Care ar fi 3 lucruri pe care le-ai învățat până la vârsta de 21 de ani, la care nu te-ai fi așteptat?
Progresul necesită responsabilitate. Am înțeles că dacă țintesc mai sus, nu e suficient să am idei geniale, să dețin un set de skill-uri esențiale, să fiu spontană sau pragmatică; trebuie să îmi recalculez mereu traseul, să gândesc cu un pas înaintea celui pe care urmează să îl fac, să nu las nimic la voia întâmplării. Deși de multe ori ne place să spunem că lucrurile bune vin atunci când nu ne așteptăm, sau nu ne străduim, poate nu luăm în calcul suma de eforturi pe care le-am depus pentru ca acel eveniment fericit să aibă loc.
Oamenii dezamăgesc. Am înțeles târziu că e nevoie să cauți atent în sufletul omului până să ai încredere în el, că prietenia adevărată e prea rară ca să o recunoaștem ușor.
Ambiția e totul. Deși destul de clișeic – total adevărat: orice e posibil, atunci când îți dorești suficient să îl realizezi.
Cum se simte vârsta ta de acum?
Intens. La 21 de ani încerci constant să te identifici cu ceva anume, să îți dai seama cine ești; e ceva imposibil de realizat, câtă vreme la vârsta aceasta orice idee nouă, orice experiență diferită de care te lovești îți poate schimba radical punctul de vedere și principiile. Nu putem opri plăcile tectonice din mișcarea lor incertă – putem doar aștepta să vedem continentele ce vor rezulta.
Ce te-a făcut să te îndrepți spre chimie?
Am căutat mereu să fac ceva diferit. Foarte puțini înțelegeau chimia acum câțiva ani (probabil că și în prezent avem o statistică similară), atunci când mi-am ales eu facultatea, fapt care o făcea să pară un avantaj pentru cei pasionați de acest domeniu. Deși pentru industria chimică prezentul nu strălucește, nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul. Cred în potențialul de dezvoltare al acestui sector, motiv pentru care am și ales o specializare care să îmbine chimia cu informatica – punctul fierbinte al modernizării tuturor industriilor. Nu e sigur că voi reuși să lucrez în domeniu, însă e cert că voi vedea lumea prin ochii unui inginer chimist: cu potențial de progres, de modernizare, de inovare.
Care sunt cele trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la o persoană?
Apreciez simplitatea pentru că e atât de autentică și de frumoasă, inteligența pentru că îmi stârnește interesul, și simțul umorului pentru că viața ar fi ștearsă și liniară dacă nu am glumi din când în când.
Cum crezi că te văd cei din jur?
Cred că fiecare mă vede altfel, prin propriul filtru. Aș vrea, însă, să fiu pentru toți un om bun.
Poți să numești o calitate și un defect personal?
Marele meu defect e perfecționismul; e un defect care nu-mi dă voie să fiu superficială, însă, dus la extrem, m-ar lăsa cu multe nemulțumiri. Am însă o calitate care mă ajută în privința aceasta: iert ușor pe oricine, și am învățat să mă iert și pe mine atunci când nu reușesc să mă ridic la nivelul așteptărilor mele. Așa am început să accept greșeala sau nereușita ca metode excelente de învățare.
Care e persoana care a avut cel mai mare impact asupra personalității tale?
Fără îndoială, mama. E modelul meu de ambiție, de inteligență, feminitate, diplomație, moralitate, afecțiune și, bineînțeles, perseverență; ni se spune adesea, chiar, că semănăm. Motivul este, fără îndoială, faptul că a investit în mine timp, grijă, atenție și iubire, fără să inventarieze vreodată toate aceste eforturi.
Pentru ce ești recunoscătoare astăzi?
Sunt recunoscătoare pentru greșelile pe care le-am făcut la momentul potrivit, pentru oamenii care au apărut în viața mea sau au plecat atunci când trebuia, pentru sacrificiile care m-au responsabilizat, pentru provocările care m-au făcut mai puternică și pentru tot ce am învățat din fiecare experiență. Sunt recunoscătoare că pot să trăiesc viața frumos.
