Dacă o vezi, cu ușurință o confunzi cu o adolescentă coborâtă de pe tărâm de basm, dacă îi vezi energi, o crezi eroină din desene animate, iar dacă discuți cu elevii ei, îți dai seama că e atât de fascinantă. Mulțumim Maria Stan, profă de română la Liceul Teoretic International de Informatica București

          – De ce ați ales limba și literatura română?
Prin firea mea de copil aflat mai tot timpul cu nasu-n cărți, am realizat că literatura este ceea ce mă bucură și despre care îmi place cel mai mult să vorbesc pentru că nu îți impune nici un fel de limite. Deși am crescut printre numere și formule și rațiunea îmi ghidează pașii prin viață, m-am întors mereu către prima mea dragoste – literele – și, în cele din urmă, am ajuns la catedră, cel mai bun loc pentru un iubitor de literatură.

          – Ce reprezintă blogul profaderomană.ro?
Am deschis blogul din nevoia de a împărtăși cu alți profesori ceea ce încropesc eu pentru copiii mei, cursurile la care mai particip, activitățile desfășurate în școală și, în primul rând, pentru a arăta și laturile bune ale meseriei. Mă aflu, ca orice alt profesor, într-o continuă creștere și mă năpădește des setea de cunoaștere. De aceea, vreau să fac ceea ce știu mai bine – să dau mai departe.

           – Ce v-a determinat să creați site-ul dumneavoastră?
Scopul meu a fost ca prin împărtășirea metodelor mele de predare să creez o comunitate de profesori filologi care să se susțină reciproc prin idei, prin experiment, prin diversitate. Plănuiesc ca în acest an să îmbin descrierea metodelor cu niște relatări ceva mai personale din viața de profesor în România – e o luptă constantă pentru șlefuirea imaginii generale pe care oamenii o au despre cadrele didactice. Vreau să scăpăm de generalizări și de eticheta de profesor altfel atunci când îți faci meseria cu pasiune și cercetare. Inspirația vine, simplu, din clasă – de la copiii mei, de la plimbările printre bănci, de la beculețele care se aprind când vreunul are anumite nevoi de învățare.

            – Ce ne puteți spune despre Concursul Internațional Trandisciplinar WORLD SCHOLAR’S CUP?
World Scholar’s Cup este un concurs care are ca scop formarea unei “comunități globale”, după cum o numesc chiar organizatorii. A început ca un concurs regional în Coreea de Sud, pentru ca în prezent să aibă loc în peste 70 de țări la nivel mondial. Ideea din spatele lui  este de a crea o competiție diferită de ideea “tradițională” de concurs, o oportunitate care îi motivează pe elevi nu doar să își demonstreze competențele deja existente, dar să își descopere unele noi. Aceste aspecte mi-au surâs foarte tare în momentul în care am acceptat provocarea coordonării echipelor participante.
Elevii susțin patru probe în urmă cărora obțin punctaje atât la nivel individual, cât și de echipă: scrierea unui eseu pe o temă la alegere în funcție de domeniul de studiu preferat (și pentru care primesc un feedback scurt de la un coleg), un test-grilă de 90 de întrebări care abordează toate domeniile de studiu, o serie de trei dezbateri și Cupa Școlarilor (probabil cea mai distractivă, dar și cea mai solicitantă probă – durează câteva ore, în plen, fiecare echipă având câte o telecomandă pentru a răspunde întrebărilor care sunt proiectate în sala concursului).
Particip cu elevii mei la acest concurs din 2017 și am ajuns la etape în Barcelona, Haga și de două ori la etapa finală de la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii, de unde copiii s-au întors cu muuulte medalii de aur și de argint la toate probele, un binemeritat loc 5 la nivel european și loc 12 la Cupa Școlarilor (din peste 350 de echipe participante).

            – Care credeți că e cea mai importantă calitate a unui profesor?
Cred în câteva elemente care compun un profesor bun – să fii curios, să fii deschis, să deschizi bine ochii și urechile la elevii tăi, să nu încetezi niciodată să înveți. Să fii omul de care aveai nevoie când erai mai tânăr.

             – Care este punctul forte al educației din zilel noastre? dar cel slab?
După cum am zis într-un răspuns anterior, eu nu pun accent pe ceea ce este negativ în educația românească, ci încerc să mut privirea către lucrurile bune, pozitive. Așa că, dacă nu vă deranjează, voi vorbi numai despre acestea.
Avem multe puncte tari în ceea ce privește educația contemporană. Accesul la informație, versatilitatea programei, zecile de moduri în care îți poți crea lecțiile – avem atâta libertate de creație încât nu îmi pot imagina cum este să stai închistat într-un manual. Dar cred că cel mai bun lucru este relația cu elevii. Elevii mei reprezintă niște forțe care mă bucură pentru că le sunt alături în procesul de evoluție – oameni curajoși, cu inițiativă, care țin de valorile lor. Intrând pe poarta liceului în același an cu majoritatea claselor mele, simt că după doi ani și jumătate am crescut împreună și că, în foarte multe momente, am preluat lecții valoroase de la ei.

           – Ce planuri de viitor aveți?
În contextul actual al crizei școlilor închise, îmi doresc să mențin un ritm constant pentru a le preda elevilor mei toată materia necesară încheierii cu bine a acestui an școlar (care va rămâne, cu siguranță, memorabil). De asemenea, îmi doresc să mă ocup mai mult de blog și să îmi continui cercetarea despre metodele nonformale în contextul formal, neuitând de activitățile extracurriculare.