„Cândva credeam că strălucirea (sistemului de educație – n. red.) ținea de măreția profesorului. Astăzi cred că profesorul trebuie să fie specialistul în domeniul său, dar să nu strălucească singur ci să sporească lumina din elevii săi.”
Despre sistemul de învățământ de stat și despre cel privat, un interviu cu doamna Stegaru Loredana, profesoară de istorie la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad și la Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” din Iași
de Clara Bujoreanu
- Sunteți profesoară de istorie de 22 de ani. Când priviți înapoi la începutul carierei, cum vă amintiți acei ani? Cum era doamna profesoară Loredana Stegaru atunci și cum este acum?
Îmi amintesc cu plăcere de primii mei ani de învățământ. Terminasem facultatea și în urma examenului de titularizare am optat pentru un post de profesor suplinitor la unul dintre liceele din Pașcani. Visul de a preda la un liceu mi se împlinea. Cu toate acestea, eram într-un oraș străin, departe de casă și mai ales de Iași, locul în care doream să fiu. Dar păstrez amintiri minunate de atunci, de oameni dragi cunoscuți la școală, iar despre interacțiunea cu elevii îmi amintesc că totul mi se părea ușor, eram plină de entuziasm, petreceam mult timp citind și gândind cum să-mi cuceresc copiii, să-i inspir în ale istoriei.
Acum am deseori impresia că sunt ca în primii ani de învățământ, pentru că însuflețirea mă însoțește încă. Fiecare generație are particularitățile sale, iar eu învăț zilnic să vin în întâmpinarea provocărilor elevilor mei, să îi sprijin în demersul lor, să le fiu de folos în creștere. De aceea, timpul îmi pare relativ când mă raportez la experiența didactică.
- Care au fost greutățile de care v-ați lovit la început și care sunt cele pe care le întâmpinați în prezent?
Sunt o persoană care nu privește provocările ca fiind greutăți. Uit repede ce nu îmi e pe plac, astfel că la final am doar amintiri frumoase. Dacă încercările de atunci s-au șters, acum știu care sunt nevoile neîmplinite. Mi-aș dori să am o școală înzestrată cu mijloace tehnice care să ne susțină în procesul învățării. E cea mai mare dorință la acest moment. Să beneficiem de un video-proiector sau de un televizor smart pentru a putea înlesni predarea. Acestea sunt prezente, dar nu peste tot. Dacă pandemia a adus un beneficiu în perioada on-line, apoi integrarea tehnologiei la ore a fost acela.
- Ce poate reprezenta un eșec pentru un profesor? V-ați confruntat cu situații în care lucrurile nu au funcționat cum trebuie? Dacă da, cum ați trecut peste acestea?
Eșec îmi pare un cuvânt mare și greu… dacă fac un efort și caut, nu găsesc. Dar dificultăți am avut. Au fost momente când nu mi-a fost ușor să stabilesc o legătură continuă cu toți elevii mei. Într-o clasă de 30 de elevi, cu personalități diferite, voiam să-i implic pe toți în aceleași activități. Cu toate acestea, era de ajuns ca un elev să aibă nevoia unei alte abordări și mă duceam după el, nereușind să mă ocup la fel și de ceilalți… În timp am înțeles să mă raportez la fiecare ca la o personalitate distinctă cu nevoi distincte și să pregătesc provocări pe măsură, să îmi valorizez elevii, pentru că, de multe ori, manifestările unora porneau din nevoia de a fi văzuți.
- De ceva timp ați optat pentru o colaborare cu o școală privată. Ce v-a făcut să doriți să experimentați și lucrul în sistemul privat și ce înseamnă această experiență pentru dumneavoastră?
Colaborarea cu Liceul Varlaam Mitropolitul a fost o oportunitate. De 10 ani eram titulară la Bârlad, locul în care am crescut ca profesor, dar visam în continuare să fiu în Iași. Și într-o zi, participând la un curs de Mentalitate deschisă, Cristina Gheorghe, directorul executiv, m-a întrebat: Nu ai vrea să vii în Iași? Școala inaugura un nou nivel de învățământ și mă număram printre profesorii invitați să înceapă această călătorie. Am fost onorată, entuziasmată, copleșită de noua responsabilitate. Intram într-un sistem fără a ști prea multe despre acesta. M-a cucerit prin oamenii deschiși întâlniți. Oriunde sunt oameni dornici să împărtășească, oameni empatici, dar aici procentul era maxim. Intrasem într-o comunitate efervescentă în care învățam unii de la alții, împărtășeam provocările, găseam soluții, ori eram susținuți de echipa managerială cu informații de ultimă oră în ale psihopedagogiei, cursuri pe diferite teme – despre feedback, despre necesitatea temelor pentru acasă, despre managementul clasei, limbaje de comunicare. Experiența în această școală mi-a conturat frumos și hotărâtor modul în care mă raportez la elevii mei. Înainte voiam rezultate mari, fără a fi atentă la procesul de învățare al fiecăruia. Acum înțeleg că fiecare elev are ritmul său și o capacitate diferită de înțelegere și aprofundare.
- Ajung copiii ce beneficiază de un sistem privat de educație să manifeste o dorință mai mare de a învăța? Dacă da, cu ce îi motivează acest sistem?
