Liuba Serariu

Cum v-ați descrie copilăria și cum ați fost ca elev/copil?

Eu am crescut la sat. Tatăl meu a decedat când eu aveam 9 ani și mama lucra mult.

Am crescut desculț, cu părul veșnic desprins și încâlcit și jucându-mă pe stradă. Am iubit joaca și jocul și cred cu tărie că „veșnicia s-a născut la sat”.

Nu am fost nici cel mai sârguincios elev, dar nici cel mai slab. Motivație nu aveam, nu m-am simțit obligată de mama să învăț și nici motivată de profesori nu am fost.

Până-n clasa a IX-a,  când, nici nota 8 nu mă mai mulțumea. Îmi plăcea să învăț și înțelegeam foarte repede la materiile care mă pasionau.

Într-o lume în care ați putea fi orice, de ce profesor?

Am vrut să fiu profesor pentru că mă vedeam alături de copii. Mă vedeam printre copii, cum mă aplec asupra lor și le explic cu glas cald. Mă vedeam mângâidu-le creștetul capului spunându-le că s-au descurcat minunat și eu cred că ei pot.

Chiar dacă încă nu făcusem asta niciodată. Simțeam că locul meu este alături de ei. A fost pură chemare.

Cine v-a inspirat și cine vă inspiră acum?

Am fost inspirată de doamna mea dirigintă din clasele 5-8. Dânsa se uita la noi și știa dacă ne doare capul sau nu este cea mai bună zi. Dânsa ne vedea cu adevărat și simțeam că este autentică în fața noastră. Dar și doamna dirigintă din liceu a fost o sursă de inspirație pentru mine. De la dânsa am învățat virtutea răbdarii și blândeții. Sunt o norocoasă, am avut parte de diriginți minunați.

În ziua de astăzi sunt inspirată de mama. Ea mă inspiră de mic copil. Felul în care iubește mama copiii, indiferent dacă sunt ai ei sau nu, este absolut magic. Am fost binecuvântată cu iubire magică de mic copil. Mă inspiră soțul meu, care nu are diplomă, dar are suflet de dascăl prin felul în care știe să atragă și însuflețească copiii. Mă inspiră fiecare dascăl pe care îl întâlnesc, prin simplul fapt că a ales să se dăruiască copiilor.

Ci nu în ultimul rând, mă inspiră copiii, cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Ei sunt un izvor de inspirație nesecat. Dacă te lași inspirat de ei, mereu vei ști ce ai de făcut la clasă.

Care au fost principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat până acum?

Cel mai greu mi-a fost să cred în mine. Este foarte greu pentru copii să aibă în clasă un dascăl care nu crede în el. Încă lupt cu asta, încă prea ușor cred că nu sunt suficient de bună. Dar știu că mereu mă străduiesc.

Foarte grea a fost și perioada online.  Mi-a fost tare dor de copilașii mei dragi. Mereu închideam laptopul cu lacrimi în ochi. M-am pregătit pentru a fi alături de copii în sala de clasă, nu pentru a sta în fața calculatorului.

Cum arată profesia de dascăl de pe băncile facultății și cum se vede din fața clasei?

Pe băncile facultății nu știi ce poți. Mie mi se spunea des în facultate, mai ales prietenele mele îmi spuneau, că sunt prea blândă și nu voi stăpâni clasa de elevi. Atunci nu-mi puteam lua apărarea. Acum știu că blândețea mea naturală este cel mai frumos dar. Cu ea îmi aduc copilașii în suflet. Și odată ce copiii simt că un dascăl și-a deschis sufletul în fața lor, ei își deschid sufletul de două ori mai mult.

Adevărul este că din facultate nici nu-ți poți imagina ce provocări apar în acestă meserie, dar și răsplata sufletească este pe măsură.

Cum sunt noile generații?

Pfff…pentru mine, eu fac parte din cele vechi. Și dacă ar fi să compar copiii de la clasă cu felul în care eram noi ca elevi, aș spune următoarele lucruri: Copiii de acum nu te respectă pentru că ești profesor, ci pentru că și dacă ești om. Copiii mei din clasă sunt de zece ori mai treji și atenți la detalii și la nevoile oamenilor din jur. Dacă acești copii își pun ceva în minte, fac, cu o capacitate uriașă.

Ce înseamnă prima generație pt. dvs.?

În prima mea generație am parte de cei mai mari maieștri, atât părinți cât și copii. Ei m-au ajutat să mă descopăr și să-mi doresc să fiu mereu mai bună. Nu pentru mine, ci pentru ei, pentru că prin bunătate și înțelegere mi-au arătat că merită o învățătoare pe măsură.

Ei sunt razele mele de soare, ei mi-au luminat mintea. Cum peste tot în lume e soarele cu razele lui. Așa și eu îmi voi purta veșnic razele de soare în suflet.

Care este principiul/valoarea cea mai importantă pentru o educație de calitate?

Sufletul! O educație de calitate poate veni doar din suflet!

Ce deviză aveți acum și vreți să o purtați mereu în suflet?

„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”