Maria Badiu

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este, în primul rând, un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Cine sunt? O femeie care învață din ziua de ieri, o trăiește cu bucurie și recunoștință pe cea de azi și speră la zile viitoare mai bune.

Sunt Maria Badiu, profesor de meserie, de mai bine de 25 de ani, iubitoare de oameni, cărți, filme, în general, de frumos și artă. Decid repede și nu știu sigur cum și care vor fi pașii următori când intru într-un nou proiect, dar știu sigur că noua provocare mă face să cresc și să ies din confort și rutină. Mă ghidez după citatul: lui Theodore Roosevelt jr: “Când ești întrebat dacă poți să faci o treabă, spune-le “Sigur că pot”, apoi pune-te pe învățat și află cum să o faci!”

După ce am predat în orașul copilăriei mele, la Întorsura-Buzăului, timp de 25 de ani, am schimbat multe în viața mea, pe plan profesional și personal. Locuiesc acum în Sfântu-Gheorghe, am predat anul trecut la Colegiul național “Szekely Miko”, acum sunt profesoară de Limba și literatura română la Colegiul național “Mihai Viteazul”, ambele din Sfântu-Gheorghe.

Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Trei tipuri de conectare mi-au colorat copilăria, joaca de-a profesorul, cu păpușile, vacanțele cu familia, părinții și fratele meu și, bineînțeles, cărțile.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Eram la sfârșitul clasei a VIII a și am ales, ca multe fete, din acele timpuri, să dau admiterea la Liceul pedagogic. Am picat cu brio, așa că viața la un liceu industrial îmi proiecta două variante de viață viitoare: fie învățam și descopeream ce facultate mi-ar plăcea, fie un viitor de muncitoare silitoare într-o uzină comunistă. Am învățat repede că alegerile îmi aparțin.

Norocul meu a fost că, de mică, am fost foarte hotărâtă. În școală, mi-a plăcut să citesc. În librării nu se găseau cărți, așa că le citeam în biblioteci, spațiul de evadare, dar și de construire de noi planuri de viitor. Rezultatele mele de la olimpiadele de română au uimit comunitatea, dar mie mi-au clarificat direcția. Astfel că, un copil provenit dintr-o familie vorbitoare de limbă maghiară a devenit profesor de română. Am știut că munca de azi aduce roade pe termen îndelungat, așa că am fost consecventă. „Dă unui om un peşte și îl hrăneşti o zi. Învață-l să pescuiască și îl hrăneşti pentru toată viaţa”, Andrew Carnegie.

Fiind studentă în Cluj-Napoca, nu am visat să ajung înapoi la “polul frigului”, dar m-am căsătorit de tânără și viața avea și alte planuri pentru mine. M-am întors la catedră în orașul Întorsura-Buzăului, la 24 de ani, după 5 ani de facultate și un an de studii aprofundate în literatură comparată. Timp de 25 de ani, am fost atentă să fac carieră, să cresc copiii, dar mai puțin la ceea ce reprezentam eu, așa că în 2019 am ales dezvoltarea personală. Să mă ajute să mă cunosc mai bine, dar să pot sprijini și alți oameni care se vedeau nemulțumiți în diferite arii ale vieții, dar mai ales să pot să fiu un dascăl mai bun. Azi sunt profesor, dar și trainer și  coach în dezvoltare personală.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Aveam 24 de ani în primul an de predare. Mi s-a dat la dirigenție o clasă de-a douăsprezecea. Erau în clasă băieți mai înalți decât mine. Țin minte că cei care stăteau în prima bancă aveau picioarele undeva pe la catedra mea. Am crezut că va fi greu să îi determin să învețe și să citească. Puterea mea a fost mai mare decât fizicul lor impozant. A câștigat cunoașterea și insuflarea iubirii pentru lectură. Nu pentru toți, desigur, dar am fost de la început o persoană interesată să-i cunosc pe tineri și să le fiu alături. Azi îmi sunt chiar prieteni unii absolvenți de liceu. Cred că tot ce am învățat în anii de studenție (inclusiv abilitățile pedagogice) , la Facultatea de Litere mi-a ușurat munca viitoare de la catedră. În facultate, se făcea practică pedagogică la modul cel mai serios, în fiecare an, asistam la un număr de ore și apoi aveam de desfășurat, ca studenți, orele proiectate de noi. Însă am avut și colegi experiementați (foștii mei profesori!!!)  care mi-au fost alături.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

În 2012 mi s-a propus să devin directoarea Liceului teoretic unde lucram. Am refuzat, la început, motivând că nu am abilitățile necesare, că mă depășește responsabilitatea. Am acceptat totuși provocarea, timp de aproape 5 ani, deși  se lucra la realibilitarea clădirilor școlii, așa că am fost câte puțin din toate, șef de șantier, administrator, profesor, prieten, lider. Experiența de manager a fost utilă însă nu suficient de satisfăcătoare.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Până la un moment dat, am crezut că succesul în cariera de profesor înseamnă să ai rezultate cu elevii tăi la examenele naționale și la olimpiade. Ajunsesem, într-un an, să am echipa județeană, la etapa națională formată numai din elevii pregătiți de mine.