Cred că un sistem de învățământ are nevoie să încurajeze motivația elevului. Mi-a trebuit mult să înțeleg cum se naște aceasta. În liceul Varlaam se acordă o mare atenție procesului personal de învățare al elevului. Acesta își alege un profesor mentor cu care elaborează un plan educațional de dezvoltare având în vedere pasiunile sale și opțiunile pentru o viitoare carieră. Dincolo de profesorul mentor, sunt nenumărați specialiști care îi susțin – psihologi, consilieri vocaționali, elevii participă la cursuri și au experiențe cu personalități din diferite domenii, astfel încât, curând, aceștia își formează o viziune despre necesitatea stabilirii unor obiective personale de învățare. Și de aici vine motivația.
- E îmbucurător că există alternative, dar eu cred foarte tare că fiecare copil, indiferent de posibilitățile materiale ale părinților, merită șansa de a-și clădi un drum în viață prin educație. ”Fă rai din ce ai!” spune o vorbă. În lipsa unor finanțări comparabile cu cele din învățământul privat, cum am putea, totuși, să aducem (mai multă) strălucire și învățământului de stat?
Din momentul în care am optat pentru o școală privată, gândul mi-a fost la elevii din sistemul de stat. Cum să transfer cele învățate spre ei? Cândva credeam că strălucirea de care vorbești ținea de măreția profesorului. Astăzi cred că profesorul trebuie să fie specialistul în domeniul său, dar să nu strălucească singur ci să sporească lumina din elevii săi. Cum? Încurajându-i, având așteptări realiste înalte și oferindu-le un feedback prin care elevul înțelege că indicațiile sunt necesare procesului propriu de învățare, punând accentul pe încurajarea pasiunilor, a descoperirii acestora, a opțiunilor pentru carieră care le sporește interesul în anumite direcții. Cred că am adus elevilor mei ideea de a gândi dincolo de istorie, să se raporteze la istorie prin prisma alegerilor lor viitoare.
- După experiența predării într-o școală privată, care ar fi acum primele trei aspecte pe care le-ați schimba în învățământul de stat?
Aș propune ca profesorii să urmeze anual un număr de cursuri (alese dintr-o listă mai lungă) organizate de cei mai buni specialiști în domeniul educației. Pot fi cursuri în format on-line, în care să interacționeze profesori din toată țara.
Susțin ideea existenței unui consilier vocațional, a unui număr mai mare de psihologi, sau a profesorilor mentori – nu e simplu, dar ce frumos ar fi ca elevii să fie însoțiți în devenirea lor.
Mi-ar plăcea, de asemenea, ca la începutul fiecărui an școlar să se organizeze un team building pentru profesori în care echipa școlii se pregătește pentru noul an, în care se stabilește o temă principală, pe care o urmează apoi întreaga comunitate – profesori-elevi-părinți, în care se înțelege că e nevoie de o abordare unitară, holistică pentru ca noi toți (elevi-profesori-părinți) să avem posibilitatea de a merge în aceeași direcție. Toate acestea le-am văzut la Școala Varlaam și știu că funcționează.
- Într-o lume a digitalizării, în care domeniile umaniste parcă pierd din ce în ce mai mult teren în fața celor ce se ocupă cu dezvoltarea tehnologiilor, într-un timp în care am ajuns să ne considerăm mai mult cetățeni ai planetei și mai puțin cetățeni ai unei națiuni, ce rol mai are istoria în dezvoltare individului?
Îmi place întrebarea ta. Cred că într-o lume a digitalizării e nevoie de neuitare, de gândire critică, de analiză a surselor, de modele pe care disciplina istorie le cuprinde. Identitatea e importantă într-o lume globalizată, căci ne ajută să nu ne diluăm.
- Ce nu vă place să faceți deloc?
Pe cât de mult îmi plac oamenii, pe atât de puțin îmi place să petrec timp cu cei blazați, lipsiți de pasiune.
La fel de mult îmi displace și mi-e tare greu să elaborez documente care se dovedesc a fi inutile, în cele din urmă.
- Care este cea mai mare calitate a dumneavoastră?
Cred că perseverența. E o calitate care mă duce întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, la împlinirea visurilor mele, având credința că voi ajunge acolo.
- Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?
Nu îmi gestionez resursele, mai ales cele de timp, așa cum aș dori… uneori mi-e greu să fiu consecventă din acest punct de vedere. Prietenii mă ajută în acest sens; primesc cadouri cu mesaje de genul – ceas cu cifrele amestecate, tricouri cu inscripții: Eu nu întârzii, doar gândesc cea mai bună strategie etc.
- Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
Sunt o fire competitivă și am înțeles-o jucând Activity, într-un team building, când mi-am terorizat coechipierii din dorința de a câștiga. Atunci am conștientizat această “calitate” și m-a pus pe gânduri.
Mă văd studiind în arhive din țară sau din străinătate, petrecând zile întregi în biblioteci, citind cărți pe o temă de interes.
Citesc pe nerăsuflate tot ce-mi trezește interesul… O carte mă ține prinsă până când o alta apare și mă fascinează; astfel, încep multe cărți deodată și le termin pe rând… în timp.
13. Aveți o deviză care vă ghidează pașii prin viață?
Nu m-am gândit la asta, dar analizându-mi viața, cred că am mers pe trei repere: credința nădejdea și dragostea. Iar deviza este: Ai reușit, continuă, nu ai reușit, continuă.