, dându-le aripi spre viitor.
Profesorul trebuie să fie un model de personalitate pe care elevii să-l poată folosi în dezvoltarea lor interioară. Îmi saltă inima de bucurie când îi aud spunând „Vreau să fiu ca învățătoarea mea” sau ,,Îmi place la școală”.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața personală și/sau personală în care v-ați simțit împlinită?
Un moment din viața profesională în care m-am simțit împlinită a fost obținerea titlui ,,Pedagogul anului 2018”, etapa raională. Un alt moment în care m-am simțit realizată a fost și este feedback-ul emoțional primit de la elevii mei. Mă simt împlinită atunci când reușesc să modelez personalități creative, cu o gândire echilibrată și cu aspirații spre cunoaștere și realizare.
Ce greutăți ați întâmpinat pe parcursul anilor de activitate?
Meseria de pedagog este o meserie care te epuizează, dar, totodată, te înviorează. Uneori te dispersează, alteori te înalță, o meserie când apăsătoare, când plină de farmec. Atunci când munca este făcută cu dăruire, dând dovadă de perseverență și abnegație, nu există obstacol de nedepășit. Astfel, greutățile rămân neobservate datorită rezultatelor mele ca discipol.
Cine sau ce vă inspiră în carieră?
În carieră mă inspiră fiecare elev care vine cu plăcere la ore. Mă inspiră faptul că această nobilă profesie nu solicită doar cunoștințe, ci și un bagaj întreg de abilități organizatorice, sociabile și capacitatea de a fi tolerant față de elevi și de a le oferi o bucățică din inima mea, lor, elevilor. Mă inspiră faptul că în fiecare dimineața sunt dorită și așteptată de învățăceii mei.
Dacă nu ați fi fost profesor , ați fi fost…
Privind în trecut, în încercarea de a face o retrospectivă a procesului devenirii mele ca învățător, mă regăsesc sigur tot în profesia de dascăl. Îmi place foarte mult ceea ce fac.
Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…
Consider că principala mea trăsătură de caracter este hotărârea. Ea mă ajută să iau cele mai dificile și importante decizii.
Care este deviza după care vă ghidați în viață…
Motto-ul meu este: ,,Nu spune niciodată NU SE POATE, ci începe cu SĂ VEDEM”. – Nicolae Iorga