Azi, știu că nu acest lucru mă împlinește, ci modul în care pot zilnic să aduc mai aproape de cât mai mulți tineri cartea, plăcerea pentru lectură și cunoaștere. Și este suficient de provocator acest lucru, mai ales într-o perioadă în care s-a pierdut nevoia de a cunoaște din cărți și curiozitatea.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Ceva din mentalitatea profesorilor care văd drept un neajuns și o parte mai puțin plăcută din activitatea didactică faptul că tinerii de azi sunt diferiți.

Multe din programa de română și cea de examen. Ca să-i determinăm pe tineri să citească, ar trebui să le propunem lecturi interesante, apropiate de zilele noastre și de interesele lor.

Școala trebuie să-i învețe pe tineri și mai multe abilități de viață, astfel ar fi mai interesantă. Dacă i-am învăța prin interdisciplinaritate, dacă i-am provoca permanent ieșind în natură, făcând educație aplicată, cu adevărat interactivă și nu am închide ușa după fiecare materie, i-am ajuta să gândească critic, să facă legături între informații, între teorie și practică.

Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Cred cu tărie că singura modalitate de a trece senini și frumoși prin viață este cunoașterea. Ea începe acasă, dar trebuie continuată într-o formulă instituționalizată pentru a ști să respectăm și să aplicăm reguli. Tinerii trebuie pregătiți pentru viață și în școală: pe lângă informații, elevii învață să socializeze, să comunice, să își contureze valorile, să creadă în ele. Poate tot la școală își descoperă talentele și abilitățile pentru a le cizela aici sau în activități extrașcolare.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Sunt un om care a renăscut constant din propria cenușă, am putere de adaptare și puterea de a crede în mine, puterea să sper în bine. De aceea, dimineața, la trezire , mă întreb: “Cum pot să fiu de folos?” Mă caracterizează integritatea și dorința de a fi profesionist. Munca bine făcută nu ajută doar la stima de sine și la succesul profesional, dar este și o formă de contribuție la binele comunității și chiar de  patriotism.

Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiti?

Îmi doresc să fiu mai tolerantă și să comunic mai pe limba tinerilor de azi.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Sunt o ființă solară așa că îmi plac vacanțele pe malul mării. Ador călătoriile, nu contează scopul, atât timp cât descoperi, înveți sau te relaxezi! Locurile preferate – satele grecești, cu un incomparabil farmec de atemporalitate, insula Creta și istoria milenară a culturii și civilizației sale.

Iubesc filmele și dacă tot vorbim de locuri exotice și inconfundabile revăd oricând cu plăcere filmul „Out of Africa”, în primul rând pentru faptul că eroina este cumva întruchiparea spiritului meu de libertate.

Ei bine, despre cărți aș tot vorbi sau scrie, însă mă opresc doar asupra unui roman: „Noaptea de sânziene”, de Mircea Eliade. Îmi place poate pentru că se înscrie în realismul magic al romanelor sud-americane, dar, mai ales, pentru eroul care este întruchiparea intelectualului care se sustrage cu farmec realității și trăiește într-o lume ideală prin intermediul iubirii. Mitul guvernează lumile lui Eliade, iar omul este guvernat de prezența miturilor, el trebuie doar să perceapă și să priceapă semnele divinității camuflate.

 

Ce nu vă place să faceți deloc?

Să pierd timpul. În mod concret, nu-mi place să calc.

 

 

Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Am scris o lucrare de management educațional “Director de școală nouă”, țin cursuri de dezvoltare personală și mulți nu știu că sunt unguroaică.

Sunteți implicată în activități de voluntariat? Dacă da, ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Sunt mentor și coach în Academia non-formală #Eu gândesc ( https://eugandesc.ro/) . #EuGândesc își propune să le ofere studenților sprijinul și mentorarea de care au nevoie pentru a reuși profesional și personal. Lucrez cu studenții pe partea de dezvoltare personală. Anul trecut, am lansat și un podcast de educație “The naked truth about education”, o serie de emisiuni cu invitați din învățământ, dar și din alte domenii de activitate, pe subiecte de educație și provocările ei (https://eugandesc.ro/podcast/tnt-about-education/).

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

E dificil să fii simplu, dar este o dovadă de modestie și credință și un mod de a-ți manifesta respectul față de tine și ceilalți.