Manea Angelica Mihaela

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Sunt o persoană altruistă, empatică, blândă, atentă la nevoile celor din jur, vorbesc puțin și ascult mai mult. Iubesc oamenii și îmi place să ajut. Toți cei care mi-au trecut pragul sufletului m-au învățat câte ceva, am evoluat și am putut deveni omul care sunt astăzi. Mă bucur de viață, de tot ceea ce este bun și frumos în jurul meu și astfel îmi păstrez seninătatea sufletească.

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

”Ai reușit, CONTINUĂ! N-ai reușit, CONTINUĂ!” declara exploratorul norvegian NANSEN acum mai bine de 100 de ani. Este un îndemn după care mă ghidez în viață, un îndemn valabil pentru noi toți. Această deviză îmi dă putere atunci când simt că am epuizat toate resursele, este imboldul care mă ajută să merg mai departe.

Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Amintirea copilăriei păstrează magia a ceea ce suntem cu adevărat. Pentru fiecare dintre noi, copilăria este un timp și un loc al fericirii. Când mă gândesc la copilărie, retrăiesc cu bucurie momentele frumoase petrecute în familie, alături de frații, părinții și bunicii mei, atmosfera magică a sărbătorilor și acea credință că totul este posibil.

De asemenea, revăd cu emoție primii ani de școală, bucuria de a învăța, uimirea și încântarea de a descoperi lucruri noi. Întotdeauna mi-a plăcut școala și cumva am știut, încă de atunci, că acesta este drumul meu. ”Există întotdeauna în copilăria noastră un moment când ușa se deschide și lasă să intre viitorul!” spunea Deepak Chopra.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Familia mi-a fost mereu alături, m-a sprijinit în tot ceea ce am ales  să fac, mi-a oferit dragoste și înțelegere. Părinții mei au avut încredere în mine întotdeauna, m-au îndrumat, m-au ajutat atunci când era cazul și m-au lăsat să îmi aleg singură drumul în viață. De la ei am învățat faptul că trebuie să muncești dacă vrei să îți îndeplinești visurile, să nu renunți atunci când este greu, să perseverezi și să ai încredere în tine. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru a reuși să îmi ofere cele mai bune condiții de studiu și oportunități educaționale.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Copilăria mea a fost marcată de jocul “De-a școala”, în care eu interpretam de fiecare dată rolul învățătoarei. Primii mei elevi au fost fratele meu cel mic și copiii vecinilor. Le predam și apoi îi evaluam. Îmi amintesc faptul că foloseam caietele pe care mi le cumpărau părinții ca să îmi fac cataloage pentru diferite clase. Pot spune că am simțit o chemare către această profesie, lucru pe care l-am conștientizat încă din primii ani de școală. Ulterior, cu fiecare treaptă de școlaritate parcursă, obiectivul a devenit foarte clar și am știut că aceasta este menirea mea. Am absolvit Colegiul Pedagogic și apoi Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Ulterior am urmat un masterat în același domeniu educațional. Am devenit  membru în Corpul Experților în Management Educațional și profesor metodist al I.S.M.B.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Primii ani la catedră mi-au dat încredere în mine, chiar dacă eram la început de drum. M-am adaptat cu ușurință sistemului școlar, pentru că am simțit că acesta este locul meu. Am continuat să învăț, să mă perfecționez. Am fost receptivă la nou, am avut disponibilitatea să primesc și să rezolv multe sarcini la nivelul școlii.

În sala de clasă am evoluat împreună cu primele mele generații de elevi. Nu am privit profesoratul ca pe o muncă. Pentru mine era ceva ce îmi plăcea, mă simțeam minunat pentru că pot împărtăși elevilor din cunoștințele mele, pentru că le pot forma personalitatea, le pot modela caracterul. M-am bucurat să-i văd cum progresează, iar evoluția lor mi-a adus o mare împlinire sufletească. Profesorii care iubesc să predea, îi  învață pe elevi să iubească învățătura.

Ce ne puteți spune despre elevii dumneavoastră? Care sunt cele mai mari nevoi ale acestora? Ce aşteaptă ei de la profesori?

Se spune despre copii că sunt ca fluturii care zboară în văzduh. Unii se înalță mai sus decât alții, însă fiecare zboară cât de bine poate. Nu îi putem compara între ei. Fiecare este diferit, fiecare este frumos în felul său, fiecare este special. Pentru mine, fiecare elev este unic.

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Își doresc să fie acceptați, fără să fie judecați și etichetați. Cu siguranță pot spune că toți au nevoie de iubire, atenție, înțelegere, răbdare, susținere și încurajare.

Ce așteptări au? Vor să fie descoperiți, apreciați, să simtă că le ești alături în momentele dificile, că îți pasă, că se pot baza pe tine. Să  crezi  în ei și în devenirea lor.

Care sunt cele mai mari calități ale dumneavoastră?

Cele mai mari calități pe care le am sunt altruismul, bunătatea și blândețea.

Ce vă place să faceți în timpul liber?

În timpul liber îmi place să călătoresc, să citesc, să grădinăresc, să petrec timp de calitate împreună cu familia mea.

Dacă nu erați profesor, ați fi fost…

Cu siguranță aș fi ales un domeniu care să îmi ofere posibilitatea de a mă afla printre copii. Aș fi putut să devin medic pediatru.

Un gând de încheiere:

A preda nu este ușor, nu este pentru toată lumea, dar pentru aceia dintre noi care ne-am dedicat viața acestei profesii, știm că este menirea noastră. Iubesc ceea ce fac!